(Mt. 25, 42) Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau.

Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc. Dacă ai fi întâlnit chiar pe dușmanul tău, suferința sa nu ar fi trebuit să fie de ajuns să biruiască și să stăpânească împotrivirea ta de a fi milostiv?

Cum rămâne cu foamea, frigul, lanțurile, goliciunea și boala? Dar despre lipsa lui de adăpost? Oare nu sunt acestea îndeajuns să biruiască chiar și împietrirea ta? Tu n-ai făcut niciunul din aceste lucruri pentru un prieten darămite pentru un dușman.

De-ndată ce-ai fi făcut aceasta, ți-ai fi făcut un prieten și ai fi făcut și un bine totodată. Dacă vezi un câine flămând, ți se face milă de el dar dacă vezi pe Domnul tău flămânzind, Îl ocolești. De aceea, nu ai nici o scuză pentru ceea ce nu ai făcut.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 79.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)