Această cântare liturgică face parte din psalmul 140 al Prorocului David. „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfa de seară” (Psalmul 140, 2). De ce este nevoie să cerem de la Dumnezeu ca rugăciunea noastră să se îndrepte spre El? Pentru că ştim că prin rugăciune, omul este în comuniune cu Dumnezeu și totodată, prin rugăciune noi ne unim într-un cuget cu El. Dacă nu este coborâtă din minte în inimă, rugăciunea care, după învăţătura Sfinţilor Părinţi este tronul harului, atunci ea rămâne fără putere, neroditoare şi chiar nefolositoare. De cele mai multe ori, noi nu ştim să ne rugăm. De aceea, avem nevoie de o călăuză, care să ne învețe cum să ne rugăm și în ce stare trebuie să fim cu sufletul și cu trupul, pentru a face o rugăciune bună.

În continuare, se arată şi modul în care trebuie făcută rugăciunea, aceasta fiind însoţită de ridicarea mâinilor. Acest gest liturgic este izvorât din evlavia celui care se roagă. Este o manifestare a credinţei şi a nădejdii în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Fiindcă omul este alcătuit din trup şi suflet este necesară o participare a ambelor elemente la rugăciune şi, astfel, sufletul se smereşte prin pocăinţă, iar trupul îşi aduce jertfa sa de seară, prin ridicarea mâinilor spre cer.