Părintele Macarie Ioniță: „Iată eu și copiii pe care mi I-ai dat, Doamne!”

Eu nu am nimic pe lumea asta! Voi sunteți comoara mea! M-am străduit să ajut aici cât am putut la viața monastică, foarte grea, dar și foarte frumoasă. Nu am vorbit eu mult, dar cât am spus să împliniți! Când mă voi duce la Dumnezeu am să Îi spun: iată eu și copiii pe care mi I-ai dat, Doamne!”.

În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, în licărul tremurând al candelei aprinse, ne-am ridicat privirea și inima în rugăciune, cerând mijlocirea marelui ascet, care a luminat peste timp lumea cu apoftegmele sale.

Și în zilele noastre, această lumină își găsește reflecția în cei ce poartă cu binecuvântare numele Sfântului, sfințiții slujitori ai Bisericii. Gheronda Macarie Ioniță, duhovnicul de la Mănăstirea Pasărea, de lângă București, cel cu chip strălucitor, a urmat la rându-i exemplul de trăire și grăire a Sfântului.

Până nu demult, oricine îi trecea pragul, regăsea cu bucurie părticică din parfumul apoftegmelor Sfinților Părinți - prin trăirea și vorbirea Părintelui, prin gesturi mărunte, dar atât de cuprinzătoare, prin predicile cu atât de mare evlavie, dar și responsabilitate rostite. Acum, peste ani, puterea lor a rămas să lumineze discret, dar totuși ferm, în lăuntrul celor care, într-un fel saul altul, l-au cunoscut.

Cu Iubire, cu multă Iubire... Astfel a ales Părintele Macarie să își urmeze, aici, calea spre Cer, spre atât de mult dorita Împărăție a Domnului. Și tot prin Iubire, a găsit Părintele calea de a ajunge la sufletele credincioșilor, pentru a-i ajuta, pe fiecare după a sa nevoie, să își deschidă ușița sufletului către lumină, către Adevăr, către Dumnezeu. Către toți cei care îi ieșeau în cale a știut Părintele să  trimită o picătură din nesfârșita-i dragoste părintească. „Scumpul nostru...”,  „scumpa noastră...” răsuna firav, de fiecare dată cînd cineva se apropia să ceară un sfat, o îndrumare sau, pur și simplu, o binecuvântare. Mulți își aminteau în astfel de momente de dulceața cuvintelor rostite de un alt mare și foarte îndrăgit sfânt - Sfântul Serafim de Sarov. Un arc luminos se deschidea, parcă, în acele momente, transformând ani, decenii, secole, în simple picături de Timp, ușor de strâns într-o clepsidră imaterială, aducând laolaltă Sfinți și mari părinți înduhovniciți.

Cu simplitate, precum copiii, dar niciodată simplist, alegea Părintele să se comporte de fiecare dată. Faptele mari au îmbrăcat haina smereniei autentice, rămânând din voia sa în umbră. Doar Tatăl nostru Cel din Ceruri  trebuia să îi afle jertfa, osteneala, milostenia. Dreapta niciodată nu trebuia să afle ce făcea stânga.

Mult a iubit Părintele Biserica... Era convins că porțile iadului nu o vor birui în veci, și de aceea poate, atunci când găsea copiii îmbrăcați în stihare, ca ipodiaconii în Sfântul altar, binecuvânta cu mare bucurie, exclamând: „Viitorii arhierei, viitorii arhierei!”. Era un fapt obișnuit, de altfel, ca Gheronda să dăruiască nădejde și încredere în viitorul atât de nesigur, tuturor celor ce se aflau în preajma-i. Nădejdea nu venea însă fără a fi însoțită și de o stare de responsabilizare. Părintele reușea de fiecare dată să deschidă și mintea, și inima interlocutorului spre o stare de nestinsă veghe, de mobilizare în demersul de susținere a mesajului lui Hristos, transmis de Biserică.

Părintele și-a urmat Calea-i către Cer, dar prin amintirea cuvintelor, a faptelor, a exemplului său, continuăm să îi simțim mângâierea și rugăciunea. „Eu nu am nimic pe lumea asta! Voi sunteți comoara mea! M-am străduit să ajut aici cât am putut la viața monastică, foarte grea, dar și foarte frumoasă. Nu am vorbit eu mult, dar cât am spus să împliniți! Când mă voi duce la Dumnezeu am să Îi spun: iată eu și copiii pe care mi I-ai dat, Doamne!”, astfel îndemna și promitea totodată Părintele, cu prilejul uneia dintre ultimele sale aniversări.

Să luăm aminte așadar și pe cât posibil să urmăm, să împlinim... Să avem binecuvântarea Părintelui!

De la același autor

Ultimele din categorie