Cuvântul Betania vine de la Bet-Ananya şi înseamnă casa lui Anania. Aceasta este una din localităţile foarte vechi amintite de cartea lui Neemia (11, 32), care au fost reconstruite de evreii reîntorşi din robia Babilonului, aparţinând tribului lui Veniamin.

De satul Betania sunt legate unele dintre cele mai frumoase evenimente evanghelice. Aici se afla casa lui Lazăr şi a surorilor sale, Marta şi Maria, unde Iisus era primit cu toată dragostea (Luca 10, 38-42). Dar atmosfera de bucurie şi pace care domneşte în această casă se schimbă în doliu când Lazăr se îmbolnăveşte şi moare. Surorile lui Lazăr îi trimit veste lui Iisus, iar Domnul Hristos vine şi îl înviază pe Lazăr a patra zi (Ioan 11, 17-44). În sâmbăta dinaintea morţii Sale, Iisus a fost invitat la cină în casa lui Simon Leprosul. Aici, în semn de cinstire, o femeie unge capul Mântuitorului cu mir de nard (Matei 26, 6-9; Marcu 14, 3-9). În apropierea Betaniei, Domnul Hristos a flămânzit şi a uscat smochinul cel neroditor (Matei 21, 18-19; Marcu 11, 17-22), şi tot „spre Betania” are loc Înălţarea Domnului (Luca 24, 50).

Actualul sat, dezvoltat în jurul mormântului lui Lazăr, poartă numele el-Azariye (locuinţa lui Lazăr). Satul de pe vremea Mântuitorului se afla puţin mai sus de mormântul lui Lazăr, căci, precum toate mormintele din acea vreme, și acesta se afla în afara satului.