Pomenește-ne întru Împărăția Ta!

A fi pomenit de Dumnezeu presupune a ne alătura Lui în Împărăția Sa. A fi pomenit de Dumnezeu presupune a ne alătura sfinților și îngerilor în rai. A fi pomenit de Dumnezeu presupune a auzi în Ziua Judecății cuvintele: „Bine, slugă bună şi credincioasă” (Matei 25, 21). A fi pomenit de Dumnezeu presupune a ne avea numele scrise în Cartea Vieții (Apocalipsa 20, 12).

A fi „pomenit” de Dumnezeu este extrem de important pentru viața noastră duhovnicească. Dar ce presupune, mai exact, acest lucru?

Înainte de a primi Sfânta Împărtășanie, în cadrul Sfintei Liturghii, noi mărturisim: „Nu voi spune vrăjmașilor Tăi taina Ta, nici sărutare Îți voi da ca Iuda; ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta”.

Această mărturisire face referire la cuvintele tâlharului, care s-a pocăit pe cruce. Cu ultima sa suflare, el Îl imploră pe Hristos: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta”. Iar Iisus îi răspunde: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23, 42-43).

De aici putem trage cel puțin două concluzii: în primul rând, nu este niciodată prea târziu să ne pocăim și să fim iertați; iar, în al doilea rând, Hristos a venit deja în Împărăția Sa. Iadul a fost biruit, iar noi așteptăm desăvârșirea Sărbătorii veșnice.

Deci, ce presupune a fi „pomenit” de Dumnezeu? Cred că mulți dintre noi suntem de acord că amintirile nu sunt tocmai cele mai sigure aspecte ale existenței noastre: „Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor” (Ecclesiastul 1, 11).

Sfântul Nicolae Velimirovici remarca: „Poate fi ceva veșnic pe pământ, unde totul trece precum o nuntă?”. De fapt, un singur lucru putem afirma cu certitudine despre această viață: că este vremelnică. Ea este trecătoare și trece pe lângă noi, în timp ce noi așteptăm „veacul ce va să vină” (Efeseni 1, 21; Evrei 6, 5).

Nimeni nu are pretenția ca noi, pe acest pământ, să avem o amintire perfectă a celor dragi, ci mai degrabă avem nădejdea că Dumnezeu îi va pomeni. Spre deosebire de oameni, Dumnezeu are o memorie perfectă. El ne poate dărui nouă, ființe vremelnice, odihna cea veșnică. Și chiar astfel ne rugăm în timpul Vohodului Mare: „Să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”.

Iar în timpul Sfintei Euharistii: „Şi pomeneşte pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci şi-i odihneşte pe dânşii, Dumnezeul nostru, acolo unde străluceşte lumina feţei Tale”.

A fi pomenit de Dumnezeu presupune a ne alătura Lui, în Împărăția Sa. A fi pomenit de Dumnezeu presupune a ne alătura sfinților și îngerilor în Rai. A fi pomenit de Dumnezeu presupune a auzi în Ziua Judecății cuvintele: „Bine, slugă bună şi credincioasă” (Matei 25, 21). A fi pomenit de Dumnezeu presupune a ne avea numele scrise în Cartea Vieții (Apocalipsa 20, 12).

Atunci când Hristos va veni să judece pe cei vii și pe cei adormiți potrivit faptelor fiecăruia, El Își va aminti de toți cei credincioși ai Săi, în timp ce aceia pe care nu i-a cunoscut niciodată (Matei 7, 23) vor fi aruncați „în iezerul de foc” (Apocalipsa 20, 15).

Așadar, în ceea ce privește viața noastră duhovnicească, a fi pomenit de Dumnezeu este într-atât de important încât Biserica noastră a acordat o mare atenție acestor cereri în cadrul rugăciunilor și slujbelor. Dacă amintirile noastre ne pot cauza suferințe sau chiar pot dispărea la un moment dat, putem fi încredințați că Dumnezeu nu îi va uita pe cei credincioși ai Săi și îi va face părtași fericirii Împărăției Sale.

Ultimele din categorie