Apolisul sau otpustul, cum mai este denumit, este o rugăciune, o formulă de încheiere a unei slujbe bisericeşti. Atunci credincioşii pot ieşi din biserică, după terminarea slujbei respective. Cuvântul ,,apolis” provine din limba greacă şi înseamnă eliberare, ieşire.

Această rugăciune de încheiere se întâlneşte în rânduiala tuturor slujbelor divine (Liturghie, Vecernie, Maslu etc.) şi se face printr-o formulă de binecuvântare pe care preotul slujitor o rosteşte în faţă uşilor Sfântului Altar, pomenind în aceasta pe Mântuitorul Hristos, cinstit în funcţie de evenimentul pe care îl sărbătorim (Naşterea Domnului, Învierea, Botezul Domnului etc.), pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe sfinţii zilei, pe sfinţii ocrotitori ai Bisericii, pe sfinţii prăznuiţi în ziua respectivă şi, în contextul Sfintei Liturghii, pe autorul acesteia.

După rostirea apolisului, în cazul în care s-a săvârşit Sfânta Liturghie, credincioşii primesc anafură şi sunt binecuvântaţi să meargă la casele lor.