S-a născut la 18 iulie 1868, în Toplița, județul Harghita. La botez a primit numele Ilie. A urmat, pe rând, Școala confesională românească din Toplița, Gimnaziul evanghelic luteran (săsesc) din Bistrița (1879-1883), Gimnaziul grăniceresc românesc greco-catolic din Năsăud (1883-1887), Institutul Teologic „Andreian” din Sibiu (1887- 1890) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891-1895), unde și-a obținut doctoratul, cu teza: Viața și opera lui Eminescu. A fost învățător și director al Școlii confesionale românești din Orăștie (1890-1891) și secretar arhiepiscopal la Sibiu (1902-1909). A fost călugărit la Mănăstirea Hodoș-Bodrog (1902), cu numele Miron. A fost hirotonit ieromonah (13 aprilie 1903), apoi a fost hirotesit protosinghel (1 iunie 1908). La 21 noiembrie/3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeșului, iar 10 ani mai târziu, la 18/31 decembrie 1919 a fost ales mitropolit primat al României întregite. Odată cu ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, a devenit primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (4 februarie 1925). A trecut la cele veșnice pe 6 martie 1939, la Cannes – Franța, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală din București.

Ca Episcop al Caransebeșului, a apărat școlile confesionale din Banat în fața încercărilor guvernului de la Budapesta de a le desființa, a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). Ca membru al delegației românilor din Transilvania, a prezentat regelui Ferdinand I actul Unirii. A îndeplinit funcții și în viața politică, fără să fi avut apartenență la vreun partid politic: a făcut parte din Regență (1927-1930), a fost prim-ministru (10 februarie 1938 – 6 martie 1939).

În perioada patriarhatului său a fost primită Episcopia Ortodoxă Română din America în jurisdicția Patriarhiei Române (1930); a fost construită actuala Reședință Patriarhală (1927-1931); a fost construit Așezământul românesc de la Ierusalim (1935-1938). De asemenea, a sprijinit traducerea și tipărirea Bibliei (ediția sinodală din 1936) și a militat pentru construirea unei noi Catedrale Patriarhale, pe care a numit-o „Catedrala Mântuirii Neamului”.

În plan cultural, a sprijinit revista Biserica Ortodoxă Română, a înființat Institutul Biblic și Seminarul teologic pentru orfanii de război de la Câmpulung-Muscel (1922), a fost inițiatorul revistei Apostolul, a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Sub păstorirea lui, a fost îndreptat calendarul (1924). A sprijinit educația teologică prin trimiterea de tineri teologi la studii în străinătate. Pentru deosebita sa activitate culturală și națională a fost ales, la 7 iunie 1919, membru de onoare al Academiei Române.

Din activitatea sa publicistică amintim: Arhiepiscopul și Mitropolitul Roman Romanul (Sibiu, 1898), apărută sub pseudonimul „Ilie Dinurseni”; Proverbe, maxime, asemănări, idiotisme, colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria (Sibiu, 1901); Iconografia și întocmirile din internul (interiorul) bisericei răsăritene (Sibiu, 1905); Catedrala mitropolitană din Sibiu. Istoricul zidirii (Sibiu, 1908); Pastorale, predici și cuvântări (5 vol., București, 1923, 1938, 1939).