Viața Sfântului Cuvios Patapie

În părțile Egiptului este o cetate ce se numește Teba, care o înconjură și o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie, din părinți creștini, fiind crescut în bună credință și în frica Domnului. Venind în vârstă desăvârșită, a trecut cu vederea deșertăciunea lumii acesteia și, lăsând casa, părinții și prietenii, s-a făcut monah. Ducându-se în pustia Egiptului, viețuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea și cu multe feluri de osteneli monahicești și pustnicești. Făcându-se vestit și începând a veni mulți oameni la dânsul și a-l lăuda pentru viața cea plină de fapte bune și fiind supărat că i se tulbura liniștea - căci era lăudat de gura oamenilor - din această pricină lăsând părțile Egiptului, a venit la Constantinopol. Aici, făcându-și o colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetății, s-a închis într-însa și se odihnea acolo, ca în pustie, neștiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care știe pe cei ce sunt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetata rugăciune.

Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stând pe vârful muntelui, așa și omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvârșită sfințenie. Pentru că Dumnezeu preamărește pe cei ce-L preamăresc pe El și descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său și pentru folosul altora. Deci și acest desăvârșit întru sfințenie, care era îmbogățit cu darul facerii de minuni, descoperindu-se și preamărindu-se de Dumnezeu, a fost aflat că o comoară ascunsă în țarină. Căci un tânăr oarecare dintre creștini, fiind orb din naștere și povățuit fiind prin rânduiala lui Dumnezeu a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie, și l-a rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dânsul să i se dea vederea ochilor, ca văzând făptura să vie în mai desăvârșită cunoștință a Făcătorului și să-L preamărească. Iar cuviosului, văzând credința tânărului, i s-a făcut milă de dânsul dar nu îndrăznea, ca un smerit cugetător, să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic. Apoi, ca să-i vadă și socotința lui, a zis: "Ce lucru minunat ai cunoscut la mine și de ce ceri un lucru pe care nu poate altul să-l săvârșească fără numai singur Ziditorul lumii Cel Atotputernic?". Iar tânărul a strigat cu jale, rugându-se cu lacrimi și cu cuvinte smerite, spunând că crede fără îndoială căci poate să-i dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.

Cuviosul a zis către dânsul cu credință: "În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere și morților viață, vezi!" Atunci îndată s-au deschis ochii orbului celui din naștere și vedea luminat, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu. Tânărul acela era cunoscut multora, care, văzându-l că are vedere, se minunau și-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni și făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci a ieșit veste în popor despre acea minune a cuviosului și de atunci mulți au început a veni la dânsul, învrednicindu-se de rugăciunile lui.

Un vestit bărbat din Constantinopol zăcea de boala hidropicei și era trupul lui foarte umflat, pentru care multă avere cheltuise omul acela pe la doctori căutând tămăduire, dar nedobândind-o. Auzind despre Sfântul Patapie, a poruncit să-l aducă la dânsul și a rugat pe sfântul, ca, prin darul cel tămăduitor pe care l-a primit de la Dumnezeu, să-i vindece boala trupului său. Iar doctorul cel fără de arginți, mai întâi a făcut rugăciune cu sârguință către Dumnezeu pentru dânsul, apoi l-a însemnat cu semnul Crucii și l-a uns cu untdelemn sfințit. Atunci îndată toată răutatea ce era în trupul lui a ieșit și s-au curățit toate cele dinăuntrul lui, făcându-i-se tot trupul sănătos.

Un alt tânăr oarecare pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munți și prin pustietăți, trântindu-l în foc și în apă ca să-l piardă, aruncându-l de pe înălțimile munților în prăpăstiile văilor, bătând și sfărâmând tot trupul lui, încât acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvârșită; căci El înfrânează toată puterea vrăjmașului cea cu totul înrăutățită. Odată ducându-l diavolul pe tânărul acela spre țărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian și să-l înece, a întâlnit în drum pe Cuviosul Patapie, care, prin porunca lui Dumnezeu, ieșea din colibă sa ca să libereze făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmașului. Iar diavolul, văzând de departe pe fericitul, a început a se apropia către dânsul sărind, întorcându-și ochii, spumegând, scrâșnind din dinți și îngrozindu-l cu ucidere; apoi, apropiindu-se de Sfântul Patapie, a strigat: "O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta? Și aici iarăși este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai viețui de acum, mult ostenindu-mă și abia aflîndu-mi locașul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgonește dintr-însul; cu adevărat înfricoșat ești Nazarineanule, cu adevărat înfricoșat și pretutindeni peste toți este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu ești de față, că numai cu semnul Crucii și prin numele Tău mă izgonești; căci sunt biruit și izgonit".

Acestea zicând necuratul, arunca pe tânărul în sus. Iar făcătorul de minuni Patapie, făcând semnul Crucii cu mâna în văzduh, a certat duhul, zicând: "Ieși, duh necurat, ieși, du-te departe în pustie! Hristos îți poruncește aceasta prin mine, a cărui putere chiar și nevrând ai mărturisit-o". Acestea zicând sfântul, diavolul a aruncat pe tânăr la pământ și a ieșit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar tânărul, viindu-și în simțiri, plângea de bucurie și mulțumea mai întâi lui Dumnezeu, apoi și Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea să de duhul cel necurat.

O femeie oarecare avea o vătămare nevindecată la pieptul său și acum, deznădăjduită fiind de doctori și înmulțindu-se cumplita ei durere, a venit la Cuviosul Patapie și căzând la picioarele lui, cu multă tânguire și rugăminte, cerea tămăduire. Iar sfântul însemnând rana cu semnul Crucii, îndată a vindecat-o.

Acestea și multe alte minuni făcând, Cuviosul părintele nostru Patapie a sosit la fericitul său sfârșit și, în adânci bătrâneți, a trecut către Dumnezeu, Căruia bine i-a plăcut. Apoi a fost îngropat cu cinste în biserica Mergătorului Înainte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui preamărit întru sfinții Săi, Căruia, împreună cu Părintele și Duhul Sfânt, I se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, cuvios, monah

Ultimele din categorie