Viaţa Sfântului Cuvios Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui

   În cetatea ce se numeşte Neapole, care este în ţara Campaniei, a fost un bărbat cu numele Nicon, în rânduiala ostăşească, împodobit cu frumuseţe, vesel la faţă şi viteaz în războaie, dar cu credinţa elin, născut din tată elin şi învăţat la închinarea idolească. Însă maicasaera creştină şi îl sfătuia totdeauna spre cunoştinţa lui Hristos. Spunându-i despre puterea Crucii lui Hristos, mama îi zicea: "Fiul meu iubit, de ţi se va întâmpla vreodată a cădea în vreo primejdie, precum se întâmpla adeseori în războaie, să te însemnezi cu semnul Crucii, că vei scăpa din mâinile potrivnicilor; şi nu numai că te vei izbăvi din mâinile lor, dar vei scăpa şi de toate rănile, pentru că nu te va lovi nici săgeată, nici sabie şi prin mijlocul tăierii vei rămâne nevătămat".

    Odată s-a întâmplat că a ieşit din Roma oastea romană la război cu cea elinească. Iar Nicon, fiind unul din ostaşi, se afla în mijlocul vrăjmaşilor, în mare strâmtorare şi primejdie de moarte, pentru că vedea pe mulţi din tovarăşii săi ucişi şi acum aştepta să cadă şi el de sabia vrăjmaşilor săi. Atunci şi-a adus aminte de sfatul maicii sale şi, ridicându-şi ochii la cer şi suspinând din adâncul inimii, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: "Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, arată spre mine în ceasul acesta puterea Crucii Tale, că de acum făgăduiesc să fiu şi eu robul Tău, adică mă voi închina Ţie, împreună cu mama care m-a născut".

    Zicând aceasta, a luat îndrăzneală şi, întinzând cu bărbăţie spre vrăjmaşi dreapta sa cea înarmată cu suliţa, a ucis îndată că la o sută şi optzeci de bărbaţi viteji din ceata potrivnicilor, iar pe ceilalţi i-a izgonit, şi nimeni n-a putut să-i stea împotrivă; aşa a lucrat într-însul puterea Crucii lui Hristos. Iar Nicon a preamărit pe Dumnezeu, zicând: "Mare este Dumnezeul creştinilor, Cel ce, prin însemnarea Sfintei Cruci, a biruit şi izgonit pe vrăjmaşi". Şi s-au mirat cetele romanilor şi ale elinilor de Nicon, ostaşul lor, zicând: "O, minune a rânduielii Celui de sus! Niciodată n-am văzut şi nici n-am auzit de un ostaş ca acesta, atât de viteaz în război şi nevoindu-se astfel precum vedem pe Nicon".

    Iar după ce a liberat cetele, Nicon s-a întors la casa sa şi, lăudând pe Dumnezeu, a spus maicii sale câte a făcut Domnul cu dânsul în război, prin puterea Sfintei Cruci. Iar maică să, umplându-se de mare bucurie, a zis: "Mulţumesc Preasfântului Tău nume, Doamne, Cel ce voieşti să se mântuiască toţi oamenii şi la cunoştinţa adevărului să vină. Acum, Stăpâne, ascultă rugăciunea roabei Tale şi învredniceşte pe fiul meu de baia naşterii celei de a doua, cea dăruită nouă prin Botez spre iertarea păcatelor, şi învaţă-l să facă voia Ta ca, bineplăcînd Ţie, să câştige de la Tine veşnicele bunătăţi făgăduite".

    Deci a început Nicon a întreba pe maică să, cum poate cineva să fie creştin desăvârşit. Maicasai-a răspuns: "Ţi se cade să posteşti patruzeci de zile şi de la preot creştin să te povăţuieşti la credinţa creştinească; după aceea, lepădându-te de satană şi de toate lucrurile lui şi crezând în Hristos Dumnezeu, vei primi Sfântul Botez. Numai aşa te vei face creştin adevărat şi rob al lui Hristos". Nicon a grăit atunci: "Viu este Domnul, că mai bine îmi este să fiu rob al Lui, decât închinător de idoli elinesc şi ostaş! Nu vreau mai mult să mă închin pietrelor, nici altei făpturi, ci numai Unuia Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor ce sunt într-însele".

    Apoi, închinându-se până la pământ mamei sale, a zis: "Maica mea, roagă-te pentru mine, robul tău, ca să-mi dea Dumnezeu înger bun, povăţuitor şi păzitor sufletului şi trupului meu, ca prin povăţuirea lui să găsesc vreun rob al lui Dumnezeu care m-ar învrednici Sfântului Botez şi m-ar învăţa să fac voia lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, şi să fiu numărat împreună cu turma cea cuvântătoare a lui Hristos. Căci, dacă rătăcirea elinească m-ar mai fi tras încă de la învăţătura ta, o, cinstita mea maică, şi nu m-ai fi povăţuit spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, puţin de nu mă făceam mâncare gheenei şi cădeam în muncă cu toţi cei ce nu ştiu pe Dumnezeu şi se muncesc în iad. Deci, roagă-te pentru mine, maica mea!" Şi, zicând aceasta, se grăbea să iasă din casă.

    Dar ea, apucându-l de mână, l-a rugat cu jurământ ca, după ce va câştiga Sfântul Botez, să se întoarcă la dânsa s-o îngroape, fiind bătrâna şi aşteptându-şi degrabă sfârşitul.

     Apoi, dându-i aur de ajuns pentru cale şi mai ales binecuvântarea sa de maică, rugându-se pentru dânsul, l-a lăsat să-şi caute un preot creştin; pentru că în acele vremi cumplite, fiind mare prigoană asupra creştinilor, toţi preoţii învăţători creştini erau ascunşi în pustietăţi şi prin munţi, şi era cu greu să găsească pe vreunul dintr-înşii ca să-l povăţuiască la creştineasca viaţă şi de la care să primească Sfântul Botez.

    Ieşind Nicon, robul lui Dumnezeu, din casa sa a mers la limanul corăbiilor şi, găsind o corabie, a plecat la Constantinopol. Iar după plecarea sa, a fost în cetatea Neapole multă cercetare despre dânsul printre ostaşi, pentru vitejia lui cea mare arătată în război. Iar mai-marii cetăţii întrebând pe maica lui Nicon, care era acasă, unde este fiul ei, ea le răspundea: "Nu ştiu unde s-a dus".

    Iar Nicon, povăţuindu-se de darul Domnului, a ajuns la o insulă care se numea Hios şi, suindu-se într-un munte înalt, a petrecut opt zile în rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu ca să-i arate în ce loc ar putea să afle vreun rob al Domnului, care să-i dea Sfântul Botez cel dorit de el şi să-l înveţe tainele sfintei credinţe. Şi s-a arătat lui Nicon, noaptea în vedenie, îngerul lui Dumnezeu în chip de preot, dându-i un toiag ce avea deasupra semnul Crucii, şi i-a poruncit să meargă la malul mării.

    Mergând a doua zi acolo, a găsit o corabie ce-l aştepta, pentru că acelaşi înger al Domnului s-a arătat corăbierilor, poruncindu-le să aştepte pe Nicon cu toiagul cel cu cruce, care de la munte avea să se coboare la dânşii. Deci, şezând cu dânşii în corabie şi vântul suflând în ajutor, în două zile a ajuns la un munte ce se numea Ganos, în care se afla Teodosie, Episcopul Cizicului, cu o mulţime de monahi, ascunzându-se de pagini în timpul prigoanei; şi era acel episcop acolo, în mijlocul monahilor, ca un egumen. I s-a descoperit lui de la Dumnezeu despre Nicon şi a ieşit împreună cu monahii săi la limanul corăbiilor şi, luând pe Nicon, l-a dus în peştera să şi învăţându-l, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi, apoi l-a împărtăşit cu Preacuratele lui Hristos Taine.

    După primirea Sfântului Botez, fericitul Nicon era în mânăstirea din peşteră, învăţând dumnezeieştile cărţi şi la viaţa monahicească luând aminte; apoi s-a îmbrăcat în chipul monahicesc pentru blândeţea sa. Unii din fraţi ziceau că acela este asemenea cu îngerul lui Dumnezeu, văzându-i smerenia şi blândeţea lui, postul şi înfrânarea, şederea de toată noaptea fără somn la cântărea de psalmi. Căci era la osteneli răbdător, în dragoste aprins, în postiri neasemănat, în învăţătura şi citirea cărţilor fără de saţ, în rugăciunile de noapte neslăbit şi în toate nevoinţele monahiceşti osârdnic slujitor; iar toată viaţa lui fiind fără prihană, de mirare era tuturor fraţilor şi Sfântului episcop Teodosie.

    Astfel petrecând fericitul Nicon în muntele acela trei ani, s-a arătat episcopului o dumnezeiască descoperire; pentru că îngerul Domnului, stând în vis înaintea lui, i-a zis: "Mai înainte de a te duce din viaţa aceasta, pe Nicon, pe care l-ai îmbrăcat în chipul monahicesc, să-l pui episcop în locul tău şi turma ta să i-o încredinţezi lui. Apoi să-i porunceşti să se mute cu toţi fraţii în partea de miazăzi, în stăpânirea Siciliei, ca să nu piară aici monahii de sabia barbarilor, care peste puţin timp au să năvălească în locul acesta".

    După vedenia aceea, Sfântul Episcop Teodosie a făcut pe fericitul Nicon întâi diacon şi apoi preot; iar după aceasta l-a hirotonisit episcop şi, încredinţându-i monahii, o sută nouăzeci la număr, Teodosie s-a odihnit în Domnul. Deci cu cinste îngropându-l Sfântul Nicon şi luând pe toţi monahii, a intrat în corabie şi a plecat în insula Lesviei, unde, sosind lângă cetatea Mitilene, a stat acolo două zile; apoi a plecat la insula Naxia. Iar de acolo, cu voia lui Dumnezeu, în douăzeci şi două de zile a ajuns în Italia şi a plecat la Neapole, patria sa, unde a aflat între cei vii pe fericită să maică, care, văzându-l, cu lacrimi de bucurie a căzut pe grumajii lui, sărutându-l.

    Închinându-se până la pământ înaintea lui Dumnezeu, a zis: "Mulţumesc Preasfântului Tău nume, Doamne, că mi-ai arătat pe fiul meu în rânduiala îngerească şi în vrednicie de episcop. Şi acum, Stăpâne al meu, auzi-mă pe mine, roaba Ta, şi primeşte sufletul meu în mâinile Tale!" O rugăciune ca aceasta săvârşind acea fericită femeie, îndată şi-a dat Domnului duhul său în pace şi toţi cei ce au văzut această, au preamărit pe Dumnezeu şi au îngropat-o, cântând psalmi cu cinste.

    După ce a străbătut auzul în toată cetatea depre venirea lui Nicon, s-au înştiinţat unii din ostaşii care erau prieteni ai sfântului. Aceia, mergând la dânsul, se îndulceau de vederea feţei lui şi, luându-l la o parte, au zis către dânsul: "Te jurăm cu puterea cea de sus, să ne spui de unde îţi venea puterea şi vitejia aceea care o aveai în războaie. Din farmece sau din altă lucrare? Învaţă-ne, ca să putem şi noi să fim aşa". Grăit-a lor sfântul: "Credeţi-mă, fraţilor, că nici fermecătoria, nici altceva nu mă făcea pe mine viteaz în război, fără numai singur ajutorul cinstitei Cruci a lui Hristos. Căci când mă înarmam cu ea, nimeni nu putea să stea împotriva feţei mele, pentru că puterea lui Dumnezeu, care lucrează întru asemănarea Crucii, pe toţi vrăjmaşii îi biruia".

    Acestea auzindu-le, ostaşii au căzut la picioarele episcopului Nicon, zicând: "Miluieşte-ne, sfinte al lui Dumnezeu, şi ne ia împreună cu tine, ca, precum în războaie ne-am izbăvit prin tine de potrivnici, tot aşa şi acum cu tine să fim părtaşi cereştii Împărăţii!" Şi, îndată lăsându-şi femeile, fiii, fraţii şi casele lor, ostaşii aceia au urmat Sfântului Nicon, fiind nouă la număr. Cuviosul Nicon, intrând cu dânşii şi cu ceilalţi ucenici ai săi în corabie, au plecat în părţile Siciliei şi au sosit la un munte mai înalt al Tavromeniei. Ieşind pe uscat şi nu puţină depărtare de loc trecând, au aflat un râu ce se numea Asinos, lângă care au găsit o mare baie veche, de piatră, într-un loc pustiu ce se numea Ghighia, şi s-au sălăşluit acolo, pentru că au văzut locul acela liniştit şi frumos, fiind pământul bun de lucrat. Făcându-şi grădini şi răsaduri de tot felul, cu pomi aducători de roadă, au rămas acolo, unde Cuviosul Episcop Nicon a botezat pe acei nouă bărbaţi, care i-au fost lui altădată prieteni în oaste, şi i-a tuns pe dânşii în monahiceasca rânduială.

    După ce au stat ani destui şi prigonirea asupra creştinilor neîncetând, s-a dat de ştire ighemonului Siciliei, anume Chintian, spunându-i-se că sunt nişte bărbaţi trăitori lângă râul Asinos, care cinstesc pe cerescul Dumnezeu, având învăţător pe Episcopul Nicon, iar legilor împărăteşti nu se supun, nici nu vor să cinstească pe zei. Auzind aceasta, ighemonul s-a umplut de mânie şi de cruzime şi îndată a trimis o ceată de ostaşi, ca pe toţi să-i prindă şi să-i aducă înaintea lui la întrebare. Deci, ajungând ostaşii la locul acela, întrebau: "Unde este Nicon cu ucenicii lui, care nu se supun legilor împărăteşti, nici pe zei nu-i cinstesc?" Le-a răspuns Sfântul Nicon: "Bine aţi venit, fraţii mei, bine aţi venit; pentru că Stăpânul meu Hristos, pe mine şi pe ai mei, prin voi ne cheamă!"

    Fraţii s-au dus la rugăciune cerând lui Dumnezeu putere să-i întărească în nevoinţă cu darul Său. Dar, fiind siliţi de ostaşi spre grabnica călătorie, au sfârşit rugăciunea şi mergeau la ighemon, fiind duşi de ostaşi la moarte. Pe cale îi întărea fericitul părintele nostru Nicon Episcopul, zicând: "Îmbărbătaţi-vă, fraţii mei, şi să nu fiţi fricoşi înaintea muncitorului, căci iată se sfârşeşte alergarea noastră şi ni s-au deschis nouă uşile cereşti. Deci să stăm cu tărie împotriva mâniei ighemonului prin credinţa în Hristos. Să grăim cu îndrăzneală înaintea lui, să ascultăm glasul bunului nostru Păstor, Care zice: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă".

    Stând sfinţii înaintea ighemonului la păgâneasca judecată, chinuitorul, căutând spre ei cu iuţime, a început a-i întreba: "Voi toţi v-aţi abătut la deşarta şi nebuna nădejde, amăgindu-vă de vrăjitorul acela Nicon, încât nici nu cinstiţi pe zeii cei fără de moarte, nici legilor noastre nu vă supuneţi?" Iar sfinţii, ca şi cu o gură, au răspuns, zicând: "Suntem creştini şi niciodată nu ne vom lăsa de credinţa noastră, iar nădejdea noastră n-o punem în deşertăciuni, ci în Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul, pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele; căci zeii voştri sunt muţi şi surzi, pietre nesimţitoare, lucruri de mâini omeneşti, cărora asemenea să fie toţi cei ce nădăjduiesc spre ei".

    Înţelegând ighemonul despre credinţa cea neschimbată şi tare a sfinţilor, a zis: "De nu voi porunci degrabă să-i ucidă pe aceştia, pe mai mulţi vor amăgi spre a lor rătăcire". Şi aşa, mai întâi dezbrăcându-i şi întinzându-i, a poruncit că mult să-i bată fără de milă cu vine de bou, apoi pe toţi - afară de Sfântul Nicon - cu sabia să-i taie lingă baia aceea, în care au petrecut lângă râu. Şi-i duseră acolo la moarte, iar sfinţii mucenici, plecându-şi sub sabie cinstitele lor capete, grăiau: "În mâinile Tale, Doamne, ne dăm sufletele noastre, căci pentru Tine ne omorâm toată ziua, socotindu-ne ca nişte oi de junghiere".

    Şi au tăiat pe cuvioşii ucenici ai Sfântului Nicon, iar mai ales ai lui Hristos, la număr o sută nouăzeci şi nouă. Iar trupurile lor, cu porunca muncitorului, le-au aruncat în baia aceea foarte aprinsă spre ardere. Iar pe Cuviosul Nicon, ţinându-l în legături, se gândea ighemonul cu ce fel de moarte mai cumplită să-l piardă.

    În acea noapte s-a arătat în vis Sfântului Nicon în temniţă îngerul lui Dumnezeu, zicându-i: "Îmbărbătează-te în Dumnezeu, Nicone, ostaşule al lui Hristos şi te veseleşte, căci a primit Hristos, Dumnezeul nostru, jertfă de o sută nouăzeci şi nouă de ucenici ai tăi, întru miros de bună mireasmă, şi au intrat în cămara în care Mirele ceresc Se odihneşte!"

    Acestea zicându-i îngerul, Sfântul Nicon iarăşi a văzut înaintea sa o fecioară mai luminată decât razele soarelui, ale cărei haine erau de aur şi de safir şi în mâinile sale avea un leu alb ca zăpada. Deci stătea fecioara aceea în câmp lângă râul ce se numea Psimif, din partea Răsăritului. Iar dinspre apus doi bărbaţi foarte mari, ale căror capete ajungeau până la cer, având în mâinile lor suliţe de foc, vorbeau cu fecioara aceea ce se arătase, zicându-i: "Pentru ce stăm fără de lucru astăzi, fiind trimişi de Împăratul ceresc la război împotriva lui Chintian? Iată îl aşteptăm şi nu iese".

    Atunci a strigat către dânşii acea fecioară purtătoare de lumină, zicând: "Chintian a ucis ieri pe robii lui Hristos, o sută nouăzeci şi nouă de bărbaţi, şi încă şi asupra învăţătorului lor, Nicon, care a biruit toate meşteşugirile vrăjmaşului cu adevărat, muncitorul acela cugetă cele mai crude chinuri. Deci va veni el degrabă în acel loc, la care sunteţi trimişi împotriva lui". Aceasta zicând, a eliberat spre ei acel leu, zicându-le: "Primiţi şi pe acesta, care vă va ajuta vouă asupra muncitorului".

    După vedenia aceea, deşteptându-se din somn, Cuviosul Nicon Episcopul foarte mult s-a bucurat, lăudând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi a spus cele văzute slugii sale, cu numele Heromen, care era lângă dânsul şi îi slujea, care a scris după aceea viaţa şi pătimirea lui. Spunând sfântul vedenia aceea slugii, a proorocit despre moartea cea cumplită ce era să fie degrabă lui Chintian.

    A doua zi a poruncit Chintian ighemonul să pună înaintea judecăţii pe Sfântul Nicon şi a zis către dânsul: "Cine, de unde şi de ce credinţă eşti tu, cel ce cu meşteşugul cel vrăjitoresc ai mijlocit moarte la atâta număr de oameni? Iată, ei, pentru nebunia ta, s-au lipsit de frumuseţea soarelui şi de podoabă lumii". Răspuns-a lui Sfântul Nicon, zicând: "O, plinule de toată nedreptatea, cine sunt şi de ce credinţă, nu numai eu ţi-am spus, ci şi de la alţii ai auzit cele despre mine; iar mai vârtos din gurile a multor sfinţi, pe care tu, de a ta păgânătate fiind orbit, ieri i-ai ucis. Acum iarăşi cu adevărat să ştii de la mine că sunt creştin tare şi statornic, având nădejdea mea întărită în Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi Care te va da pe tine muncilor celor nesuferite, pentru a ta muncire şi păgânătate fără de omenie, urâtă de Dumnezeu".

    La aceste cuvinte, muncitorul, răcnind ca un leu, a poruncit ca pe sfântul să-l spânzure legat şi întins de patru pari, de mâini şi de picioare, şi dedesubt să-l ardă cu foc. Astfel fiind muncit, Sfântul Nicon se odihnea ca pe un câmp înflorit pe cărbunii cei înfocaţi, cântând şi grăind: "Tu eşti întărirea şi scăparea mea, Doamne, Cel ce mă izbăveşti de vrăjmaşii mei cei mânioşi!" Şi ziceau slugile către muncitorul: "Stăpâne ighemoane, am slăbit acum, căci foc aprinzând şi arzându-l pe acesta, nu se atinge de el nimic". Atunci, pogorând pe Sfântul Nicon de la muncire, a poruncit ighemonul să-l lege de cai sălbatici ca, târându-l, să-l rupă. Şi degrabă fiind legat de cai, sfântul şi-a întins dreapta sa către cai, făcând semnul crucii, şi îndată caii şi-au schimbat sălbăticia lor în blândeţe de oaie şi stăteau nemişcaţi, strângându-se ca de frâu şi de zăbală, şi nici cât de puţin nu păşeau din locul acela, deşi foarte mult îi băteau slujitorii.

    Văzând aceasta, muncitorul s-a înfuriat asupra cailor şi a poruncit să taie cu sabia vinele picioarelor lor. Iar caii, cu porunca lui Dumnezeu, precum oarecând asina lui Valaam, cu glas omenesc au strigat, zicând: "Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ, toate câte a voit a făcut. Şi noi pentru Sfântul Nicon murim acum". Atunci, ighemonul a poruncit ca pe mucenicul legat cu obezi de fier, să-l arunce dintr-un munte înalt într-o vale adâncă. Făcându-se şi aceasta, mucenicul a rămas nevătămat, pentru că îngerul lui Dumnezeu l-a sprijinit pe el, de legături l-a dezlegat şi din prăpastia văii l-a scos. Apoi a stat iarăşi sfântul la privelişte înaintea muncitorului, viu şi sănătos; şi văzându-l, ighemonul s-a înspăimântat.

    Apoi a zis către dânsul: "O, cât este de mare îndurarea zeilor noştri pentru tine, o, Nicone? Au nu vezi cât se îngrijesc de tine şi cât nu vor să-ţi piardă trupul? Deci, cunoscându-le bunătatea lor, adu-le jertfe ca să le fii prieten". Sfântul răspunse: "Anatema ţie şi zeilor tăi şi tuturor celor ce nădăjduiesc spre dânşii!" Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărâme faţa sfântului cu pietre, să-i scoată limba afară cu cleştele şi să i-o tăie; apoi să-l ducă unde petrecea cu ucenicii săi, la locul care se numea Ghighia, şi să-i taie capul.

    Deci a fost tăiat Sfântul Sfinţitul Mucenic Nicon aproape de râul Asinos, sub un copac de pevg, pe vremea împărăţiei lui Deciu (249-251); iar trupul lui cel sfânt a fost lăsat neîngropat, spre mâncarea fiarelor şi a păsărilor. Iar Chintian ighemonul, în aceeaşi zi în care a judecat pe Sfântul Nicon la tăiere, s-a dus în cetatea Panormul să ia averile Sfintei Muceniţe Agatia, pe care o muncise cu puţin mai înainte de acea vreme. Şi pe când trecea peste râul cel mai sus-zis care se mai numea Psimif, la trecătoare, caii care erau cu dânsul, deodată s-au sălbăticit şi s-au pornit asupra lui; unul i-a muşcat obrazul cu dinţii şi i l-a rănit, iar celălalt l-a călcat cu picioarele şi l-a lovit, până ce l-a aruncat în râu. Şi s-a înecat ticălosul, sfârşind rău viaţa sa cea rea, după proorocia Sfântului Nicon. Zăcând neîngropat cinstitul trup al mucenicului, la locul de tăiere, un oarecare păstor de oi, fiind cuprins de duh necurat şi umblând pe acolo, a aflat acel sfânt trup şi îndată a căzut la pământ, pentru că duhul cel necurat, izgonindu-se cu puterea sfântului, a aruncat pe păstor la pământ şi a ieşit dintr-însul, strigând tare: "Vai mie, vai mie! Unde voi fugi din faţa lui Nicon?"

    Apoi, plecând păstorul de oi vindecat, a spus la oameni această minune. Aflând aceasta, episcopul cetăţii Mişinei a luat clerul său şi a plecat călăuzit de acel păstor. Şi, găsind mult-pătimitorul trup al sfântului mucenic, l-a luat. Asemenea şi trupurile celor o sută nouăzeci şi nouă de sfinţi mucenici, ucenicii lui le-au găsit întregi în baie, nevătămate de foc. Deci, pe toţi, împreună cu Sfântul Nicon, învăţătorul lor, i-au îngropat cu cinste la loc însemnat, slăvind pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic, viață, credinţa, suferinţă

Ultimele din categorie