În Săptămâna Mare a Paștelui Ortodox, Dumnezeu trimite oamenilor Sfânta Lumină.

În vinerea mare, după prohod, încăperea ce adăpostește Sfântul Mormânt este verificată cu minuțiozitate de către reprezentanți ai autorităților, spre a nu ascunde vreo sursă de foc, toate candelele sunt stinse, este preserată vată pe lespedea Mormântului, iar apoi ușile kuvuklionului sunt închise și pecetluite. Doi preoți, unul grec și unul armean stau de veghe lângă panglicile sigiliului până a doua zi.

Ceremonia începe în Sâmbăta Mare la orele 9, când se pornește în procesiune de la sediul Patriarhiei Ortodoxe spre Biserica Învierii. Dragomanii, ale căror toiege metalice răsună solemn pe podeaua de piatră, deschid drumul prin mulțimea imensă de oameni. Urmează apoi doi diaconi ce poartă crucea ce conține părticele din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului, Patriarhul, mitropoliți, episcopi, preoți și credincioși, cu mare smerenie.

Clopotele încep să bată. Se înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, cântându-se „Învierea Ta, Hristoase” după care, Patriarhul dezbracă veșmintele rămânând doar cu stiharul, epitrahilul, brâul și mânecuțele. El este controlat cu deosebită strictețe de către reprezentanții tuturor autorităților bisericești și de stat, pentru a nu avea cumva vreo sursă de foc spre înșelarea poporului.

Toate luminile, candelele și lumânările sunt stinse, se rup pecețile, iar Patriarhul intră singur în Sfântul Mormânt. Acolo el îngenunchează și se roagă cu credință. Timpul se oprește-n loc și se lasă o tăcere adâncă. Emoțiile ating paroxismul, credincioșii sunt pătrunși de greutatea momentului și lacrimile încep să curgă. Atunci vine LUMINA, o scânteie pură, o imensă revărsare de lumină peste acest Mormânt de Viață Dădător. Clopotele încep sa sune, tobele să bată și credincioșii cântă de bucurie. Vata presărată pe lespedea de piatră a Mormântului, lumânările și candelele se aprind dintr-o dată. Patriarhul adună vata aprinsă, o așează în două cupe de aur pe care le înmânează prin orificiile din Încăperea Pietrei Îngerului diaconilor, pentru a fi duse la Altarul Învierii de pe Golgota și la paraclisul patriarhal, închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Patriarhul iese apoi în fața Sfântului Mormânt cu făcliile aprinse în mâini și strigă: „Veniți de luați Lumină!”

Credincioșii își dau unul altuia Lumina și într-o clipă mulțimea devine o flacără imensă. Câteva clipe Lumina își menține caracterul divin și nu arde. Credincioșii o primesc ca pe o binecuvântare, o ating de fețele lor, își ating rănile și mulți sunt bolnavi a căror neputințe și dureri se vindecă în clipele acelea.

„Hristos a Înviat” se aude în toate limbile pământului și bucuria pelerinilor nu are margini. Lumina este trimisă apoi în toate colțurile lumii spre binecuvântarea credincioșilor ortodocși. Sfânta Lumină vine doar în Biserica Ortodoxă, însă mulți sunt cei de alte credințe, care asistând la această unică, minunată clipă de adevărată comuniune cu Domnul Nostru Iisus Hristos cel Înviat din morți, se întorc la adevărata credință, devenind fii ai Bisericii Mamă, ai Bisericii Ortodoxe.

Fiul Omului S-a întrupat, a suferit scuipările și bătăile, și-a dat viața pe cruce și a înviat pentru toți oamenii, căci precum stă scris și în Acatistul Sfintei Învieri a Domnului: „Strălucind la toată lumea cu învierea Sa, Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesupt; ca să prăznuiască toată zidirea Învierea lui Hristos”.

(Preot David Pristavu, Drumul Crucii și Biserica Sfântului Mormânt, 2006, p. 45-46)