Sfântul Apostol Iason era tarsinian. El a venit cel dintâi din Tars, către dreapta credinţă. Iar Sfântul Sosipatru era apostol din Ahaia. Amândoi aceştia, după primirea sfintei credinţe în Hristos, au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numeşte rudenii ale sale. Deci Iason a fost ales episcop al cetăţii sale Tarsul, iar Sosipatru a luat ocârmuirea Bisericii Iconiei şi au păscut bine Bisericile lor şi le-au înmulţit. Apoi s-au dus în părţile Apusului şi mergând în insula Cherchirei, au zidit o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Întâiului Mucenic Ştefan, unde, slujind lui Dumnezeu, pe mulţi i-au atras la credinţa în Hristos.

    Dar fiind ponegriţi în faţa lui Cherchilin, stăpânitorul acelei insule, au fost închişi într-o temniţă, în care şedeau şapte tâlhari ale căror nume sunt: Satornie, Iachishol, Faustinian, Ianuarie, Marsalie, Eufrasie şi Mamie, pe care sfinţii apostoli, cu vorba lor cea de Dumnezeu însufleţită, i-au adus la sfânta credinţă şi din lupi i-au făcut oi. Împăratul a poruncit să se umple o căldare mare cu smoală, pucioasă şi ceară şi să o fiarbă, iar pe acei şapte legaţi să-i arunce în acea căldare. Deci, sfârşindu-se muceniceşte, au luat cununi de la Dumnezeu. Şi a crezut în Hristos şi străjerul temniţei, căruia i-au tăiat întâi mina, apoi amândouă picioarele; şi fiindcă tot timpul chema numele lui Hristos, i-au tăiat capul şi s-a numărat în ceata sfinţilor mucenici. Iar pe Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru, scoţându-i din temniţă ighemonul, i-a dat boierului Carpian la muncă, care, luându-i, i-a legat şi i-a trimis iarăşi în temniţă.

    O pătimire ca aceasta a sfinţilor apostoli văzând-o Cherchira, fiica stăpânitorului, şi aflând că pentru Hristos pătimesc, a mărturisit şi ea că este creştină; şi scoţând de pe ea podoabele cele de mare preţ şi gherdanurile, le-a împărţit la săraci. De acest lucru auzind tatăl ei, s-a supărat şi se străduia în tot chipul, să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar neputând, a închis-o într-o temniţă deosebită şi din mânia cea mare a poruncit să o dea unui arap, spre desfrânare. Iar când s-a apropiat arapul de uşile temniţei, un urs sălbatic a alergat şi, apucându-l, îl rupse. Simţind fiica împăratului, care era în temniţă şi uitându-se pe ferăstruie, a izgonit acea fiară cu numele lui Hristos, iar pe arap l-a tămăduit de răni şi l-a învăţat cunoştinţa lui Hristos, făcându-l creştin şi ostaş al Lui. Apoi a strigat arapul cu glas tare: "Mare este Dumnezeul creştinilor!" Pentru aceasta, împăratul l-a schingiuit fără de milă şi, sfârşindu-se muceniceşte, a trecut în ceata mucenicilor.

    Stăpânitorul a poruncit ostaşilor să pună lemne împrejurul temniţei şi să le aprindă, ca împreună cu temniţa să ardă şi fiica lui. După ce a făcut aceasta şi a ars temniţa, s-a găsit fecioara vie şi nearsă. O minune ca aceasta auzind-o, mulţi din popor au crezut în Hristos. Apoi a spânzurat-o muncitorul de un lemn şi cu fum greu a înăbuşit-o şi cu săgeţi a însăgetat-o, până ce şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. După sfârşitul ei, a început tiranul stăpânitor a prigoni pe cei ce au crezut în Hristos; iar aceia, temându-se de tirania ighemonului, au fugit într-o insulă ce era aproape şi s-au ascuns. Aflând de ei stăpânitorul, a înotat spre insula aceea, vrând să-i pedepsească cumplit. Dar când a fost la mijlocul mării, fiind pedepsit de mânia lui Dumnezeu, s-a afundat în mare ca şi faraon cel de demult, iar credinciosul popor, izbăvindu-se din mâinile lui cele tirane, a adus cântări de mulţumire lui Dumnezeu. Atunci Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru, liberându-se din temniţă, învăţau poporul Cuvântul lui Dumnezeu, fără a mai fi opriţi.

    După acesta a venit alt ighemon şi auzind de sfinţii apostoli, i-a prins şi a poruncit ca într-o baie de fier să pună smoală, pucioasă şi ceară, să o fiarbă şi să arunce pe sfinţi acolo. Făcându-se aceasta, sfinţii, cu darul lui Hristos, au fost nearşi în baia aceea; iar din cei necredincioşi, care stăteau împrejur, s-au ars mulţi cu acel foc. Văzând unii acea înspăimântată minune, au crezut în Hristos. Încă şi împăratul insulei a crezut şi o piatră la grumaji spânzurându-şi se tânguia, zicând: "Dumnezeul lui Iason şi al lui Sosipatru, miluieşte-mă pe mine!" Atunci sfinţii apostoli adunând pe toţi cei ce crezuseră, i-au învăţat cuvântul adevărului. Învăţând şi pe împărat, l-au botezat în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi i-au pus numele Sebastian.

    După câteva zile, fiul împăratului s-a îmbolnăvit şi a murit; iar sfinţii apostoli, rugându-se lui Dumnezeu, l-au înviat din morţi. Şi alte multe minuni au făcut sfinţii; au zidit biserici frumoase împreună cu împăratul şi toate le-au săvârşit cu bine şi cu sfinţenie, iar turma lui Hristos au crescut-o. Apoi, la bătrâneţe, sfârşindu-li-se viaţa, s-au suit la doritul lor Hristos, Domnul, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.