Vechea Athoniadă de la Mănăstirea Vatoped
Ansamblul de clădiri al școlii a început a fi construit pe un deal aproape de Mănăstirea Vatopedi, pe la anul 1745, și a fost definitivat la mijlocul deceniului următor.
De la începuturile veacului al XVIII-lea, în Sfântul Munte a început să se facă simţită nevoia unui așezământ de învățământ, pe care a sădit-o fostul Mitropolitul al Nafpaktosului, Neofit Mavromátis Ivireanul. Iniţiativa a fost susţinută de proegumenul Meletie Vatopedinul şi de obştea Mănăstirii Vatoped.
Ansamblul de clădiri al Școlii a început a fi construit pe un deal aproape de Mănăstirea Vatoped, pe la anul 1745, și a fost definitivat la mijlocul deceniului următor. Având forma unei mănăstiri de mici dimensiuni, în centrul Athoniadei a fost zidit Paraclisul „Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul”.
Sigiliul de întemeiere a şcolii a fost emis de către Patriarhul Kiril al V-lea, în 1748, iar primul director şi profesor de limbă greacă veche a fost desemnat Neofit Kavsokalivitul, apoi a urmat Agapie Aghiotafitul. În 1753 conducerea a fost preluată de cunoscutul Evghenie Vulgaris. Foarte repede Școala a dobândit o faimă deosebită, atrăgând o mulţime de elevi. Totuşi, noutatea pentru acea vreme a învăţăturii lui Evghenie, apoi luptele şi fricţiunile interne au influenţat negativ mersul Școlii, având ca rezultat demisia lui Evghenie de la conducerea ei şi părăsirea de bună voie a Sfântului Munte în 1759, pentru a prelua apoi conducerea Academiei Patriarhale de la Constantinopol. Cu toate acestea, Școala Athonită a continuat să funcţioneze până în 1809.
În 1842 Academia a fost redeschisă în Kareia, iar astăzi este găzduită de Schitului vatopedin „Sfântul Andrei” din Kareia, într-o aripă exterioară cu mai multe etaje, chiar în partea dreaptă a intrării.
Ruinele vechii Athoniade din vârful dealului aşteptă refacerea asumată de Mănăstirea Vatoped.
Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din Ierusalim
Moaştele (mâna stângă) Sfintei Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonos Petras, Athos
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro