Mărturii ale unor părinți contemporani cu Sfântul Ioan Iacob

Sfântul Ioan inspira celor bolnavi voința de a se vindeca, de a se deschide către împreună-lucrarea cu Dumnezeu Care vine și vindecă. De aceea, Sfântul Ioan Iacob a oferit pe lângă leacurile vindecătoare de trup și suflet leacul credinței, a voinței de care se poate folosi omul pentru un nou fel de viețuire în care este capabil să păstreze harul, să biruiască nepăsarea ce stă în calea lucrării lui Hristos.

Mărturii ale unor părinți contemporani cu Sfântul Ioan Iacob, în perioada sa nemțeană, și anume Arhim. Claudie Derevreanu, de care se legase cu prietenie, istorisesc despre virtuțile și calitățile sufletești ale Sfântului Ioan. Deprinderea cu activitatea sanitară o dobândește de la monahul Iov, cunoscător al plantelor de leac pentru diferite boli și suferințe, și arată dragostea Sfântului Ioan pentru cei în suferință trupească dar și cea sufletească. Toți se foloseau de smerenia, de blândețea și de dragostea lui și cugetau că este un ales al lui Dumnezeu. Cunoscutul monah Gamaliil Păvăloiu, un iubitor al cărților care a viețuit acum aproape un secol, povestea adesea despre Sfântul Ioan ca de un om foarte deosebit față de ceilalți, retras, cu atitudine meditativă, multă rugăciune și rostitor de puține cuvinte. Toți autorii care au creionat în scris viața sfântului au arătat de asemenea că păstra o atmosferă de iubire, de smerenie și milă față de toți.

A îndeplinit ascultarea de infirmier al mănăstirii și în Țara Sfântă și s-a îngrijit cu dragoste atât de călugări, cât și de numeroșii arabi și beduini, bolnavi sau răniți în război, care erau aduși la infirmiera mănăstirii. Pentru aceasta, îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alții. Duhovnicul lui era ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoștea limba română, un mare povățuitor de suflete, ce mărturisea pe toți călugării români nevoitori în Țara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obștii și a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină. Observăm, așadar, că printre multele fapte ale sale care l-au condus în ceata sfinților pot fi enumerate: împlinirea poruncii iubirii, înțelegerea folosului bolii și felului cum se percepe boala trupească inspirit din filele scrierilor de pateric. Dumnezeu cunoaște slăbiciunile noastre cele sufletești și ne trimite boala ca pe un fel de doctorie a sufletului. Și până când nu se vindecă sufletul, nici boala trupului nu se vindecă. Mai sunt și cazuri când unii n-au patimi sufletești, dar neavând povățuitor și nici loc îndemânatic pentru viața creștină sunt în primejdie  a se molipsi de la alții cu apucături rele. Din acest motiv, Dumnezeu trimite anumite boli trupești ca să nu se cadă în patimi sufletești.

Sfântul Ioan inspira celor bolnavi voința de a se vindeca, de a se deschide către împreună-lucrarea cu Dumnezeu Care vine și vindecă. De aceea, Sfântul Ioan Iacob a oferit pe lângă leacurile vindecătoare de trup și suflet leacul credinței, a voinței de care se poate folosi omul pentru un nou fel de viețuire în care este capabil să păstreze harul, să biruiască nepăsarea ce stă în calea lucrării lui Hristos. Starea sănătății este legată de leacurile credinței pe care Hristos Domnul le oferă omului, iar Sfântul Ioan a constituit un harnic aducător de leacuri sufletești și trupești.

(Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul. Viață. Poezie. Învățătură, Editura Doxologia, pp. 320-321)

Ultimele din categorie