Viața Doamnei Maria Brâncoveanu
Doamna Maria Brâncoveanu, cunoscută și ca Marica, a fost o personalitate feminină remarcabilă, mamă a 11 copii și soție devotată a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.
Căsătorită la o vârstă foarte fragedă, a știut să se ridice la nivelul cerințelor statutului de Doamnă a Țării Românești. În ciuda dramei personale trăite prin martiriul soțului și al celor patru fii ai săi, ea a rămas demnă și neclintită în credință și în datoria față de țară.
Provenită dintr-o familie boierească influentă, cu tatăl postelnic și bunicul domnitor, Marica s-a căsătorit în 1674 cu Constantin Brâncoveanu, un tânăr educat, bogat și cu origini nobile. La vârsta de 13-14 ani, și-a asumat cu maturitate rolul de soție și gospodină, aducând pe lume 11 copii, pe care i-a crescut cu grijă și înțelepciune. A devenit partener de nădejde al domnitorului, administrând averile familiei și controlând rețeaua întinsă de moșii și investiții.
În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, Țara Românească a cunoscut o epocă de pace și înflorire culturală. Doamna Maria a fost prezentă și implicată activ în gestionarea moșiilor, supravegherea ctitoriilor și asigurarea bunei gospodăriri a domeniilor domnești. Vizita personal moșiile, răsplătea vrednicia și sancționa abuzurile, fiind respectată și temută de toți. În 1706, într-un act de curaj fără precedent, i s-a adresat direct sultanului pentru a proteja averile familiei din Istanbul, obținând și aprobarea acestuia.
Doamna Maria a sprijinit activ ctitoriile religioase, fie prin ridicarea unor lăcașuri noi, fie prin restaurarea celor vechi. Printre ctitoriile în care figura ca ocrotitoare se numără Biserica „Sf. Nicolae Dintr-o zi” și Mănăstirea Surpatele. Totodată, a încurajat educația și cultura, susținând școli, tipografii și biblioteci. A sprijinit tipărirea de cărți în mai multe limbi și dezvoltarea artelor, punând bazele stilului brâncovenesc. Împreună cu domnitorul, a creat o epocă de lumină spirituală și culturală.
Anul 1714 a fost cel mai greu din viața Doamnei Maria. După mazilirea lui Brâncoveanu, familia a fost dusă în surghiun, iar Constantin și cei patru fii au fost martirizați la Constantinopol pentru că au refuzat să renunțe la credința ortodoxă. Marica a fost martora cumplitei jertfe, dar nu s-a lăsat doborâtă. Rămasă în viață, a fost întemnițată, jefuită și surghiunită, dar a rămas tare în credință, înțelegând suferința ca pe o cruce rânduită de Dumnezeu.
După trei ani de exil, Doamna Maria s-a întors în țară și a început lupta de recuperare a trupului martirizat al soțului său. În 1720 a reușit să aducă în taină moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu în Biserica „Sf. Gheorghe Nou” din București, unde le-a așezat sub o lespede neinscripționată, păstrată în anonimat două secole. O candelă donată discret cu o inscripție simplă a fost singurul semn al prezenței voievodului în acel loc.
Până la sfârșitul vieții, Doamna Maria a continuat să reconstruiască ce mai rămăsese din moștenirea Brâncovenilor, având grijă de nepotul ei Constantin și asigurându-i viitorul. A încheiat cu demnitate și credință un destin excepțional, fiind una dintre cele mai vrednice femei din istoria noastră. Retrasă adesea la Mănăstirea Surpatele, a trăit ultimii ani în rugăciune, lăsând în urmă o moștenire de credință, cultură și jertfă ce dăinuie peste veacuri.
În ședința de lucru din 1 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și cu cinstire în data de 16 august.
Sfințenia poate veni uneori și prin gloanțe
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro