Minuni ale Icoanei Maicii Domnului „Axion Estin”

În Tipicul ce descrie cum trebuie să se desfăşoare procesiunea cu icoana Maicii Domnului „Axion Estin” sunt pomenite și următoarele semne minunate pe care le-a arătat Dumnezeu:

În anul 1508 monahii de la Chilia Sfântului Ștefan a Mănăstirii Dionisiu, în vremea procesiunii au părăsit chilia, s-au ascuns și nu au vrut să primească Icoana Născătoarei de Dumnezeu; nici pe monahii ce participaseră la procesiune nu i-au băgat în seamă. Însă în aceeași noapte o ploaie puternică cu grindină a stricat cu totul viile, copacii și grădina lor, în timp ce ale vecinilor lor au rămas „întregi și nevătămate”. Monahii, conștientizând păcatul lor, au alergat la Mănăstirea Dionisiu și au vestit întâmplarea Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, care se afla atunci acolo. Acela i-a pedepsit după cum se cuvenea, iar în al doilea an au primit cu cinste Icoana și i-au tratat cum se cuvine pe monahi. Apoi căzând la pământ și-au cerut iertare pentru purtarea lor din anul trecut.

Și monahii Mănăstirii Cutlumuș de două ori nu au luat parte la procesiune, spunând că „noi avem mănăstire mare și se cuvine să facem procesiune separată, precum fac și celelalte mănăstiri; și nu vom ține această tradiție veche a Părinților”. Și „îndată mânia lui Dumnezeu a venit peste ei”. Prima oară, cei de alt neam le-au ars corabia mănăstirii și portul, iar a două oară, trapeza de curând zidită a mănăstirii împreună cu alte zidiri au căzut „deodată ca zidurile Ierihonului”.

(Foto) Procesiune cu icoana Maicii Domnului „Axion Estin”

(Ieromonahul Iustin Simonopetritul, „Axion estin” – Icoana făcătoare de minuni de la Protaton, Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu)

Ultimele din categorie