Toţi Patriarhii, de la început au trăit nouă sute de ani sau pe aproape, ceea ce e de neînchipuit pentru noi, care cu mare greutate ajungem la optzeci sau nouăzeci de ani, lucru statornicit pentru omenire încă înainte de vremurile Psalmistului David. Critica raţionalistă e ispitită aici să „reinterpreteze” textul. Dar toţi Sfinţii Părinţi îl primesc întocmai cum este scris: oamenii din vremile acelea, în primele veacuri de după facere, erau cu adevărat foarte deosebiţi trupeşte de noi. În capitolul trei am vorbit puţin despre climatul lumii de dinainte de Potop, când nu exista curcubeu din pricina tăriei de abur ce încingea pământul, dând un climat temperat şi filtrând radiaţia vătămătoare. Pe-atunci, viaţa era cu adevărat deosebită (şi chiar Raiul era încă vizibil, aşa cum am văzut), iar dacă lăsăm deoparte prejudecăţile dobândite din ilustraţiile cu primitivii locuitori ai peşterilor din epoca de piatră, nu avem nici un motiv să nu acceptăm acest fapt.

A doua întrebare priveşte genealogia însăşi: de ce era atât de însemnată, încât să fie păstrată? Întrucât teoria evoluţiei are nevoie de câteva sute de mii de ani de istorie a omenirii, criticii raţionalişti sunt siliţi să reinterpreteze genealogia de faţă, fie afirmând că în ea se cuprind intervale de mii de ani, fie cel puţin că unii dintre Patriarhi nu au fost nicidecum persoane reale, ci simple nume semnificând epoci întinse. Dacă este aşa, atunci desigur că nu avem aici nici un fel de genealogie.

Însă, Sfinţii Părinţi afirmă într-un glas că lista de nume chiar este o genealogie, fiind însemnată nu doar pentru că păstrează amănunte despre istoria timpurie a omenirii, ci mai ales fiindcă este „genealogia lui Hristos”. Întreaga genealogie a lui Hristos este dată la Luca, capitolul 3 (căci capitolul 1 de la Matei o duce numai până la Avraam), iar Părinţii se îngrijesc mult să pună în rânduială orice aparente nepotriviri în privinţa numelor (de pildă Sfântul Grigorie Teologul, în Omilia sa pe această temă), astfel încât să o păstreze ca o genealogie precisă. Avem de ales: să fim de partea Scripturii şi a Sfinţilor Părinţi, sau de partea criticilor raţionalişti moderni ce-şi scot înţelepciunea din speculaţiile savanţilor moderni (şi nicidecum din faptele concrete).

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 148-149)