La Taina Botezului, de ce preotul suflă peste prunc de trei ori în chipul crucii?

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

La Taina Botezului, de ce preotul suflă peste prunc de trei ori în chipul crucii?

    • mâna preotului pe capul pruncului
      La Taina Botezului, de ce preotul suflă peste prunc de trei ori în chipul crucii? / Foto: Claudiu Pântea

      La Taina Botezului, de ce preotul suflă peste prunc de trei ori în chipul crucii? / Foto: Claudiu Pântea

La minte spre a putea pătrunde în înțelesurile cele duhovnicești, la gură spre lauda și mărturisirea Adevărului, la piept (la inimă) spre trăirea celor înțelese și mărturisite.

Prin lucrarea preotului de a sufla de trei ori în chipul Sfintei Cruci peste fața pruncului și de a face cu dreapta semnul crucii, mai întâi la frunte, apoi la gură și apoi la piept, zicând de fiecare dată: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit…”, se transmite puterea lui Dumnezeu, la aceste mădulare alcătuite de Creator.

La minte spre a putea pătrunde în înțelesurile cele duhovnicești, la gură spre lauda și mărturisirea Adevărului, la piept (la inimă) spre trăirea celor înțelese și mărturisite.  Se face astfel, întărirea acestor puteri puse în om de Dumnezeu.

Întreita suflare a preotului semnifică suflarea lui Dumnezeu din actul creării omului, de aceea se rostește mai întâi „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit…”, recunoscând prin aceasta pe Dumnezeu drept Creator, și ca Dătător de viață: atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie (Facerea 2, 7), reprezentată prin suflarea preotului peste cel ce urmează a fi afundat în apa botezului.