Viața Sfântului Sfințit Mucenic Eusebiu, Episcopul Samosatelor

Sfântul Eusebiu a fost episcop în cetatea Samosatelor, cea de sub stăpânirea patriarhiei Antiohiei. El era un bărbat dreptcredincios și plin de râvnă către Dumnezeu și s-a arătat statornic, viteaz și nemișcat în mărturisirea cea dreptcredincioasă, într-acea vreme când eresul lui Arie se întărise și vătămase pe mulți, iar Biserica lui Hristos era tulburată de el întocmai ca o corabie în mijlocul mării înviforate. Pentru că, după moartea Sfântului și Marelui împărat Constantin, împărăția Răsăritului luând-o fiul său, Constanțiu, cel înșelat cu eresul lui Arie, ajuta foarte mult arienilor și se lupta pentru dânșii, făcând multă prigonire și răutate celor dreptcredincioși. Atunci și Sfântul Eusebiu a pătimit de la arieni multe supărări. Iar râvna lui pentru buna credință în Biserica lui Hristos a început a se cunoaște de aici:

Când Eudoxie, patriarhul Antiohiei, ereticul cel de un gând cu arienii, a venit la scaunul patriarhiei Constantinopolului pentru bogăție, s-a făcut sinod în Antiohia de toți episcopii Siriei, pentru a alege alt patriarh în locul lui Eudoxie. Puțin însă era atunci numărul episcopilor și al creștinilor dreptcredincioși, căci mai mulți erau eretici arieni, urmând împăratului celui răucredincios. în acel sinod Sfântul Eusebiu era unul dintre cei întâi-șezători. Deci Sfântul Eusebiu, știind bine pe Sfântul Meletie, episcopul Sevastiei din Armenia, cum că este dreptcredincios și ține întru totul la învățătura stabilită la Sinodul cel dintâi, care s-a ținut în Niceea, sfătuia pe toți să aleagă la patriarhie pe Meletie. Deci cei ce aveau socoteala arienilor, neștiind credința cea dreaptă a lui Meletie și socotindu-l că este de un gând cu dânșii, au ascultat cu înlesnire sfatul lui Eusebiu și, alcătuind asupra lui judecata alegerii de obște, au întărit-o cu iscăliturile mâinilor lor și au încredințat-o Sfântului Eusebiu. După aceea, trimițând rugăminte la Sfântul Meletie, cu împărătească voire l-au adus pe el în Antiohia cu mare cinste, ieșindu-i tot poporul în întâmpinare.

Și primind Sfântul Meletie scaunul patriarhiei, învăța pe popor mai întâi viața cea îmbunătățită și obiceiurile cele bune, curățind calea cea îndărătnicită din inimile lor spre credința cea dreaptă. Pentru că sfântul se gândea că dacă va îndrepta mai întâi obiceiurile lor cele rele, smulgându-le ca pe niște spini și pălămidă din inimile lor, va putea mai cu înlesnire să semene întru dânșii sămânța dreptei credințe. Insă poporul dorind să știe cu dinadinsul ce fel de credință are patriarhul lor cel nou și supărându-l pe el pentru aceasta, Sfântul Meletie a propovăduit în biserică cuvântul lui Dumnezeu către popor, preamărind dreapta credință ce s-a întărit la întâiul Sinod a toată lumea din Niceea și mărturisind că Fiul lui Dumnezeu este de o ființă, de o fire și asemenea cu Tatăl, nezidit și Făcător a toată făptura”.

Astfel învățând sfântul cu mare glas poporul, arienii s-au tulburat foarte tare, precum scrie pe larg în viața lui Meletie; iar dreptcredincioșii s-au veselit cu bucurie negrăită, văzând pe un arhiereu ca acela dreptcredincios șezând pe scaunul apostolesc. Deci arienii, mâhnindu-se foarte mult, au izgonit din biserică pe Meletie, arhiereul lui Dumnezeu, după treizeci de zile de la primirea patriarhiei, și au început a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic. Apoi au îndemnat și pe împărat să-l osândească pe Meletie la surghiunie. Deci sfântul a fost scos noaptea din Antiohia și trimis la surghiunie, iar în locul său au ales pe un oarecare arian Evzoie. Atunci Sfântul Eusebiu, episcopul Samosatelor, văzând că Biserica Antiohiei este tulburată de eretici și o răutate fără de vină ca aceea se face Sfântului Meletie, noul arhiepiscop, i-a fost mare jale de aceasta. Deci, sculându-se, a plecat din Antiohia, nespunând nimănui de aceasta, și s-a dus la cetatea sa.

Iar arienii, aducându-și aminte că este la dânsul spre păstrare alegerea la arhierie a Sfântului Meletie - cea alcătuită cu judecată de obște și întărită de mâinile tuturor -, și temându-se ca nu cumva să fie vreodată judecați la sinod, că ei singuri cu un glas l-au ales ca arhiepiscop și îndată l-au izgonit, au rugat pe împărat, care tocmai se afla în Antiohia, să trimită după Eusebiu și să le dea acea judecată încredințată lui. Deci împăratul îndată a trimis un slujitor în urma sfântului, care, ajungându-l, i-a spus porunca împărătească. Iar episcopul i-a răspuns: „Judecata cea de obște care mi s-a încredințat mie, nu o voi da, decât numai când toți cei ce mi-au încredințat-o se vor aduna împreună”.

Și întorcându-se trimisul împăratului cu acest răspuns, împăratul s-a supărat foarte tare și a trimis a doua oară, scriind în cartea sa cu asprime și poruncind, că de nu va voi să-i dea scrisoarea, să-i taie mâna dreaptă. Iar acesta o scria numai ca să înfricoșeze pe sfântul episcop, iar trimisului nu i-a poruncit să facă un lucru ca acela. Și ajungând trimisul împărătesc la Eusebiu și dându-i îngrozitoarea scrisoare împărătească, Sfântul Eusebiu a citit-o și îndată și-a întins amândouă mâinile spre tăiere, zicând: „Nu numai mâna dreaptă, ci și pe stânga să o tăiați, iar eu nu voi da judecata alegerii lui Meletie, cea care mustră arătat răutatea și fărădelegea arienilor!”. Deci trimisul s-a întors iarăși deșert. Iar împăratul, auzind acest răspuns al sfântului, s-a mirat foarte mult de neînfricoșata lui bărbăție și de statornicia lui cea tare, iar mai pe urmă îl lăuda pe el înaintea tuturor.

Iar după câțiva ani, murind răucredinciosul împărat Constanțiu și după dânsul venind Iulian Paravatul, acesta l-a întors de la surghiu-nie în scaunul Antiohiei pe Sfântul Meletie, dar pe urmă iarăși l-a izgonit. Pe vremea împărăției aceluia, încă mai mare răutate a început a pătimi Biserica lui Hristos. Căci, pe lângă eresul arienilor care tulbura pe cei dreptcredincioși în toată lumea, s-a adăugat și prigo­nirea de la închinătorii de idoli; pentru că împăratul, lepădându-se de Hristos, a jertfit idolilor și a ridicat prigoană asupra creștinilor, și mai ales asupra rânduielii bisericești.

Atunci multe biserici ale celor dreptcredincioși erau fără de slujitori și scaunele arhierești fără de arhierei, unii fiind uciși de arieni pe vremea împărăției lui Constanțiu, iar alții de închinătorii de idoli de sub stăpânirea lui Iulian. Și de n-ar fi scurtat Domnul viața și împărăția lui Iulian, abia ar fi rămas vreo biserică cu slujitorii săi întreagă. într-o vreme cumplită ca aceea, Sfântul Eusebiu, tăinuin-du-și vrednicia sa arhierească și îmbrăcându-se întru cea ostășească, a cutreierat Siria, Fenicia și Palestina, întărind pe creștini în sfânta credință. Și unde afla vreo biserică fără slujitori, punea preoți și diaconi și din ceilalți clerici; iar în unele locuri punea și episcopi, dintre aceia pe care-i afla că lepădaseră dogmele lui Arie și aveau înțelegere ortodoxă. Astfel de râvnă pentru Hristos, astfel de osteneală, de sarguință și grijă pentru Biserica lui Hristos avea acest mare arhiereu al lui Dumnezeu, Eusebiu.

Iar după ce a pierit cu sunet păgânul Iulian, a venit după dânsul Iovinian, dreptcredinciosul și de Hristos iubitorul împărat. Deci Sfântul Meletie s-a întors iarăși la scaunul său, asemenea și Sfântul Eusebiu; iar ceilalți arhierei dreptcredincioși au început fiecare la arătare a-și lua locul lor.

Apoi, după îndemnul Sfântului Eusebiu, Sfântul Meletie a adunat în Antiohia un sinod local, la care au luat parte douăzeci și șapte de episcopi, între care Eusebiu era întâi după Meletie. La acel sinod a fost și Sfântul Pelaghie, episcopul Laodiceei, despre a cărui curată și sfântă viață se scrie astfel: El în tinerețile sale a fost silit de părinții săi spre nuntă. Deci fiind dus în odaia de nuntă, a sfătuit pe mireasa sa la păzirea cea neîntinată a fecioriei. Și petrecea cu ea întru feciorie curată sub chipul însoțirii, ca un frate cu sora sa. Incă era bogat și în multe alte fapte bune, pentru care a fost cinstit cu rânduiala arhierească de la Dumnezeu și de la oameni. Acesta avea mare dragoste atât către Sfântul Meletie, cât și către Sfântul Eusebiu și le era prieten de un gând, luptând împreună cu ei pentru răspândirea dreptei credințe. La acel sinod local din Antiohia, sfinții părinți au poruncit tuturor ca să mărturisească de o ființa Fiului cu Tatăl, și credința cea hotărâtă la Sinodul cel dintâi din Niceea.

La aceasta s-au învoit și arienii, și au iscălit cu mâinile lor, însă cu fățărnicie, ca să facă pe plac împăratului celui dreptcredincios și dreptcredincioșilor sfinți arhierei Meletie, Eusebiu și Pelaghie, temându-se de îndrăzneala cea mare pe care o aveau aceștia înaintea împăratului, pentru că împăratul cel evlavios iubea foarte mult pe acești stâlpi ai Bisericii pentru credința lor cea dreaptă și pentru sfințenia lor și îi cinstea foarte mult, ascultându-i în toate. Pentru aceea, ei erau înfricoșați ereticilor, care, de frica lor, au trecut la Biserica celor dreptcredincioși. Iar după moartea dreptcredinciosului împărat Iovinian și după ce Valent a fost pus împărat în locul lui, ereticii iarăși s-au întors la credința lor de mai înainte, întocmai precum câinii la vărsătura lor, înșelând și pe împăratul la credința ariană, prin soția lui, ariana Domnica. Astfel, Biserica celor dreptcre­dincioși a fost iarăși chinuită și păstorii ei izgoniți. Deci Sfântul Meletie a fost surghiunit iarăși în Armenia, iar Sfântul Pelaghie, în Arabia. Asemenea și Sfântul Eusebiu a fost osândit la surghiunie în Tracia.

Iar după ce s-a dat acea nedreaptă judecată a nedreptului împă­rat pentru izgonirea lui Eusebiu, a fost adusă porunca la Samosata spre seară. Și înștiințându-se Sfântul Eusebiu despre aceasta, a chemat la sine pe acel om împărătesc care venise cu hotărârea împărătească și i-a zis: „Taci acum și nu spune nimănui pricina venirii tale, pentru că, de se va înștiința poporul, îndată se va umple de râvnă, se va tulbura și te va ucide; iar eu mă voi afla pricinuitor al morții tale”. Aceasta zicând și săvârșind cântarea cea de seară, a spus taina și gândul său uneia din credincioasele sale slugi, și când toți au adormit, a ieșit din casa arhierească cu acea slugă, care luând o pernă și o carte, le ducea după el.

Și mergând la râul Eufratului, care curgea pe lângă zidul cetății, s-a urcat într-o luntre ca să plece spre cetatea Zeugma; și a poruncit vâslașilor să pornească, și ostenindu-se toată noaptea aceea, când s-a făcut ziuă, au ajuns la cetatea dorită. Iar samosatenii, înștiințându-se de plecarea sfântului lor arhiereu de la ei, s-au umplut de mare plângere și tânguire, și întrebau în ce parte s-a dus. Iar unul din cei ce văzuseră cum sfântul a șezut în luntre și a poruncit să-l ducă la cetatea Zeugma, a spus poporului încotro s-a dus arhiereul. Deci mulți urcându-se în multe luntre, au alergat degrabă după el și l-au ajuns la Zeugma; apoi, ridicând glasurile lor către el, se tânguiau cu mare glas și se sârguiau să-l întoarcă în cetatea lor, dar sfântul n-a voit.

Deci ce fel de rugăminți nu făceau și ce fel de cuvinte nu grăiau, căzându-i la picioare și udându-le cu lacrimi, ca să se întoarcă cu ei la scaunul său! Iar Sfântul Eusebiu le aducea aminte de cuvântul Apostolului care zice: Tot sufletul să se supună stăpânirilor celor ce mai mult biruiesc, pentru că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; și oricare stăpâniri, de la Dumnezeu sunt rânduite. Drept aceea, cine se împotrivește stăpânirii, poruncii lui Dumnezeu se împotrivește. Iar cei ce se împotrivesc, judecată își iau loruși. Acest cuvânt al apostolului spunându-le sfântul, le zicea: „Nu-mi este cu putință să fiu potrivnic poruncii împărătești. Asemenea și vouă nu fără de primejdie vă este a vă împotrivi voii împăratului”.

Iar poporul, văzând că nu poate să-l întoarcă, îi dădea lui de cale, unul aur, altul argint, altul haine, iar altul îi dădea slugile sale ca unuia ce se duce în laturi depărtate. Dar sfântul, luând foarte puțin de la ei și învățându-i pe toți să se țină de dreapta credință și de dogmele sobornicești, s-a rugat pentru toți și, binecuvântându-i pe ei, a pornit pe cale către ținutul Traciei, unde era osândit la izgonire. Și pe când el era în Istru, a venit veste că țara Traciei este foarte bătută și pustiită de goți. De aceea nu s-a mai dus departe, în Tracia, ci a rămas în Istru și a petrecut acolo până la moartea lui Valent, răucredinciosul împărat.

Iar în cetatea Samosatelor, în locul Sfântului Eusebiu a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arienești. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea unui episcop; pentru că n-a ieșit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meșter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toți cetățenii erau dreptcredincioși și nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el și nici să-l vadă.

Deci Evnomie a intrat în episcopie și a luat biserica soborni­cească cu stăpânire împărătească. Iar oamenii, văzând aceasta, nu se mai duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu și nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească. Astfel Evnomie ședea în episcopie singur numai cu ai săi care veniseră cu el. Și se povestește că, deși cu credința era rău credincios, însă la obicei era bun, blând, lin, smerit și curtenitor față de toți. Despre obiceiul lui cel bun se grăiește aceasta: Odată a intrat, după obiceiul acelei țări, în baia cea de obște ca să se spele. Iar slugile au închis ușa după el, ca să nu intre alți oameni acolo, unde se spăla episcopul. Și înțelegând el că mulți stăteau înaintea ușii, vrând să se spele, a poruncit slugilor să deschidă ușa și să dea voie tuturor celor ce voiau să intre în baie, să se spele împreună cu el.

Deci au intrat mulți, dar, văzând pe episcop șezând în scăldă­toarea cea caldă, stăteau înaintea lui pentru cinste, iar el îi chema pe cei care voiesc, să intre în aceeași scăldătoare, ei însă nu îndrăzneau. Și cunoscând Evnomie că pentru cinstea lui nu îndrăzneau să se spele, pentru aceea s-a mâhnit și a ieșit degrabă din baie, ca cel ce nu voia să se cinstească. Atunci oamenii care au rămas în baie, îndată au vărsat acea apă din scăldătoare ca fiind spurcată prin spălarea ereticului, apoi au spălat bine vasul și, încălzind altă apă, și-au făcut iarăși scăldătoare. Deci Evnomie, aflând de aceea și văzând că nu poate să tragă la el nicidecum pe oamenii din Samosata, a lăsat episcopia și a plecat din cetate într-ale sale.

Iar după plecarea lui Evnomie, arienii au trimis la Samosata alt episcop de credința lor, anume Luchie, lup arătat și vrăjmaș al oilor lui Hristos. Iar cetățenii i-au făcut și aceluia ca celui dintâi, adică nu l-au primit cu cinste. Deci petrecea și el în episcopie numai cu ai săi, neducându-se nimeni din oameni la dânsul, pentru că oile lui Hristos, deși erau fără păstor, însă, aducându-și aminte bine de învățătura lui, păzeau sfânta credință fără de prihană. Și cum că se îngrețoșau drept credincioșii de acel episcop eretic, o putem vedea din cele ce urmează: într-o vreme mulți copii jucându-se pe uliță după obiceiul lor, aruncau cu o minge unii la alții. Iar Episcopul Luchie, trecând din întâmplare pe acolo, a căzut mingea sub cai și sub careta episcopului; și îndată copiii au început a striga cu glas mare: „Mingea s-a spurcat cu ereticia, mingea s-a spurcat cu ereticia!”. Iar episcopul, auzind aceasta, a lăsat pe unul din slugile sale să vadă ce fac copiii și pentru ce strigă astfel. Și a văzut sluga cum copiii au aprins un foc și cum aruncau mingea prin văpaie încoace și încolo, ca prin ardere să se curețe de ereticie.

Astfel, nu numai oamenii cei în vârstă, dar și copiii cei mici se îngrețoșau de acel episcop eretic, care era ca o urâciune a pustiirii în locul cel sfânt. De aceasta aflând Luchie, n-a urmat blândeților lui Evnomie, ci, umplându-se de mânie, pe mulți din dregătoria cea sfințită, care apărau dogmele cele dreptcredincioase, i-a trimis în surghiuniri prea depărtate. Pe fericitul Antioh, nepotul Sfântului Eusebiu, bărbat ales între preoți, plăcut lui Dumnezeu, insuflat de Duhul Sfânt și iscusit în înțelepciunea cărților, l-a surghiunit la hotarele Armeniei, iar pe diaconul Evolghie, cel așijderea vestit între slujitorii Domnului, l-a gonit în pustia Oasimului, și a fost atunci multă mâhnire și scârbă în cetatea Samosatelor.

Iar după ce răul împărat Valent a pierit rău, a urmat la împărăție dreptcredinciosul împărat Grațian. Acela, îndată pe toți arhiereii și pe alte sfințite fețe, care erau în izgoniri pentru dreapta credință, i-a eliberat de la surghiunie și le-a poruncit să-și ia scaunele lor. Atunci s-au întors și Sfântul Meletie în Antiohia, Sfântul Pelaghie în Laodiceea, iar Sfântul Eusebiu în Samosata. Asemenea și preotul Antioh din Armenia, diaconul Evolghie din Oasim și ceilalți care fuseseră izgoniți de arianul Luchie, au venit într-ale lor; și a fost bucurie mare dreptcredincioșilor și rușinare celor rău credincioși.

După luarea scaunul său, Sfântul Eusebiu, îngrijindu-se cu ceilalți arhierei de buna rânduială bisericească și, văzând că oarecare scaune bisericești erau deșarte după scoaterea arienilor, s-a sârguit, cu sfatul și cu învoirea Sfântului Meletie, să aleagă bărbați vrednici și tari în dreapta credință, pe care, sfințindu-i în dregătoriile arhierești, i-a așezat în scaune. Pe cinstitul Acachie l-a pus episcop în Verea, pe îmbunătățitul Teodot în Ierapole, pe Eusebiu cel de un nume cu el, în Halchida, pe Isidor în Cir, iar în Edesa, după mutarea Sfântului arhiereu Varsa, a ridicat la scaun pe Evloghie Mărturisitorul.

Iar când au ales pe cel mai de pe urmă din episcopii cei puși prin mâinile lui, adică pe plăcutul lui Dumnezeu Marin, ca episcop în cetatea ce se numea Dolihin, care era plină de credința lui Arie, s-a dus el însuși cu Marin în cetatea aceea, voind ca, după ce va curăța acolo Biserica de eresuri, să așeze pe scaun pe arhiereul cel drept-credincios. Și intrând el în cetatea aceea, o oarecare femeie ariană a aruncat de pe acoperiș cu o cărămidă asupra lui, l-a lovit în cap și l-a rănit foarte rău. Și îmbolnăvindu-se din acea rană, Sfântul Eusebiu s-a mutat către Domnul. Iar când el trăgea să moară, a jurat pe toți cei ce erau cu dânsul să nu facă nici un fel de răzbunare acelei femei, pentru că urma Stăpânului său, Care se ruga pentru cei ce L-au răstignit, zicând: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Asemenea se asemăna și Sfântului Ștefan, care se ruga pentru cei ce l-au ucis cu pietre. Astfel s-a sfârșit mucenicește Eusebiu, marele plăcut al lui Dumnezeu, pătimind de mâinile arienilor, pentru Fiul lui Dumnezeu Cel pururea de o ființă și de o fire cu Tatăl. Iar sfântul lui trup a fost întors la Samosata, cetatea lui, și a fost îngropat cu cinste și cu multă jale și tânguire din partea poporului creștinesc.

Iar în locul lui s-a ales ca episcop Antioh fericitul, cel mai sus pomenit, care era fiul surorii Sfântului Eusebiu. Și a înflorit Biserica Samosatelor în dreapta credință, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie cinste, slavă, mulțumire și închinăciune acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Citește alte articole despre: sfânt, mucenic, episcop

Ultimele din categorie