Născută în anul 1895 și trecută la cele veșnice în 1962, mama Măndalina a fost o figură luminoasă și plină de har, cunoscută pentru viața ei de rugăciune, post și jertfelnicie. Era numită de consăteni „baba care a cântat cu popii”, căci mergea la biserică, ținea strana și se ruga cu stăruință, chiar și în timp ce păzea oile. Îi plăcea să citească din scrierile Sfinților Părinți, mai ales din Sfântul Isaac Sirul, iar rugăciunea nu-i lipsea niciodată de pe buze.

Bătrânii din Mălainița spun că avea un chip senin și un glas subțirel, iar în ceasul morții și-a făcut semnul crucii cu mâna, cu fața luminată, până când sufletul i-a părăsit trupul. Mărturia unei femei de 85 de ani, baba Mitra, întărește acest detaliu tulburător, semn al unei treceri pline de pace.

Încă din tinerețe, mama Măndalina și-a dedicat viața lui Dumnezeu. Era cunoscută pentru rânduiala cu care ținea posturile și sărbătorile, dar mai ales pentru felul în care îi învăța și îi îndemna pe oameni să meargă la Biserica lui Hristos. Într-o vreme în care românii din Valea Timocului nu aveau calendare, ea era glasul care le amintea sărbătorile și rânduiala Bisericii. Astfel, cum spune bătrânul Ceda Vuiakovici (89 de ani), „a tras lumea la Dumnezeu”.

Blândă, tăcută și smerită, mama Măndalina „n-a înfruntat pe nimeni niciodată, nu s-a gâlcevit cu nimeni”, mărturisește Binca a lui Vasa, de 81 de ani. Când era vorba de răutăți sau vorbe grele, răspundea doar: „Vide Bog” – „Vede Dumnezeu”. Se numea pe sine „simplu monah”, deși nu a intrat niciodată în monahism cu acte. Dar a trăit precum o călugăriță în mijlocul lumii: cu multă muncă, rugăciune, sfat bun și o viață de jertfă. „Avea vorba blândă, iar ce îți spunea, îți rămânea în suflet”, spune Živoin Didić (al lui Gigi).

Cu timpul, tot mai mulți au început s-o vadă ca pe o sfântă. „A fost sfânta lui Dumnezeu”, spune astăzi fără ezitare Dobrivoie Didić, de 84 de ani.

La bătrânețe, din pricina unei boli, nu mai putea străbate cei 5-6 kilometri până la biserică. Atunci, cu șase luni înainte de moarte, s-a mutat la Negotin, ca să poată participa la slujbe până la ultima suflare. Trupul ei a fost adus înapoi în Mălainița, iar astăzi mormântul mamei Măndalina se află în curtea ansamblului mănăstiresc românesc, ridicat pe locul unde ea s-a nevoit, s-a rugat și a postit.

Părintele Boian Alexandrovic, martor al renașterii spirituale a românilor timoceni, vede în mama Măndălina un vas ales al lui Dumnezeu, care a sfințit locul prin viața ei. „Comunismul și asimilarea au vrut să o dea uitării, dar Dumnezeu a rânduit ca pe locul unde ea trăia să se ridice o mănăstire – prima românească după aproape 200 de ani. Mulți oameni care o cunosc vin astăzi la mormântul ei, cer rugăciuni și mărturisesc că pleacă întremați la casele lor. Vede Dumnezeu...”, spune părintele.

Astfel, mama Măndalina rămâne un reper de sfințenie tainică în istoria spirituală a românilor timoceni. O femeie simplă, dar cu o inimă mare cât o mănăstire. Iar neamul ei – cel „de peste apa cea mare”, cum îl numea cronicarul – are astăzi în ea un mijlocitor în ceruri și un model pe pământ.