Viaţa adevărată a omului începe odată cu credinţa în Hristos
Omul îşi încredinţează tot sufletul, inima, toate puterile Domnului Hristos, Care treptat îl sfinţeşte, îl transfigurează şi-l îndumnezeieşte.
Cu cât este un om mai sfânt, cu atât mai puternic şi mai viu este sentimentul propriei sale nemuriri, precum şi conştiinţa nu numai a propriei sale veşnicii, ci şi a oricărei alte fiinţe. De fapt, viaţa adevărată a omului începe odată cu credinţa sa în Domnul nostru Iisus Hristos. El îşi încredinţează tot sufletul, inima, toate puterile Domnului Hristos, Care treptat îl sfinţeşte, îl transfigurează şi-l îndumnezeieşte. Şi prin sfinţire, transfigurare şi îndumnezeire sunt revărsate asupra sa dumnezeieştile energii ale harului care-i conferă atotputernicul sentiment, dar şi conştiinţa nemuririi şi veşniciei personale.
(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 17-18)