Atacul asupra manualelor de religie - de la ţeapă la ţepuşă?

Cei care flutură, acum, războinic ţepele, ameninţând manuale de religie sau icoane, vor constata, dacă mai au vreun dram de onestitate, că ţeapa este singurul lucru care le şi rămâne după astfel de atacuri. Alături, bineînţeles, de o durere surdă, care nu le dă pace: ea provine din lovirea, cu furie, a unei ţepuşe nebăgate în seamă, desconsiderate chiar, pe care o mai numim şi conştiinţă.

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, un anumit ONG, îşi reia periodic atacurile asupra manualelor de religie, criticate pentru o presupusă "îndoctrinare" a copiilor. N-am să dau numele acestui ONG şi nici pe cel al vreunui membru al său, nu doar pentru că le-aş face o nemeritată reclamă (deşi, probabil că asta şi urmăresc prin sistematica atacare a religiei), ci mai ales pentru că eu am încredere deplină în posibilitatea oricărei persoane de pe faţa pământului de a se apropia la un moment dat, chiar şi după o viaţă de ateism declarat, de Dumnezeul cel Viu. Dar despre asta vom lua un capăt de vorbă mai spre sfârşitul articolului. Deocamdată să constatăm, deloc miraţi, că atacurile cu pricina nu aduc nimic nou, ci doar readuc în atenţia opiniei publice, cu scrâşnet de placă stricată, fix aceleaşi argumente. Întrucât aceşti militanţi nu obosesc a invoca aceleaşi şi aceleaşi "probleme" ale orei de religie, nici eu nu voi obosi a relua replicile date acestora şi cu alte prilejuri.

Dar înainte de a asta, să consemnăm aşa, în treacăt, faptul că demersul unui astfel de ONG nu are, din start, nici un fel de credibilitate. Asumându-şi, în mod declarat (după cum o dezvăluie şi denumirea asociaţiei), valori şi principii ale unui umanism secularizat şi lipsit de Dumnezeu, este evident că, în orice referinţă la aspecte ale vieţii religioase, acest grup de persoane nu poate fi decât subiectiv. Cu alte cuvinte, nici măcar nu pot simula o analiză sau o cercetare pe o temă, cum e cea privind prezenţa icoanelor în şcoli sau a predării religiei, pentru că se cunosc de dinainte toate "concluziile". Au fost, de-a lungul acestor ani de după 1990, şi critici pertinente, ale unor specialişti în educaţie, de care s-a ţinut şi se va ţine cont de fiecare dată. Ca orice manual, şi cel de religie este perfectibil, încât este nevoie de fiecare opinie competentă spre a mai îmbunătăţi câte ceva. Este clar însă că nu aceasta este şi intenţia ONG-ului certat cu Dumnezeu.

Reclamând utilizarea unor cuvinte ca "păcat", "iad", "diavol" în vocabularul orei de religie, militanţii acestei asociaţii pornesc de la premisa că un copil nu e capabil să înţeleagă şi să-şi însuşească elemente de credinţă, fiind prea "crud" pentru astfel de termeni. La televizor, în presa scrisă, pe internet sau pe telefonul mobil, copii "dau" însă cu uşurinţă peste materiale care promovează un limbaj vulgar, care promovează violenţa, pornografia şi multe altele de genul acesta. Dar nu am auzit de nici un ONG din categoria celor care critică prezenţa religiei în şcoli să ia atitudine împotriva pericolelor (reale, de data aceasta) care pândesc pe copii din această zonă. Copiii au căutări de natură spirituală încă de la cele mai fragede vârste, au capacitatea de a înţelege şi de a-şi însuşi lucruri mult peste ceea ce credem noi că reprezintă limitele lor (şi aici vorbesc şi din experienţa de tată a trei copii). A-l trata pe copil ca având fie o insensibilitate religioasă înnăscută, fie o incapacitate de a pricepe altceva decât cele din realitatea imediată, palpabilă, înseamnă a-l degrada ca persoană, a-l considera un soi de "animăluţ de casă" ce are, în plus, capacitatea de a vorbi. Vocaţia religioasă a unei fiinţe umane nu apare brusc, la împlinirea vârstei de 16 sau 18 ani, când copilul ar avea, vezi Doamne!, discernământul de a face alegeri în acest domeniu.

Pe de altă parte, aceiaşi apărători înverşunaţi ai drepturilor şi libertăţilor omului devin, brusc, apatici când e vorba de a susţine o educaţie a copiilor bazată pe principii morale. Criticăm ora de religie, practic singura disciplină care are şi o dimensiune morală, de edificare spirituală a elevului, dar nu criticăm degradarea din şcoli şi, în general, condiţiile neprielnice unei educaţii adecvate pentru cei care sunt viitorul acestei naţiuni. Drogurile, alcoolul, relaţiile sexuale începute la vârste fragede (a se vedea incidenţa în continuă creştere a avortului la minore), violenţa găştilor de cartier, satanismul şi cultivarea unei atitudini suicidare sunt doar o parte dintre "monştrii" cu care se confruntă azi un elev. Câte programe prin care se combat astfel de agresiuni asupra copiilor noştri au iniţiat membrii ONG-ului ce nu poate dormi de grija lor? Dacă nu au auzit de astfel de fenomene cu adevărat nocive pentru un copil şi/sau nu au soluţii, le recomand să se alăture Bisericii şi programelor pe care le desfăşoară de la nivel naţional până la nivelul fiecărei parohii (un exemplu este programul "Alege şcoala!"). Ca să nu mai aducem în discuţie reclamele la tot felul de sucuri şi alimente care nu au nimic natural în ele, serialele pentru adolescenţi burduşite cu glume de prost gust sau desenele animate violente, care nu au făcut niciodată obiectul unei critici din partea acestor "avocaţi" ai copilului.

Loviturile ce întăresc Biserica

Concluziile se impun de la sine: sub acoperirea unei pretinse respectări a libertăţii omului se promovează în fapt doar "libertatea" de a avea acces, indiferent de vârstă, doar la ceea ce perverteşte şi desfigurează fiinţa umană: păcatul! Libertatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a avea o educaţie morală s-ar dori lăsată doar în seama Bisericii, eventual numai în spaţiul strict delimitat de pronaos şi altar. Un copil nu poate creşte fără a crede în nimic, aşa cum pervers susţin militanţii ateişti. Dacă nu va crede în Dumnezeu, va crede în toate celelalte lucruri aflate în afara voii Sale divine şi aceasta este adevărata îndoctrinare. Dumnezeu ne cheamă să credem în El spre a fi liberi, nu spre a deveni marionetele Sale, ci, prin puterea harului Său, spre a împărăţi peste viaţa noastră. Alternativa care este? Nelipindu-se de Dumnezeu, omul se alipeşte de lucruri, idei, oameni care îl înrobesc, îl înstrăinează, îi creează o falsă identitate şi îi aduc multă suferinţă. Credeţi că întâmplător trăim într-un secol în care numărul celor bolnavi psihic (mai ales depresivi) a ajuns la cote îngrijorătoare? Continuarea, în Ziarul de Iași

De la același autor

Ultimele din categorie