Viața Sfântului Apostol Andronic

Sfântul Apostol Andronic împreună cu Sfânta Iunia, ajutătoarea sa, a fost vestit în ceata sfinților șaptezeci de apostoli, fiindcă a crezut în Hristos, mai înainte de Sfântul Apostol Pavel. Aceștia au fost rude ale Sfântului Apostol Pavel, precum mărturisește singur de aceasta în epistola cea către Romani, unde zice: Închinați-vă lui Andronic și Iuniei, rudeniile mele și împreună robiți cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care au crezut în Hristos mai înainte de mine.

Sfântul Andronic a fost episcop în Panania. El însă a fost propovăduitor și învățător nu numai al unei cetăți și țări, ci și a toată lumea; pentru că, alergând pretutindeni fără preget, a smuls din temelie înșelăciunea diavolească, propovăduind pe Hristos. Și, având împreună ajutătoare pe minunata Iunia și, murind cu ea pentru lume, dar viețuind numai pentru Hristos, pe mulți i-a atras la dumnezeiasca cunoștință. Ei au stricat capiștile idolești, au zidit biserici dumnezeiești, au izgonit duhurile cele necurate din oameni și au tămăduit patimile celor neputincioși. Ei au plătit datoria cea de obște a firii, ca niște oameni buni platnici și, ducându-se din aceste de aici, au luat de la Domnul cununa apostoliei și a muceniciei, ca unii ce au pătimit mult de la cei necredincioși, ale căror sfinte moaște, împreună cu moaștele multor sfinți mucenici, s-au aflat în locașurile cele din Evghenia și s-au adeverit prin descoperire, precum se scrie despre aceasta în 22 zile ale lunii februarie.

Citește alte articole despre: sfânt, apostol

Ultimele din categorie