De ce a trebuit El să le arate lor mâinile şi coasta dacă, cum gândesc unii pervertit, nu a înviat trupeşte?
(In. 20, 19) Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
Prin intrarea Sa neaşteptată prin uşile încuiate, Hristos a dovedit încă o dată că prin natură El era Dumnezeu şi de asemenea, că nu era altul decât Cel care a trăit printre ei. Prin arătarea coastei Sale rănite şi a semnelor cuielor, El ne-a convins pe noi, fără nici o îndoială, că a înviat templul trupului Său, adevăratul trup care a fost spânzurat pe cruce. El a restaurat acel trup pe care L-a purtat, distrugând puterea morţii asupra trupului, întrucât Dumnezeu era viaţa însăşi. De ce a trebuit El să le arate lor mâinile şi coasta dacă, cum gândesc unii pervertit, nu a înviat trupeşte? Şi dacă ţelul era să nu gândească ucenicii despre El în acest mod, de ce nu S-a arătat în alt chip, dispreţuind orice asemănare a trupului, invocând alte gânduri în minţile lor? Dar El, evident, S-a gândit că era aşa de important să-i convingă pe ei de învierea trupului Său încât, chiar atunci când evenimentele ar fi părut să-L cheme pentru a-şi schimba felul trupului Său într-o măreţie inefabilă şi depăşită, El, cu toate acestea, prin dumnezeirea Sa, a hotărât să se arate încă o dată aşa cum era în trecut, în trup, pentru ca ei să realizeze că nu purta altă formă decât cea în care a suferit răstignirea. Ochii noştri nu ar fi putut suporta slava trupului Său sfânt, dacă El ar fi ales să-l descopere ucenicilor Lui înainte de a se înălţa la Tatăl. Oricine reflectă la transfigurare, va deduce uşor că acesta este exemplul... de vreme ce, se spune, ei nu puteau îndura vederea, ci o simţeau pe feţele lor (Matei 17, 6).
(Sfântul Chiril Alexandrinul, Comentariu la Evanghelia după Ioan 12, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

Despre Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei
La moartea Sfântului Chiril a stat lângă el însăşi Doamna şi Stăpâna Născătoare de Dumnezeu şi a cercetat pe robul său cu sârguinţă; căci şi el, în viaţa sa, a slujit ei cu credinţă şi mult s-a nevoit, de trei ori fericitul, pentru cinstea ei.