Viața creștinilor din epoca persecuțiilor ne este nouă pildă, peste veacuri. Pildă de credință, de curaj dar, mai ales, de dragoste. Ei au împlinit întru totul porunca Mântuitorului Iisus Hristos: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). O dragoste care depășește posibilitățile noastre de înțelegere. Exemplul cel mai grăitor îl constituie viața sfinților Alexandru și Antonina, prăznuiți de către Biserică în ziua de 10 iunie.

Așa cum ne menționează actul martiric, în timpul împăratului roman Dioclețian, pe teritoriul actual al Siriei, creștinilor le era interzis să ocupe funcții publice sau să aibă bunuri materiale considerabile. În acest context, tânăra Antonina a fost pârâtă că este creștină, fiind adusă în fața judecătorului Fist. După multe chinuri, fecioara a fost întemnițată, cu propunerea ca în zilele următoare să fie ucisă.

Dragostea creștină a făcut pe un tânăr ostaș, Alexandru, să ceară voie de la autorități că să meargă în temniță și să o convingă pe Antonina să jertfească zeilor. Ajuns lângă fecioară, altceva s-a întâmplat: „Roaba lui Dumnezeu, fecioară Antonina, Domnul m-a trimis la tine, ca să-ţi spun cele ce mi-a zis mie, cum are să se păzească fecioria ta. Iar ea s-a înfricoşat, dar deodată o lumină mare a strălucit în casă şi un glas s-a auzit zicând: Nu te teme Antonino, pentru că Cel ce te-a chemat pe tine la această nevoinţă, îl cheamă şi pe acest Alexandru la aceeaşi cunună mucenicească; deci îmbracă-te cu haina lui şi, lăsându-ţi capul în jos, să ieşi de aici”.

Cei doi tineri și-au schimbat hainele, Antonina ieșind din temniță, iar Alexandru luându-i locul de bunăvoie. Când a sosit vremea execuției, soldații au găsit pe Alexandru în locul tinerei. Lucrurile au evoluat foarte repede. Alexandru a fost condamnat la moarte însă, în momentul uciderii, Antonina s-a prezentat și ea în fața judecătorului: „Şi văzând-o pe ea, Fist a început a se mânia şi a poruncit ostaşilor să o spânzure la muncire, să o bată. Iar ea, fiind bătută, n-a scos niciun cuvânt. (…) Atunci, ighemonul a poruncit să taie mâinile sfinţilor mucenici. Ostaşii, scoţându-şi săbiile, au tăiat mâinile sfinţilor mucenici”.

După multe alte înfricoșătoare chinuri, Sfinții Alexandru și Antonina au primit cununa muceniciei, lăsând peste veacuri un exemplu de dragoste care trece de limitele omului contemporan.