S-a născut în comuna Icușești-Neamț, din părinți iubitori de Dumnezeu. În anul 1908, tânărul Ioan a intrat ca frate în Mănăstirea Bogdana-Bacău, iar după doi ani a luat jugul lui Hristos, primind tunderea monahală. Pentru viața lui aleasă, în anul 1911 a fost hirotonit diacon și preot de episcopul Romanului, Gherasim Safirin.

În anul 1914, ieromonahul Iosif Rusu s-a dus la Sfântul Munte, unde s-a nevoit mult cu postul și cu rugăciunea timp de opt ani de zile. Apoi, întorcându-se în țară, a slujit ca preot paroh zece ani de zile în satul Brâncoveanu-Dolj, povățuind pe mulți credincioși la calea mântuirii. Între anii 1933-1940 a fost egumen la Mănăstirea Călui-Dolj, iar din anul 1940 a fost numit duhovnic la Mănăstirea Dintr-un Lemn-Vâlcea.

Fiind la parohie în comuna Brâncoveni, părintele Iosif era așa de blând și milostiv cu oamenii, că toți îl iubeau și-l căutau. Numele lui se făcuse cunoscut prin sate și mulți bolnavi veneau la el și se vindecau.

După 58 de ani de aleasă nevoință, milostenie și totală jertfire de sine, Cuviosul Iosif, „părintele săracilor”, și-a dat obștescul sfârșit la începutul anului 1966, lăsând în urmă numeroși fii duhovnicești. Petrecut de maici și de locuitorii satului Dezrobiți, a fost înmormântat între stejarii seculari din cimitirul mănăstirii.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 626)