Tatăl doreşte credinţa în Fiul

Comentarii patristice

Tatăl doreşte credinţa în Fiul

    • Tatăl doreşte credinţa în Fiul
      Tatăl doreşte credinţa în Fiul

      Tatăl doreşte credinţa în Fiul

Hristos arată că Tatăl a dorit ca ei să creadă și în Fiul.

In. 17, 6) Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.

Dorința Sa aici este de a învăţa că El este mult iubit de Tatăl, de vreme ce este limpede că nu avea nevoie să primească pe ucenici, din moment ce El i-a creat şi le poartă de grijă neîncetat. Atunci, cum de i-a primit? Aceasta, aşa cum am spus înainte, arată unitatea cu Tatăl. Acum, cineva poate interpreta aceasta, omeneşte vorbind şi conform sensului literal, că ucenicii nu vor mai aparţine Tatălui. Pentru că dacă, atunci când Tatăl îi avea, Fiul nu îi avea, este evident că atunci când i-a dat Fiului, El a renunțat la stăpânirea asupra lor. Şi o concluzie mai necuviincioasă poate fi că ucenicii au fost găsiţi a fi nedesăvârşiţi, pe când erau încă cu Tatăl, dar apoi au devenit desăvârşiţi când au venit la Fiul. Dar este absurd să şi spunem asemenea lucruri. Atunci, ce vrea să ne spună prin aceasta? Hristos arată că Tatăl a dorit ca ei să creadă și în Fiul.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 81, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)