Înainte nu credeam în Dumnezeu, deși în copilărie am fost botezată. Am făcut multe păcate grele. Din această cauză viața mea s-a destrămat. Am căzut în deznădejde. Într-o zi, nemaiputând suporta necazurile, am hotărât să mă spânzur. Nu mai voiam să trăiesc, ci doar să se termine o dată toate chinurile. Am început să-mi pregătesc funia. Dar din beci a apărut un bătrân. Era plăcut la înfățișare, cu o față bândă și luminoasă încălțat în cizme și îmbrăcat într-un cojoc. „În loc să te spânzuri, ar trebui să te rogi”, mi-a spus el și mi-a enumerat toate avorturile pe care le făcusem. Îngrozită, mi-am văzut copiii nenăscuți, cu înfățisări groaznice. Îmi era foarte greu din cauza păcatelor dezvăluite, dar bătrânul m-a învăluit cu o privire blândă și a dispărut.

Am plâns mult timp. Mai târziu, când am coborât după el în beci, acolo nu mai era nimeni. Cuvintele bătrânului îmi răsunau însă în minte. Gândul sinuciderii m-a părăsit. Am început să mă gândesc serios la viața mea. Am povestit cele întâmplate unei femei credincioase și i-am cerut sfatul. Aceasta mi-a spus: „Aceasta a fost o minune dumnezeiască. Mergi la biserică și spovedește-te. Dumnezeu îți va ierta păcatele și atunci ți se va schimba și viața”.

M-am dus la biserică, unde într-o icoană l-am recunoscut pe bătrânul care mă vizitase, numai că aici era îmbrăcat în veșminte strălucitoare. Am întrebat oamenii din jurul meu: „Cine este acesta din icoană?” „Sfântul Nicolae, a fost răspunsul, Episcopul Mirei Lichiei. Un mare făcător de minuni.”

Minunea săvârșită și mila lui Dumnezeu mi-au schimbat viața. Am început să cred din toată inima. Deseori merg la biserică, mă spovedesc și mă împărtășesc. Mă străduiesc din răsputeri să duc o viață creștinească. Nu încetez să-i mulțumesc Sfântului Nicolae, ajutătorului nostru grabnic în scârbe și necazuri.

Fragment din cartea pr. Vladimir Emilicev „Povestiri despre minuni”

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, 2004,  pp. 125-127)