Postul bucuriei

Nu poate exista însă Crăciunul fără pregătirile ce se fac în casele noastre și în sufletele noastre.

Se apropie mireasmă de cozonac, de colăcei, de fior rece, de zăpadă. Parcă nu se simte că e iarnă dacă nu vine și una din cele mai dragi sărbători a copiilor dar și a creștinilor ortodocși: Nașterea Domnului. Cine nu poate simți această sărbătoare în sufletul său poate că ar trebui să perceapă măcar fiorul și frica de a pierde esența vieții omenești: de a trăi prin celălalt. Nu e vorba de fantome ale timpului trecut pierdut, prezent irosit sau a unui viitor funebru, ca în „Povestea de Crăciun” a lui Charles Dickens atunci când vorbim de Crăciunul autentic românesc.  Sărbătoarea noastră este cu totul aparte și ne aduce o bucurie smerită: un Om a venit în lume, ca lumea să descopere de fapt în El pe Dumnezeu. Hristos a venit în lume ca Dumnezeu să mântuiască prin El lumea, ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (In 3,17). Și totuși atunci când te gândești că pe umerii unui copil drăgălaș stătea mântuirea întregii omeniri, parcă îl vezi pe El zâmbindu-ți dintr-o iesle de animale, învelit cu paie sau poate cu turte calde, cum spune o poveste. De acolo, din acel loc smerit a venit Împăratul căruia îi cântăm noi „Hristos se naște slăviți-l!” și de aceea nașterea sa a devenit sinonimă cu darurile pe care le primesc copiii și nevoiașii în zilele de Crăciun.

Nu poate exista însă Crăciunul fără pregătirile ce se fac în casele noastre și în sufletele noastre. Curățenie și cu gândurile, cu speranțele noastre, cu micile sau marile noastre scăpări.  Sub patrafirul preotului se șterg multe și se clarifică multe dintre toate acestea, scăpăm de o vinovată povară care ar putea să ne înconvoaie până la a ajunge prea mici să ne mai putem ridica. Postul bucuriei se mai numește perioada în care facem această pregătire sufletească prin spovedanie, timp presărat cu destul de multe dezlegări de pește ce ne familiarizează cu atmosfera Crăciunului.

Vine apoi înaintea Nașterii Domnului un sfânt blând, chiar dacă botează uneori vărguțele pentru cei neastâmpărați: Sfântul Nicolae pe 6 decembrie. Ghetuțele celor mici așteaptă să se umple de dulciuri sau de cadouri. Și sfântul acesta însă este cel care anunță că vine cineva mai mare ca el, deși e doar un copil. Încep de acum colindele, cântecele care dezgheață sufletele românilor de pretutindeni.

Da! Bucuria Nașterii Domnului nu poate fi mai frumos și mai ușor simțită ca atunci când un copilaș draguț, cu obrajii roșii de ger îți aduce o veste veche de peste două mii de ani: Hristos s-a născut! Ajunul Nașterii Domnului vine deci cu „Bună dimineața la Moș Ajun!” pe care o cântă copiii în același timp cu venirea anunțată a părintelui cu icoana binecuvântând casele noastre: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștintei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție!”

De acum înainte totul este pregătit pentru a se întâmpla ceva ce se petrece deja de mult timp: putem să ne bucurăm deplin de venirea în lume a Celui ce a unit cerul cu pământul în aceeași bucurie, a lui Hristos care a schimbat locul îngerilor din cer pe pământ, printre oameni, și al oamenilor în Împărăția Sa cerească. Copiii se bucură de cadouri, creștinii se bucură de darul de a fi toate familiile mai unite ca oricând și înteaga lume simte aceeași bucurie ce o simțeau moșii și strămoșii noștri. Acesta ne unește pe toți cei de acum cu cei ce au fost în aceeași mare familie. Să nu uităm însă ca bucuria noastră să fie deplină împărțind-o cu ceilalți, și împlinid-o cu cea duhovnicească pe care ne-o dau rugăciunile Bisericii pentru că: „La casa de oameni buni Dumnezeu face minuni!”

Citește alte articole despre: post, bucurie, Nașterea Domnului, pregătire

De la același autor

Ultimele din categorie