Icoana ortodoxă nu este nici idol, nici simbol

Prima duminică din Postul Paştilor, numită a Ortodoxiei, ne aduce aminte de biruinţa Bisericii lui Hristos asupra ereziei iconoclaste, adică împotriva celor care nu cinsteau sfintele icoane, luptă ce s-a purtat în veacurile VIII şi IX.

În această duminică se citeşte la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică de la Sf. Ioan (1, 43-51), care ne prezintă chemarea a doi dintre apostoli, ambii originari din provincia Galileea, din nordul Ţării Sfinte: Filip din Betsaida (In. 1, 44) şi Natanael din Cana (In. 21, 2). Pericopa evanghelică are în centrul ei mărturisirea celor doi ucenici cu privire la dumnezeirea Mântuitorului Hristos: „Am aflat pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi proorocii...“ (In. 1, 45) şi „Învăţătorule, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu...“ (In. 1, 49), dar şi promisiunea Domnului că vor vedea îngerii lui Dumnezeu, suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului (In. 1, 51).

Părinţii Bisericii au aşezat acest cuvânt al Evangheliei în duminica închinată sfintelor icoane, tocmai pentru că principalul temei al cinstirii icoanelor este mărturisirea Sf. Ioan: „Şi Cuvântul trup S-a făcut, şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui...“ (In. 1, 14).

Icoana, reprezentare a lui Dumnezeu

De-a lungul veacurilor, Biserica s-a confruntat cu diverse erezii, pe care le-a folosit ca prilejuri pentru a-şi formula învăţătura de credinţă ce va rămâne neschimbată până la sfârşitul veacurilor. Facem aici referire în mod special la perioada Sinoadelor Ecumenice sec. IV-IX, lovitura cea mai grea dată cultului icoanei fiind iconoclasmul veacului VIII-IX. Cei care nu cinsteau sfintele icoane - denumiţi iconoclaşti - afirmau că dumnezeirea lui Hristos nu poate fi redată în imagine. Pornită de la icoana Mântuitorului, prin extensie, lupta iconoclaştilor s-a întins şi asupra icoanelor ce reprezentau pe Maica Domnului sau pe sfinţi. În fond, justificarea icoanelor Maicii Domnului sau a unuia dintre sfinţi stă în justificarea icoanei Mântuitorului Iisus Hristos. Totodată, pe lângă acest argument de ordin teologic, era invocată şi încălcarea poruncii a doua din Decalog (Ieş. 20, 4-5).

Iconoclaştii nu au înţeles şi nu admiteau faptul că dumnezeirea străbate prin cele materiale, iar trupul devine oglindă a sufletului. Mântuitorul Hristos purta sub formă vizibilă, omenească, însăşi dumnezeirea care este reprezentată în icoană sub formă văzută. Icoana ortodoxă nu este nici idol, nici simbol, ci este reprezentare a lui Dumnezeu, iar cinstirea ce se dă Chipului trece la prototip, Care este viu în ceruri - după învăţătura Sfântului Vasile cel Mare. Icoanele sunt expresia unirii dintre firea umană şi harul dumnezeiesc din care se naşte sfinţenia. Ele mărturisesc adevărul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om şi totodată faptul că omul poate ajunge la îndumnezeire prin harul divin.

Prin cinstirea icoanelor ne arătăm dragostea faţă de Dumnezeu

Această învăţătură a fost fixată de Sinodul al VII-lea Ecumenic, la şedinţele din anii 787 şi 843, iar Sfântul Ioan Damaschin, aprig luptător împotriva ereziei iconoclaste, spune că prin închinarea la icoane nu se închină materiei, ci Creatorului materiei Care pentru el S-a făcut materie ca să-l mântuiască.

Prin cinstirea icoanelor ne arătăm de fapt dragostea faţă de Dumnezeu Care este zugrăvit în icoană, iar icoanele devin reprezentări vizibile ale dreptei credinţe şi mijloace de întâlnire a credincioşilor cu Hristos şi cu sfinţii ce s-au desăvârşit în El, după cum ne învaţă părintele profesor Dumitru Stăniloae.

Când acestea reprezintă chipuri de sfinţi înţelegem că sunt chipuri ale oamenilor care au iubit pe Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul şi din toată puterea şi din tot cugetul (Lc. 10, 27) şi care s-au mântuit prin harul lui Dumnezeu şi prin efort personal. Astfel de prototipuri trebuie invocate în rugăciune şi imitate prin fapte bineplăcute lui Dumnezeu.

Citește alte articole despre: dragoste, cinstire, icoană, simbol, Duminica Ortodoxiei, idol

De la același autor

Ultimele din categorie