Un eunuc locuia în cea mai adâncă pustie din Schetis. Își avea chilia cam la vreo 18 mii de pași de Schetis. O dată pe săptămână venea la avva Daniil noaptea, fără să știe nimeni, afară numai de el singur și de ucenicul lui. I-a poruncit bătrânul ucenicului să umple un vas cu apă pentru acest eunuc o dată pe săptămână și să i-l ducă, să bată la ușa peșterii și apoi să plece fără să vorbească cu el. „Dar dacă vei găsi o tăbliță, zice, scrisă la ușa peșterii, adu-o”. Așa a făcut, așadar, ucenicul. Într-una din zile a aflat o tăbliță pe care scria așa: „Adu uneltele și vino și tu însuți, și ucenicul”. Și citind bătrânul a plâns cu plângere mare: „Vai de pustia cea adâncă! Ce stâlp a pierdut astăzi!” Și apoi zice ucenicului său: „Ia aceste unelte și haidem să ajungem la bătrânul, nu cumva să ne lipsim de rugăciunile lui, căci se duce la Domnul”.

Și plângând amândoi au ieșit și s-au dus la peșteră și l-au aflat pe el stăpânit de arșiță. Și se aruncă bătrânul la picioarele lui și a plâns, zicând: „Fericit ești că purtând grijă de ceasul acesta, ai disprețuit împărăția cea pământească”. Fericit ești tu, noule Avraam, că atâtea roade primește Dumnezeu din mâinile acestea! Și zice bătrânul: „Fă rugăciune pentru noi”. Zice eunucul: „Eu am nevoie de multe rugăciuni în ceasul acesta”. Și zice bătrânul: „Dacă era să fiu eu în locul tău, te-aș fi mângâiat pe tine”. Și ridicându-se eunucul de pe rogojina lui, cuprinde capul bătrânului și îl sărută, zicând: „Dumnezeu, Cel ce m-a călăuzit pe mine în locul acesta, El să facă cu bătrânețile tale, precum a făcut cu Avraam”. Și luând bătrânul pe ucenicul lui, l-a pus în genunchi, zicând: „Binecuvântează și pe ucenicul meu acesta”. Și sărutându-l pe el, i-a zis: „Dumnezeule, care stai acum cu mine de față în ceasul acesta ca să mă desparți pe mine de trupul acesta, Care știi câți pași a făcut ucenicul acesta spre chilia aceasta pentru numele Tău, Însuți odihnește duhul părinților fratelui acestuia peste el, cum s-a odihnit duhul lui Ilie peste Elisei și se va chema numele părinților fratelui acestuia peste el”. Și zice către bătrân: „Pentru numele Domnului, nu îmi scoateți de pe mine cele pe care le port, ci așa cum sunt, așa să mă trimiteți la Domnul, și să nu afle nimeni vreodată despre mine, ci numai voi singuri să știți”. Și zice bătrânului: „Dă-mi mie Sfânta Împărtășire”. Și i-au dat lui. Și după ce s-a împărtășit a zis: „Rugați-vă pentru mine, și, privind către răsărit și la dreapta a strălucit fața lui mai presus de lumina soarelui și își face semnul crucii și zice: În mâinile Tale, Dumnezeule, îmi încredințez duhul meu”. Și astfel și-a dat sufletul.

Și au plâns amândoi. Apoi deschizând mormântul care se afla în fața peșterii și dezbrăcându-se bătrânul, zice ucenicului:  Îmbracă-l pe el pe deasupra hainelor pe care le poartă. Purta o tunică din zdrențe și o flanelă din fibre de palmier. Îmbrăcându-l pe el, fratele observă și vede că sânii lui erau de femeie, ca două frunze uscate, și nu a suflat nici un cuvânt. Și îngropându-l, și făcând rugăciune, zice bătrânul: „Să dezlegăm astăzi și postul și să facem o agapă aici la mormântul bătrânului”. Apoi luară șiragul de mătănii și au plecat, mulțumind lui Dumnezeu.

Mergând ei pe drum zice ucenicul bătrânului: „Știi, părinte, că femeie era eunucul acela?” Căci i-am văzut sânii. Și zice bătrânul: „Vrei să-ți povestesc despre asta?” Iar acela zice: „Vreau”. Zice bătrânul: „Această femeie era patriciană, și Împăratul Iustinian o iubea foarte și voia să o ia pe dânsa în palat pentru multa ei pricepere. Aceasta a înfuriat-o pe Teodora Augusta, și Teodora a exilat-o în Alexandria. Și ea a construit acolo mănăstirea cea mare din Pempton-ul Alexandriei, supranumită a Patricienei. Și când a construit această mănăstire, a auzit împăratul Iustinian despre ea și a început să o cinstească pe ea pentru înțelepciunea ei. Dar ea, iarăși a fugit noaptea din Alexandria și a venit aici aproape de mine, și m-a rugat pe mine să-i dau chilie și mi-a povestit mie toate câte ai auzit. Iată, astăzi se împlinesc douăzeci și opt de ani în Schetis și nimeni nu a știut cele despre dânsa, afară de mine, de tine, și de un alt bătrân monah. Când m-am dus la locul aceluia, i-am poruncit lui să umple un ulcior cu apă și să i-l ducă și să plece. Dar nimeni nu a aflat cine este cu adevărat, afară numai de tine. Câți magistriani a trimis împăratul ca să o caute, dar nu numai Împăratul, ci și arhiepiscopul Alexandriei și aproape toată Alexandria! Și nu a aflat nimeni nici până astăzi în ce loc este.

Iată așadar cum cei ce locuiesc în palate își zdrobesc trupurile lor împotriva diavolului, iar noi care când eram în lume, nu aveam nici pâine să ne săturăm, iar de când am venit la viața cea monahicească, risipim fără măsură și nu putem să dobândim nici măcar o virtute. Să-l rugăm pe Domnul să ne învrednicească să umblăm și noi pe același drum și să aflăm milă în ziua aceea, împreună cu sfinții Părinții noștri și cu Avva Anastasie eunucul  - pentru că se numea Anastasia - , cu rugăciunile și mijlocirile Doamnei noastre Născătoarea de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților. Fiindcă Domnului se cuvine cinstea, slava, și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Avva Daniil Sketiotul, Povestirile Avvei Daniil, Editura Grădina Maicii Domnului, Tessalonic, 1988)