Trebuie, ne învaţă Stareţul Serghie, să veghem la a fi mereu în alertă, într-o stare de mişcare – ceea ce Sfântul Pavel numeşte râvnă. Trebuie să excludem orice pasivitate, să nu ne lăsăm în voia curentului, ci să ne luăm viaţa în mâini. Să nu ne lăsăm conduşi de senzaţiile noastre, de imaginaţia noastră, de impresiile noastre, ci să fim în toate şi permanent stăpâni pe noi înşine.

Acesta este adevărul pe care Sfinţii Părinţi îl numesc cumpătare, în sensul lui cel mai general. Am primit pentru aceasta puterea harică din Sfintele Taine. Să fii în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele îi par a fi Stareţului un prealabil indispensabil oricărei lucrări duhovniceşti (îndeosebi rugăciunii şi împărtăşirii cu Sfintele Taine). Dacă lucrurile nu stau astfel, se impune un demers de pocăinţă şi de reîmpăcare.

Mânia şi toate formele de agresivitate nu sunt admisibile decât într-un caz, anume în războiul cu ispitele, cu păcatele, cu patimile şi cu vrăjmaşii nevăzuţi, demonii. Şi atunci sunt nu doar legitime, ci necesare: „Este neapărată trebuinţă să avem faţă de demoni împotrivire şi chiar furie”. Această furie nu este o furie obişnuită, pătimaşă, ci o furie duhovnicească, o mânie sfântă, care este cu totul compatibilă cu pacea lăuntrică.

Adevărata pace nu este liniştea lăuntrică, lipsa tulburării mentale, ci o stare duhovnicească ce rezultă dintr-un dar dumnezeiesc.

Căci nu pacea lumii (care este instabilă şi puţin sigură), ci pacea de Sus o cerem în rugăciunile liturgice. Această pace trebuie să o iubim şi să o căutăm cu orice preţ, căci ea este o mare comoară duhovnicească.

(Extrase din cartea lui Jean-Claude Larchet, „Stareţul Serghie”)