Viața Sfântului Mucenic Leontie

Pe vremea împărăției lui Vespasian, era în Roma un oarecare bărbat din rânduiala senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor nemilostiv și aflător de toate răutățile. Deci, auzind de creștini că se îngrețoșează de mulțimea zeilor și de jertfele idolești și hulesc pe zeii ce se cinstesc de romani și de elini și spun că Unul este adevăratul Dumnezeu, Hristos, și pe mulți îi aduc la credința lor, s-a umplut de râvnă pentru zeii săi cei spurcați și, ducându-se la împărat, a cerut putere de la dânsul asupra creștinilor ca să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi să se închine idolilor, să-i muncească și să-i omoare. Și împăratul i-a dat îndată acea putere și l-a trimis ca ighemon în țara Feniciei, ca să prigonească pe toți cei care cred în Hristos. Și ieșind el din Roma și apropiindu-se de Fenicia, a aflat că în cetatea ce se numea Tripol se afla un oarecare începător de oaste cu numele Leontie, care ocărăște pe zeii cei vechi și întoarce pe oameni de la dânșii, învățându-i să nu le aducă lor jertfă, nici să li se închine, și strică legile părintești și mulți îl ascultă pe el. Iar ighemonul Adrian îndată a trimis în Tripol pe un tribun cu mulți ostași, cu numele Ipatie, ca să prindă pe Leontie și să-l țină sub strajă până la venirea lui.

Și Leontie, robul lui Hristos, era de neam din Elada. El era mare la statura trupului, puternic și viteaz în războaie și arătase multe biruințe și pentru aceea avea mare slavă și cinste între ostași. încă era și înțelept în toate socotelile și așezările, având înțelepciune, iscusință și știință în scripturi. Și știind că Unul este adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, și crezând într-însul, slujea de-a pururea Aceluia, petrecându-și viața sa în întreaga înțelepciune. Incă era și foarte milostiv cu cei săraci, hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi și odihnea pe străini. Astfel se împodobea cu toate lucrurile cele bune, pentru care, după aceea, s-a învrednicit de la Domnul de cununa cea purtătoare de biruință.

Deci, apropiindu-se ostașii de cetatea Tripol, deodată tribunul a fost cuprins de o boală grea, cu cutremur și cu fierbințeală, și a zis către ostașii săi: „Știu pentru ce a căzut asupra mea această boală; zeii s-au mâniat asupra mea, căci, voind a veni aici, nu le-am adus cuviincioase jertfe, și pentru aceasta mă pedepsesc cu această boală”. Iar ostașii, văzând pe tribunul lor că pătimea rău, le era milă de dânsul și erau mâhniți pentru el, că de trei zile nu gustase nimic și, din ceas în ceas, boala se întărea mai mult și îl îngrozea cu moarte.

Iar după trei zile, sosind noaptea, îngerul Domnului s-a arătat tribunului în vedenie, zicându-i: „De voiești să fii sănătos, strigă de trei ori către cer împreună cu ostașii care sunt cu tine, zicând: «Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi mie!» De vei face aceasta, îndată vei fi sănătos!”. Iar tribunul, deșteptându-se și deschizând ochii săi -fiind în fierbințeală -, a văzut un sfânt înger întru asemănare de tânăr, cu podoabă frumoasă, îmbrăcat în haină albă ca zăpada, stând înaintea lui. Și a zis tribunul către dânsul: „Eu sunt trimis cu ostașii ca să prind pe Leontie și să-l păzesc până la venirea ighemonului Adrian, iar tu îmi poruncești să chem spre ajutor pe Dumnezeul lui Leontie”. Aceasta zicând-o bolnavul, îngerul s-a făcut nevăzut de la ochii lui.

Atunci el s-a înspăimântat și a strigat pe prietenii săi care se odihneau aproape de el și le-a spus: „Fraților, ascultați ce am văzut în întâiul somn, când am adormit: Un tânăr oarecare prealuminat mi-a stat înainte și m-a sfătuit ca, împreună cu voi toți, să chem pe Dumnezeul lui Leontie și voi fi sănătos. Pe acel tânăr l-am văzut și în vederea ochilor, după ce m-am deșteptat din somn, apoi îndată s-a făcut nevăzut dinaintea mea”. Prietenii i-au răspuns: „Nu este mare lucru să facem aceasta toți împreună, numai să te poți face sănătos”.

Iar unul din prietenii lui, cu numele Teodul, se mira foarte mult de vedenia bolnavului, și-l întreba cu de-amănuntul, în ce fel era acel tânăr, pe care l-a văzut în vedenie. Și le spunea bolnavul toată asemănarea îngerului Domnului. Și se aprindea inima lui Teodul cu dragoste către Dumnezeul lui Leontie, cel neștiut încă. Apoi, după ce toți ostașii s-au deșteptat din somn, s-au adunat la tribunul cel bolnav și, aflând de vedenia ce a avut, au stat toți împreună privind spre cer și au strigat de trei ori cu bolnavul, zicând: „Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi!”. Și îndată tribunul cel bolnav s-a făcut sănătos ca și cum nu fusese bolnav deloc. Apoi, venind vremea prânzului, a început a mânca și a bea cu dânșii și a se veseli. Iar Teodul, văzând o minune ca aceea, a fost mai mult în mirare și ședea deoparte, tăcând și gândind în sine: „Cine este Leontie și Cine este Dumnezeul lui?”.

Deci tovarășii săi îl chemau să mănânce și să bea cu dânșii, iar el nu voia să guste nimic, ci petrecea flămând. Dar, văzând pe ostași dându-se la băutură și neîngrijindu-se de drum, a zis către dânșii: „Iată, mâine sau poimâine ne va ajunge Adrian. Iar noi nu ne sârguim să căutăm pe bărbatul care ni s-a poruncit să-l prindem; deci dacă voiți, mă duc eu și cu tribunul înainte de voi în cetate, ca să căutăm pe acel bărbat după care suntem trimiși”. Zicând aceasta, a sfătuit și pe tribun să meargă cu el în cetate, și au plecat amândoi înainte.

Și suindu-se ei pe vârful muntelui, pe care era zidită cetatea Tripol, iată, Leontie venea în întâmpinarea lor și li s-a închinat, zicându-le: „Bucurați-vă întru Domnul, fraților”. Tribunul și Teodul i-au răspuns: „Bucură-te și tu, frate!”. Leontie a zis către dânșii: „Pe cine ați venit să căutați aici?”. Iar ei au răspuns: „Impăratul Vespasian a aflat că un oarecare bărbat cinstit, înțelept, desăvârșit în fapte bune și viteaz în oaste, cu numele Leontie, viețuiește în cetatea aceasta; la el suntem trimiși, ca să-i știm casa, căci în urma noastră vine ighemonul Adrian, căruia i s-a încredințat de împărat această țară a Feniciei, spre îndreptare. El însuși dorește să vadă pe Leontie, ca pe un om iubit al zeilor, și voiește să-l trimită la împărat cu mare cinste, pentru că tot senatul Romei voiește să-l vadă și să-l știe, deoarece toți au auzit de bărbăteasca lui vitejie în războaie, de istețimea lui la cârmuirea cetăților și de multele lucruri însemnate ale lui, și cum că spre zei este foarte osârdnic”.

Iar fericitul Leontie, auzind acestea, le-a zis: „Văd că sunteți străini și nu știți cele ce se fac în cetatea aceasta; deci veniți în casa mea și vă odihniți puțin, iar eu vă voi arăta pe Leontie, de care ziceți că este prieten al acelor zei pe care voi îi cinstiți; dar să știți că acela este creștin și crede în Domnul Iisus Hristos”. Ei, auzind aceasta, ziceau în gândul lor: „Cine este acest bărbat care spune că Leontie este creștin? Oare nu este din prietenii lui?”. Apoi l-au întrebat: „Care este numele tău?”. El a răspuns: „Despre numele meu se scrie astfel în cărți: Peste aspidă și vasilisc vei păși și vei călca peste leu și peste balaur; pentru că mi se cade a călca peste leul diavol, vrăjmașul cel nevăzut, și peste balaur, ighemonul vostru, vrăjmașul cel văzut; iar peste sfetnicii lui și peste cei mai calzi slujitori ai diavolului voi păși ca peste niște aspide și vasiliști. Și după ce voi dănțui peste toată tabăra leului, atunci din fapte se va arăta luminos numele meu”.

Tribunul și Teodul n-au înțeles cele grăite, însă socoteau în sine și se minunau, și au mers cu dânsul în casă. Iar Sfântul Leontie le-a pus masa și i-a ospătat. Și mâncând ei din cele puse înainte, au zis: „O, bunule bărbat, suntem îndestulați de ospățul tău, ne-am săturat de facerile tale de bine, acum rămâne să ne spui de Leontie pe care-l căutăm. Iar dacă va veni Adrian, îi vom spune de tine, făcătorul nostru de bine, că ne-ai arătat atâta dragoste, și el te va cinsti cu multă cinste pentru aceasta și vei avea împărtășire cu prietenii împărătești”. Sfântul a zis către dânșii: „Eu sunt Leontie pe care voi îl căutați! Eu sunt ostașul lui Iisus Hristos! Eu sunt acela pe care v-a trimis Adrian să-l prindeți!”. Atunci ei au căzut la picioarele lui, zicând: „Robule al Dumnezeului cel de sus, iartă-ne păcatul nostru și grăbește a ruga pe Dumnezeul tău pentru noi, ca să ne izbăvească și pe noi de păgânătatea idolească și de Adrian, fiara cea preacumplită, pentru că și noi voim să fim creștini!”. Apoi i-au spus lui cum i s-a făcut celui bolnav arătare îngerească și cum, prin chemarea Dumnezeului lui Leontie, s-a tămăduit de boală.

Iar Sfântul Leontie, auzind aceasta, s-a bucurat de puterea lui Hristos și, întinzându-se la pământ înaintea lui Dumnezeu în chipul Sfintei Craci, se ruga cu lacrimi, zicând: „Doamne Dumnezeule, Cel ce voiești ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului, caută spre noi în ceasul acesta. Tu ai făcut ca cei ce au venit asupra mea să fie cu mine; deci mă rog, păzește-mă și pe mine, oaia Ta și pe cei împreună cu mine luminează-i cu lumina milostivirii Tale. Revarsă peste dânșii harul Sfântului Tău Duh, zidește într-înșii inimă curată și, însemnându-i cu semnul Tău cel sfânt, fă-i pe ei ostași nebiruiți ai Tăi. înarmează-i și întărește-i împotriva vrăjmașului diavol și împotriva slujitorilor lui, ca acești robi ai Tăi să sfărâme capul nevăzutului balaur și al văzutului Adrian, fiara cea rea”.

Astfel rugându-se sfântul cu căldură, un nor luminos s-a pogorât peste tribunul Ipatie și peste Teodul, prietenul lui, și, umbrindu-i, a lăsat ploaie peste ei și i-a botezat. Aceasta văzând-o sfântul, a chemat peste dânșii, pe când îi ploua, numele Preasfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Apoi, după acea minunată botezare, a zis: „Slavă Ție, Dumnezeul meu, că nu ai trecut cu vederea rugă­ciunea celor ce Te iubesc și împlinești voia celor ce se tem de Tine”. După aceea, Leontie a îmbrăcat în haine albe pe cei nou botezați și a poruncit să poarte lumânări aprinse înaintea lor.

În acea vreme, au sosit în cetate și ceilalți ostași care rămăse­seră pe drum și întrebau asemenea de Leontie, de tribunul lor și de Teodul. Și aflându-i și venind la dânșii, au văzut pe tribun și pe Teodul în haine albe și lumânări arzând înaintea lor, deci s-au minunat și nu pricepeau ce este aceea. Apoi, cunoscând că s-au făcut creștini și s-au botezat, ostașii au început a se tulbura și a se mânia de aceasta. încă aflând despre cele petrecute și unii din cetățeni, au început a face tulburare în cetate, strigând: „Să se ardă cu foc cei ce fac necinste zeilor noștri!”. Deci s-a făcut gâlceava și tulburare în cetate. Unii apărau pe Leontie și pe creștinii care erau cu dânsul, iar alții voiau să-i piardă; însă nu îndrăzneau să le facă lor ceva rău ei singuri, ci așteptau venirea ighemonului.

Iar după două zile, Adrian ighemonul a venit în cetate și toți ieșind în întâmpinarea lui, i-au spus despre Leontie și despre cei ce erau cu dânsul, care au crezut în Hristos. Și ziceau: „Un bărbat oarecare, anume Leontie, numindu-se creștin, îi întoarce pe mulți de la zeii noștri, amăgindu-i cu oarecare meșteșugiri vrăjitorești. El preamărește pe un Om, Care a fost lovit de jidovi peste obraz și a fost dat la moarte pe cruce și, fiind bătut de Pilat, a fost răstignit, încă și pe ostașii cei împărătești, același Leontie i-a amăgit cu farmecele lui obișnuite, i-a tras la credința creștină și i-a îmbrăcat în haine albe. Iată, acum sunt trei zile de când îi ține închiși în casa sa și, împreună cu dânșii, slăvește pe Hristos al lor, Cel ce a fost răstignit, și defăima zeii noștri cu huliri fără de număr”. Atunci Adrian a trimis îndată ostași ca să prindă pe Leontie, pe tribunul Ipatie și pe Teodul, să-i arunce în temniță și să-i păzească până la cercetare. Și intrând ighemonul în cetate, s-a odihnit de cale în ziua aceea.

Iar Sfântul Leontie șezând în temniță împreună cu ceilalți legați, toată ziua neîncetat îi învăța dreapta credință și-i întărea spre muceniceasca nevoință, mângâindu-i pe ei cu răsplătirea ce are să fie. Apoi, sosind noaptea, a petrecut-o toată cu dânșii în rugăciune, în cântări de psalmi și în preaslăvirea lui Dumnezeu.

Și făcându-se ziuă, ighemonul a stat la judecată și, scoțând din temniță pe sfinții legați și punându-i înainte la cercetare, a zis către Leontie: „Oare tu ești Leontie?”. Sfântul a zis: „Eu sunt”. Ighemonul a zis: „Ce fel de om ești tu? Cum ai înșelat cu vrăjile și cu farmecele tale pe ostașii cei ce totdeauna cu credință slujeau împăratului nostru, și i-ai înduplecat să slujească Dumnezeului tău?”. Răspuns-a Leontie: „Eu sunt ostaș al Hristosului meu, fiu al luminii celei adevărate, a Aceluia care luminează pe tot omul ce vine în lume; și tot cel ce vine la lumina aceea nu se poticnește. Ipatie și Teodul știu acum Cine este începătorul luminii aceleia, lucrarea și săvârșirea; adică însuși Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeul Cel fără de început, Cel de o ființă cu Tatăl, lumina cea din lumină, Dumnezeul cel din Dumnezeu. Pe Acela ei cunoscându-L, au părăsit pe zeii tăi cei făcuți din lemn, din piatră și din oase de dobitoace necuvântătoare, de vreme ce sunt necuvântători și neputincioși și cu înlesnire pot a se sfărâma”.

Atunci ighemonul, auzind acele cuvinte îndrăznețe ale lui Leon-tie, a poruncit slujitorilor să-l bată pe el tare. Iar Sfântul Leontie, fiind bătut, își ridica ochii săi spre cer, de unde aștepta ajutorul lui Dumnezeu, iar către ighemon grăia: „O, nebunule tiran, ție ți se pare că mă muncești pe mine, dar mai mult te muncești pe tine însuți, împietrindu-ți inima ta!”. Iar ighemonul, după ce l-a bătut mult pe el, a poruncit să-l ducă în temniță și, întorcându-se către Ipatie și Teodul, le-a zis: „Pentru ce ați lepădat obiceiurile părintești în care ați crescut și, lăsând lefurile ostășești, ați mâhnit pe împărat?”. Sfinții au răspuns: „Mai bune lefuri am găsit la Impăratul Cel ceresc; pentru că ni s-a dat de la Dânsul pâinea aceea, care se pogoară din cer și care nu se sfârșește niciodată. Ni s-a dat paharul cel cu vin, care curge din coastele lui Hristos”.

Adrian a zis către dânșii: „Aceste cuvinte netrebnice și nebu­nești v-a învățat pe voi spurcatul Leontie. Iar eu vă zic vouă să faceți cele plăcute împăratului! Au doară nu știți poruncile lui, că cei ce cinstesc pe zei, aceia să se cinstească cu mari cinstiri și cu mai mari rânduieli în oaste? Iar cei ce se întorc de la zei, aceia să se piardă cu pedepse mai cumplite?”. Iar Sfinții Mucenici Ipatie și Teodul, răspunzând la aceasta, au zis: „Răsplata noastră este la ceruri; iar tu fă ceea ce voiești, pentru că ești râvni tor către necurații tăi zei. Te înarmezi asupra noastră, fiind nevinovați, dar degrabă va pieri viața ta, pentru că vremea zilelor tale s-a scurtat”.

Atunci Adrian, umplându-se de mânie, a poruncit să spânzure dezbrăcat pe tribun de lemnul de muncă și să-i strujească trupul lui cu unghii de fier; iar pe Teodui, întinzându-l la pământ, să-l bată fără cruțare. Iar sfinții, răbdând cu vitejie acele munci, nu grăiau altceva, decât numai se rugau lui Dumnezeu, după cum erau învățați de Sfântul Leontie și strigau, zicând: Mântuiește-ne pe noi, Dumnezeule, că a lipsit cel cuvios. Iar muncitorul, văzându-i pe dânșii petrecând tari și nebiruiți în credința lui Hristos, i-a osândit la moarte, adică să li se taie capetele cu securea. Deci, sfinții ducându-se la moarte, cântau: „Tu ești scăparea noastră, Doamne. In mâinile Tale ne dăm sufletele noastre!”. Astfel cu bucurie și-au întins pentru Hristos grumajii lor sub secure și, fiind tăiați, s-au dus către Domnul ca să-și ia cununa cea gătită lor, din dreapta puitorului de nevoință.

După aceasta, Sfântul Leontie iarăși a fost scos la judecată și, pus fiind înaintea ighemonului, acesta a zis către dânsul: „Leontie, cruță-ți viața ta, ca să nu suferi munci grele, precum au suferit cei înșelați de tine, tribunul Ipatie și Teodul. Ascultă-mă pe mine și jertfește zeilor, ca să te învrednicești de mare cinste de la mine, de la însuși împăratul și de la senatul Romei”. Sfântul Leontie a răspuns: „Să nu-mi fie mie aceea ce zici, ca să văd fața împăratului tău, care este vrăjmașă și urâtă lui Dumnezeu! Dar de voiești tu, Adriane, fă-te prieten al Hristosului meu, și de vei face aceasta, îți voi arăta câtă cinste, bogăție și mântuire veșnică vei câștiga”.

Atunci Adrian, de mânie râzând, a zis: „Oare acel fel de mântuire voiești să câștig, precum au câștigat tribunul și Teodul? O, spurcatule ce ești, oare nu știi cu ce fel de pedeapsă au pierit aceia?”. Sfântul a zis: „Pedeapsa aceea pe care ai dat-o lor, nu este pedeapsă, ci mai ales viață, pace și bucurie; pentru că acum ei se bucură și se veselesc, sălășluindu-se împreună cu cetele îngerești”. Adrian a zis: „Ia aminte, Leontie, la cele grăite de mine. Care dintre oamenii cei ce au minte au defăimat cândva această strălucire prealuminoasă a soarelui și pe marii zei - Die, Apolon, Poseidon, Afrodita și ceilalți -, ca apoi să-și sfârșească viața lor cu moarte necinstită și cumplită? Cu adevărat nimeni, fără numai cei ce sunt fermecați de tine”. Răspuns-a sfântul: „Au n-ai auzit Scriptura, care zice: Zeii păgânilor sunt diavoli și asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei și toți cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Și cine este din cei ce au înțelegere sănătoasă, care ar fi voit să fie asemenea cu pietrele cele mute și cu lucrurile cele neînsuflețite, precum sunt zeii voștri, ca, aducându-le lor jertfe, să piară cu moarte fără de sfârșit?”.

Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit să întindă la pământ pe mucenic și patru slujitori tari să-l bată fără cruțare, iar crainicul să strige: „Cei ce defăimează pe zeii noștri și nu se supun împărăteștilor porunci, cu o pedeapsă ca aceasta să piară”.

Deci sfântul mucenic a fost bătut până au ostenit slujitorii cei ce-l băteau; iar sfântul zicea către muncitor: „Chiar de-mi vei zdrobi tot trupul meu cu răni, mintea mea nu mi-o vei birui, nici vei fi stăpân pe sufletul meu!”. Atunci ighemonul a poruncit să-l spânzure de un lemn de muncă și tot trupul lui, coastele și fluierele, să le stru-jească cu unelte de fier ascuțite. Astfel fiind strujit sfântul, într-acele dureri cumplite își ridica ochii săi spre cer și se ruga: „Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, mântuiește-mă pe mine, Doamne!”.

Apoi, muncitorul a zis către slujitori; „Luați-l pe el de pe lemn, căci știu că de aceea și-a ridicat ochii săi spre cer, ca să roage pe zeii noștri, să-i dea lui odihnă”. Atunci Sfântul Leontie, auzind aceasta, a strigat cu glas mare către dânsul: „Să piei și tu și zeii tăi, ticălosule și spurcatule muncitor! Eu mă rog Dumnezeului meu, ca să-mi dea mie tărie și putere de a răbda muncile cele date de tine”.

Deci muncitorul a poruncit ca iarăși să-l spânzure cu capul în jos și să-i lege de grumaji o piatră grea. Astfel mucenicul, stând spânzurat multă vreme, se ruga zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai întărit pe robii Tăi, Ipatie și Teodul, întru mărturisirea Preasfântului Tău nume, întărește-mă și pe mine, robul Tău, cel smerit și păcătos, ca să pot îndura muncile acestea. Nu te depărta de la mine, nădejdea mea!”. Atunci Adrian a zis: „O, Leontie, știu că vei fi prieten zeilor noștri”. Răspuns-a mucenicul: „Eu sunt rob al lui Dumnezeu Cel de sus, iar tu ești rob al zeilor tăi, cu care vei pieri tu și ostașii tăi”.

În niște munci ca acestea pătimind Sfântul Leontie toată ziua, s-a apropiat seara, iar soarele se pleca spre apus. Deci muncitorul a poruncit ca să ia pe sfântul mucenic și să-l arunce în temniță până a doua zi. Iar sfântul a cântat toată noaptea în temniță, zicând: Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Și i s-a arătat lui îngerul Domnului și i-a zis: „Imbărbătează-te, Leontie! Domnul Dumnezeu, Căruia tu îi slujești cu credință, m-a trimis pe mine la tine, ca nedepărtat să fiu de tine”. Deci sfântul se bucura și se veselea întru Dumnezeul său.

Iar a doua zi, ighemonul Adrian șezând iarăși la judecată, a pus înainte pe Sfântul Leontie și i-a zis: „Cum ai socotit, Leontie?”. Răspuns-a sfântul: „Am socotit o dată ca să nu iau aminte la cuvintele tale cele deșarte și de multe ori ți-am spus ție, și acum îți spun același lucru, că niciodată nu voi lăsa pe Dumnezeul meu, Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele dintr-însele, pe Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a pătimit cruce pentru mântuirea noastră și în Care mi-am pus nădejdea mea". Ighemonul a zis: „Ascultă-mă, Leontie, jertfește zeilor; că de mă vei asculta, mă jur ție pe zeii mei, că mare cinste și multe bogății vei câștiga de la împăratul". Răspuns-a sfântul: „Ce fel de cinste și bogății sunt în partea cea de sub cer, pentru care te-aș fi ascultat pe tine și m-aș fi lepădat de Dumnezeul meu? Căci toată lumea nu este vrednică lui Hristos Stăpânul meu, pe Care cu toată inima mea Il iubesc și pentru a Cărui dragoste pătimesc și sunt gata a le pătimi pe toate; iar diavolilor tăi nu voi jertfi niciodată!"

Și văzând muncitorul că nu poate birui pe ostașul lui Hristos și nici a-l îndupleca spre a sa păgânătate, a dat asupra lui osândă de moarte, în acest chip: „Pe Leontie, care n-a voit să se supună poruncii împărătești și să aducă jertfă zeilor; ci, mai cu seamă a și ocărât pe zeii noștri cei părintești, poruncim să fie întins la muncire în patru părți și să-l bată atât de tare, până ce rău își va lepăda sufletul său”. Deci Mucenicul Leontie fiind întins și legat de patru pari, a fost bătut cumplit de niște ostași tari, și în acele munci grele și-a dat sufletul său cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul lui, târându-l, l-au aruncat afară din cetate; și luându-l credincioșii, l-au îngropat cu cinste aproape de malul Tripolei.

Această pătimire a Sfântului Mucenic Leontie a scris-o robul lui Hristos Notarie, care a văzut toate acestea cu ochii săi. A scris-o pe tăblițe de plumb și a pus-o în mormânt lângă moaștele sfântului, pentru neamul cel mai de pe urmă. Deci fiecare care citește sau ascultă pe cel ce citește, să-și ridice spre cer mâinile sale și să dea slavă lui Dumnezeu, Care a întărit pe robul Său spre atât de mare nevoință. Mucenicul lui Hristos, Leontie, și-a săvârșit pătimirea sa în ziua de l8 iunie, în timpul stăpânirii lui Vespasian în Roma, iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic

Ultimele din categorie