Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Punându-ne împreună într-o zi, când ți se va părea ție că este de cuviință, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune și celorlalți care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu și noi negreșit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvârși praznicul pomenirii noastre.

Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele împărăției lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăția după Nichifor Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărțire și prigonire între bărbații cei pricopsiți în învățături și îmbunătățiți. Căci unii cinsteau mai mult pe marele Vasile, zicând despre dânsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat și a ispitit firea lucrurilor prin sine, și cum că era atât de mult îmbunătățit, încât puțin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.

Căci nu făcea pogorământ legii, nici ierta cu lesnire, ci era greu la obicei și aspru, neavând la sine nici un lucru pământesc. Iar pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur îl micșorau, ca și cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic marelui Vasile, fiindcă era lesnicios și atrăgător către pocăință. Erau însă alții care înălțau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca și cum ar fi fost în învățături mai cu pogorământ omenesc și cum că mai cu înlesnire povățuia pe toți, și îi chema către pocăință. Deci, îl cinsteau mai mult decât pe marele Vasile și decât pe Grigorie atât pentru mulțimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cât și pentru iscusința cugetărilor.

Alții iarăși cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca cel ce a întrecut în înțelepciune și în învățătură elinească pe toți dascălii cei vestiți și pe elini, cum și pentru frumusețea cuvintelor și înflorirea lor. Deci, ziceau, cum că înțeleptul Grigorie biruia pe toți și cum că acestuia i se cădea întâietatea. Atunci, prin o pricină că aceasta a celor învățați s-a întâmplat de s-a despărțit mulțimea poporului. Și unii se ziceau Ioaniteni, alții Vasiliteni, iar alții Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înțelepți și zicând între dânșii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiții aceștia dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deșert.

Pentru aceea, după câțiva ani, s-au arătat sfinții ierarhi, mai întâi câte unul deosebit, apoi și câte trei împreună, nu în vis, ci aievea la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetății Evhaitenilor, care era om îmbunătățit și preaînțelept, după cum și scrierile lui îl arată. Și toți trei au zis către dânsul cu un glas:

„Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu și nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învățăturile spre mântuirea cea de obște și folosul oamenilor; și acelea pe care le-am învățat noi înșine, le-am dat și altora spre înmulțirea talantului nostru și nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veți vorbi de unul, cei doi urmează.

Deci, sculându-te, poruncește acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta și noi ne-am sârguit cât am fost vii, și după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea și să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ți se va părea ție că este de cuviință, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune și celorlalți care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu și noi negreșit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvîrși praznicul pomenirii noastre”. Acestea zicând, i se părea că sfinții se înălțau la cer, strălucind cu lumină nemărginită și chemându-se unul pe altul pe nume.

Deci, sculându-se acel minunat om, adică arhiereul evhai-tenilor, a făcut precum i-au poruncit lui sfinții, potolind mulțimea și pe toți aceia care se sfădeau mai înainte. Aceștia au crezut cele spuse de el, că era om vestit, și pentru învățătura lui cea mare, și pentru fapta cea bună, căci a lăsat predanie Bisericii spre a se face praznicul acesta.

Astfel, Sfântul episcop Ioan, găsind în luna ianuarie prăznuindu-se toți cei trei sfinți ierarhi, adică la întâia zi pe Vasile, la 25 pe dumnezeiescul Grigorie și la 27 pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a unit la 30 pe toți, împodobindu-se pomenirea lor cu canoane, cu tropare și laude, precum li se cădea lor, și fiind această cu voia sfinților, nu au nici o lipsire în laude. Căci nici mai înainte, nici mai pe urmă n-a alcătuit renumitul acesta Ioan mai multe tropare, decât acestea.

Sfinții aceștia cu chipul trupului lor erau astfel: dumnezeiescul Ioan „Gură de Aur” (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul drept și subțire, cu nasul plecat, alb la față și cam palid, având pleoapele ochilor adâncite și luminile lor mari. Apoi, i se arăta multă veselie în față, cu fruntea lată și mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică și rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adâncite înăuntru, de multă postire și nevoință.

Apoi, este de nevoie a zice despre dânsul, că a întrecut pe toți înțelepții elinilor cu cuvintele și mai ales cu iscusința, înlesnirea și frumusețea vorbirii; și atât de bine a tâlcuit dumnezeiasca Scriptură și a săvârșit evangheliceasca propovăduire, încât dacă n-ar fi fost sfântul acesta, îndrăznesc a zice că ar fi fost de trebuință să mai vină încă o dată pe pământ Stăpânul Hristos. Iar spre fapte bune atât de mult s-a suit, încât pe toți i-a întrecut, fiind izvor al milosteniei și al dragostei, râvnitor de obște cu iubirea de frați și cu învățătura lui; și a trăit 63 de ani, păscând Biserica lui Hristos șase ani. Apoi s-a săvârșit în Comane, surghiunit de Eudoxia, împărăteasa, și de episcopii cei pizmăreți.

Sfântul Vasile cel Mare era la statura corpului foarte înalt, uscățiv și slăbănog la față, negricios și palid, cu sprâncenele lungi, încovoiate și ridicate în sus, asemănându-se omului îngrijit, având nasul plecat, cu fața cam zbârcită, adâncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate și destul de lungă. Acesta a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci și pe cei vechi; pentru că s-a ostenit la învățătură foarte mult, și deprinzând toate învățăturile științei, din fiecare a câștigat biruință. Asemenea încă s-a iscusit și în filosofia cea practică și prin aceasta a sporit spre privirea celor înalte. S-a suit la scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei, când era de 37 de ani, ocârmuind Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, fiind în scaunul arhiepiscopatului său.

Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Teologul, era la statura corpului său potrivit, puțin cam palid, nasul lătăreț, sprâncenele potrivite, căutătura veselă și blândă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă și potrivită și pe margini se arăta cam afumată. Pleșuv de ajuns, cu părul alb. Marele Grigorie întrecând cu strălucirea vieții pe cei ce au sporit în fapte, la atâta înălțime a cuvântării de Dumnezeu s-a suit, încât toți se biruiau de înțelepciunea lui, atât în cuvinte cât și în dogme; pentru aceasta a câștigat numirea de „Cuvântătorul de Dumnezeu”. El a ocârmuit Biserica Constantinopolului 12 ani și a trăit 80. Când s-a făcut patriarh, a aflat în cetate numai o biserică a dreptcredincioșilor și când a lăsat scaunul, a lăsat numai una eretică. Și mergând la Arianz, moșia sa, unde, cugetând pururea la Dumnezeu și făcându-se cu totul strălucită oglindă a Lui, s-a sfârșit cu pace.

Dar de vreme ce de trei ori fericiții aceștia, atât de mult s-au ostenit pentru mântuirea noastră, se cuvine și noi să prăznuim pomenirea lor și să le mulțumim pe cât putem. Căci ei de nimic altceva n-au purtat grijă, nici altceva au cugetat, decât numai un scop au avut, ca să întărească bună credință; apoi o nevoință au avut spre a lucra fapta bună, îngrijind și sîrguindu-se fără pregetare, cu lucrul și cu gândul, pentru mântuirea sufletelor. Pentru care atât de rău au pătimit propovăduind credința cea adevărată în toată lumea, iar nouă tuturor de obște ne-au făcut bine. De aceea și noi suntem datori să cinstim pe făcătorii noștri de bine, și să le mulțumim după putere, fiindcă după datorie nu putem.

Deci, să cinstim cu cuvinte pe cei trei cuvântători, deși mă tem și mă sfiesc, neaflând cuvinte cuviincioase și potrivite sfinților; pentru că pricina este mare și nu pot, nu numai pe câte trei, dar nici măcar pe unul să-l laud după cum se cuvine și de care toată lumea nu era vrednică. Deci, cum va ajunge bună grăire cea lumească să laude pe cei mai presus de lume, care au împodobit toată lumea și au izbăvit-o ca și cei 12 văzători ai Cuvântului și de Dumnezeu propovăduitori? Care dacă nu s-ar fi ostenit atât de mult cu sfintele lor scrieri, nu s-ar fi scăpat întreaga lume de slujirea la idoli, cea de mai înainte înrădăcinată, nici de eresurile cele în multe chipuri; căci sfânta și preaînțeleapta Treime, nedespărțităși cea mai presus de ființă, a iconomisit ca ei să viețuiască într-acele vremuri ale eresurilor.

Acești cerești oameni și pământești îngeri, trâmbitele adevărului, preaînțelepții retori, tunetele Dumnezeirii celei nezidite, s-au sârguit să smulgă și să risipească pe ocărâtorii dreptei credințe și cu praștia cuvintelor lor au gonit departe pe lupi de la Biserica dreptcredincioșilor. Aceștia cu înțelepciunea lor au surpat zidurile cele rele ale vrăjmașilor și au smerit toată înțelepciunea care se ridică împotriva cunoștinței de Dumnezeu, schimbând și prefăcând totul spre bine, netezind și îndreptând pe cele strâmbe, cum și toată asprimea și nedreptatea.

Treimea aceasta pământească ne-a învățat a ne închina Treimii cerești, precum se cade, și neamestecată a o mărturisi în acest chip, precum li s-a descoperit lor adeverirea credinței, zicând: Dumnezeu nenăscut este Tatăl, Dumnezeu născut este Fiul, și Dumnezeu purces este Duhul Sfânt. Sunt trei Persoane, dar un singur Dumnezeu, cu preaslăvire. Nu sînd trei dumnezei, doar un Dumnezeu, căci una și aceeași este Dumnezeirea. Precum din soare ies raze, care n-au nici o deosebire, așa sunt cele trei persoane, care fac aceeași ființă.

Astfel, ne-au învățat să credem și să mărturisim despre Sfânta Treime, cei trei preasfințiți arhiepiscopi; și au întărit dogmele cele drepte cu învățături preaînțelepte, în prigoane, primejdii și războaie, până la moarte fiind prigoniți, ba încă și după moarte. Deci, adunați-vă toți câți v-ați folosit de la dânșii, veniți toată vârsta și firea, bărbați și femei, preoți și monahi, tineri și bătrâni, să mulțumim făcătorilor noștri de bine, să lăudăm pe dascălii și propovăduitorii bunei credințe, să binecuvântăm cei săraci pe cei îmbogățitori, cei din primejdii pe cei izbăvitori, cei cuvântători pe cuvântătorii de Dumnezeu, cei necăjiți pe mângâietori, sărmanii pe părinți, bolnavii pe doctori, străinii și lipsiții pe iubitorii de străini.

Pe scurt, să zic, toți deodată adunați-vă să mulțumim celor ce s-au făcut tuturor toate, ca pe cei mai mulți să-i dobândească. Dar să lăsăm altora să le povestească înțelepciunea lor, științele, posturile, privegherile și celelalte fapte bune și numai această să o zic, care mă face și mai mult să mă minunez, adică sârguința cea covârșitoare și grija care o aveau ca să mântuiască sufletele oamenilor, robii lui Dumnezeu Celui iubitor de oameni și următorii Lui cu toată virtutea. Căci de aceasta se îngrijeau mai mult, cunoscând că prin fapta aceasta păzește omul asemănarea cu Dumnezeu.

Căci nu este mai mare și mai minunată ispravă decât a se păzi cineva într-aceasta amăgitoare lume pe sine fără de prihană; dar mai vrednic de laude, este acela care se sârguiește a mântui și pe aproapele. Căci cu acest milostiv chip se face următor Stăpânului care S-a dat pe Sine la moarte, ca să libereze pe om din robia vrăjmașului. Iar în ce fel au mântuit pe mulți oameni acești dascăli preaînțelepți, ascultați:

Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, și aceștia au tâlcuit firea celor ce sunt, adică a tuturor făpturilor pe care le-a făcut Atotputernicul Dumnezeu și prin cunoștința lor s-au făcut înțelepți, încât au cunoscut oamenii pe Ziditorul. Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu prin frumusețea și mărimea lor, iar dascălii tâlcuiesc luminat cerurile și pământul, adică lumea cea văzută și cea nevăzută, cum este așezarea și rânduiala ei și care este pricină de le-au făcut pe ele Dumnezeu și altele asemenea.

Astfel, se potrivește să zicem graiul psalmistului: În tot pământul a ieșit vestirea lor și la toate marginile lumii au ajuns cuvintele lor. Ne-a dat preabunul Dumnezeu Testamentul cel Vechi și cel Nou spre mântuirea noastră și aceștia au primit cu mulțumire poruncile Lui, pe care cu iubire de osteneală le-au păzit ziua și noaptea, cugetând întru dânsele, și pe sineși făcându-se case curate ale Duhului Sfânt; apoi ne povățuiesc și pe noi să petrecem întru dânsele, precum Dumnezeu ne-a poruncit și ne îndreptează, împodobindu-ne obiceiurile cu bună rânduială, și aducându-ne de mână spre cele mai înalte. Dumnezeu S-a întrupat pentru noi, și sfinții aceștia ne tâlcuiesc și ne fac cunoscută taina iconomiei Lui, și ne fac să înțelegem prin oarecare chin preaînțeleapta taină a unirii acesteia.

A trimis pe Sfinții Apostoli să propovăduiască în lume cunoștința lui Dumnezeu, să gonească întunericul închinăciunii de idoli, să lumineze pe neamuri și către Dumnezeu să le întoarcă; s-au trimis și sfinții aceștia să propovăduiască lumii adevărata credință, să izgonească dintr-însa întunericul relei credințe, să se lupte cu ereticii și să-i biruiască, să izbăvească pe oameni de învățăturile cele de suflet pierzătoare, să le vestească dogmele cele drepte și Sfintele Scripturi să ni le tâlcuiască, apoi, către mântuire și pocăință să ne povățuiască; care lucru îndoit s-a făcut, precum cel ce a luat cei cinci talanți și a câștigat cu dânșii alți cinci talanți.

A preamărit pe apostoli cu minuni, de care și acești sfinți n-au fost neîmpărtășiți, precum poate fiecare să se înștiințeze în istoria vieții lor. Domnul a învățat toate neamurile prin apostolii Săi; dar cine a rămas neîmpărtășit de cuvintele acestor sfinți? Pe cine n-au învățat și nu învață până acum preaînțelepții aceștia? Nu atâta cu filozofești și geometricești științe, pe cât cu firești și bune sfătuiri povățuiesc minunații aceștia. Căci de vreme ce lumea nu a cunoscut pe Dumnezeu cu înțelepciunea, ei totuși au voit să mântuiască cu propovăduirea pe cei ce credeau întru El.

Dar pe urmă, fiindcă lumea n-a cunoscut pe Dumnezeu prin propovăduire, precum se cădea, bine a voit să mântuiască, prin înțelepciunea acestora, pe cei ce vor crede învățăturilor lor. Astfel cu adevărat și mulți s-au mântuit prin dogmele lor și prin cugetările lor cele preaînțelepte, iar cu frumusețea cea firească a bunei făpturi și cu dulceața cuvintelor lor au adus la pocăință pe mulți.

Pe aceștia îi avem noi oamenii, după Dumnezeu, făcători de bine și păzitori. Aceștia sunt stâlpii cei neclintiți ai credinței noastre, peste care înțelepciunea lui Dumnezeu și-a întărit casa ei, pe care porțile iadului, adică ereticii cei rău credincioși și fără de minte, n-au putut nicidecum s-o clintească. Aceștia sunt, după Sfinții Apostoli, dascăli ai lumii. Pe aceștia îi serbăm și noi astăzi, săvârșind pomenirea lor cu bucurie și cu credință. Nu precum o prăznuiesc robii pântecelui, cu băuturi și beții, nu cu multe feluri de bucate și cu benchetuiri; ci precum poftesc aceia, și precum scripturile lor poruncesc, adică, să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre, păzind câte ne-au poruncit de-a pururea pomeniții în scris, urmând vieții lor, faptele bune și nevoințele lor. Și făcând cele după puterea noastră, să păzim mântuitoarele porunci ale Domnului, precum le-au păzit ei; căci atunci când îi prăznuim cum se cuvine pe sfinți, atunci și pe Dumnezeu Îl slăvim și pe sfinți îi cinstim, atunci și ei se bucură de noi, slăvindu-se și cinstindu-se.

O! luminători preastrăluciți în toată lumea și decât tăria aceasta mai cinstiți! O! fericită treime, închipuirea, asemănarea și strălucirea Preasfintei Treimi, care v-ați preamărit de Ea, ca cei ce pe Aceasta ați propovăduit-o. Căci pentru dragostea lui Hristos, toate dumnezeieștile Lui porunci le-ați păzit, trupurile voastre cu înfrânare le-ați omorât, pe voi înșivă de toate patimile v-ați curățit, vase cinstite ale Sfântului Duh v-ați făcut, oglinzi prea strălucite ale lui Dumnezeu v-ați lucrat, cu Dumnezeu prin gândire v-ați unit, la săvârșirea faptei bune v-ați suit și ca bărbați desăvârșiți, la măsura vârstei lui Hristos ați ajuns.

Oile cele cuvântătoare ale lui Hristos bine le-ați păscut, sufletele voastre pentru ele le-ați pus și de vreascurile eretice le-ați curățit, pe eretici departe de la ele i-ați alungat, primejdii și izgoniri pentru adevăr ați suferit, pe diavolul și pe slugile lui i-ați biruit, și la fugă i-ați luat. Ne aducem aminte de primejdiile voastre, pe care, pentru bună credință le-ați pătimit, cinstim izgonirile voastre cele nedrepte, care pentru dreptate le-ați suferit, slăvim mucenicia cea grea a pătimirii voastre celei fără de sânge; binecuvântam celelalte osteneli și dureri, care ați luat asupră-vă, cu Răsăritul și cu Apusul luptându-vă, ca să învățați pe toți.

Încă avem și scripturile voastre cele sfinte, tablele cele de Dumnezeu scrise, ca un al treilea testament, pe care Dumnezeu, prin inimile voastre l-a glăsuit; avem luminarea minții, hrana sufletelor, desfătarea ochilor, dulceața cea de obște și îndulcirea tuturor sfinților, moștenirea cea bine norocită și bogăția cea fericită, care am luat-o de la voi și o păzim ca pe o vistierie de mare preț, ca să treacă cu diadohisire (urmare) și să rămână din neam în neam pomenirea voastră veșnică și slava voastră să se păzească în lumea nemuritoare.

Ne rugăm și cerem de la voi, sfinților, să vă aduceți aminte de noi, netrebnicii robii voștri, că bine primite să fie rugăciunile noastre, să păziți Biserica în pace, precum ați lăsat-o, să ne învredniciți a dobândi și noi acea negrăită veselie și prea dorita bucurie a întru tot lăudatei și mai presus de ființă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul cel Sfânt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, totdeauna, acum și pururea și în vecii cei nesfârșiți. Amin.

Citește alte articole despre: episcop, ierarh, credinţa, cinstire, unitate, egalitate, vrajbă

Ultimele din categorie