Sfântul Teodosie s-a născut într-o familie de țărani nobili în anul 1029, în oraşul Vasiliev (astăzi Vasilikov), aproape de Kiev, mutându-se mai târziu cu familia în orașul Kursk din Rusia.

Înaintând cu vârsta, tânărul Teodosie creștea în acelaşi timp și duhovniceşte, arătându-se evlavios și drept, studia cu luare aminte cuvântul dumnezeiesc, devenind în scurt timp un bun cunoscător al întregii Sfintei Scripturi. În fiecare zi se ducea în biserica Domnului şi urmărea cu toată atenţia sfintele slujbe. Teodosie nu obișnuia să se întâlnească cu cei de o vârstă cu el şi nu-i plăcea să participe la jocurile lor.

La vârsta de treisprezece ani a rămas orfan de tată. De atunci, tânărul mergea împreună cu slujitorii casei lor şi participa cu smerenie la toate muncile câmpului, căuta să se îmbrace cât mai simplu, purtând pe trup o centură de fier, care îl strângea și îi făcea răni, frământa prescuri cu mâinile sale, pe care le ducea la biserica din apropiere. Toate acestea o supărau pe mama lui, zicând că prin comportamentul lui aduce jigniri neamului lor.

De asemenea, Teodosie, încercând să ajungă la Ierusalim și altădată plecând pe ascuns să doarmă în casa unui preot cunoscut, a fost urmărit și adus înapoi acasă, mama lui bătându-l și ținându-l închis într-o cameră câteva zile, legându-i de picioare o greutate de fier. Pe toate, tânărul Teodosie le îndura cu smerenie și bucurie duhovnicească.

Într-o zi a auzit cuvintele Evangheliei, în care Domnul spune: «Oricine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine…» (Matei 10, 37). De asemenea, a auzit şi acestea: «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre», și așa s-a hotărât Teodosie să se facă monah, plecând pe ascuns, din orasul Kursk către Kiev. Auzise despre monahii care trăiau acolo, de altfel și de Cuviosul Antonie, care trăia o viaţă ascetică în peşteră, şi a pornit să-l caute.

La întâlnirea cu Teodosie, Antonie i-a arătat viața aspră, pe care o ducea, și peștera îngustă și săracă în care trăia. Tânărul i-a mărturisit că Însuși Domnul l-a trimis la el și i se va supune în toate. Antonie l-a primit și l-a chemat pe ieromonahul Nikon să-l tundă în monahism, păstrându-i numele de Teodosie. Atunci era la vârsta de douăzeci şi trei de ani.

Pentru că îl iubea atât de mult pe fiul ei, mama lui veni în mai multe zile la Lavra Pecerska, să își vadă fiul. Acesta o sfătui să își poarte grijă de mântuirea sufletului și să intre într-o mănăstire de maici din apropiere, ceea ce s-a și întâmplat.

Fericitul Teodosie dedica nopţile slăvirii Domnului, fără să se mai odihnească dormind. Ziua se întărea pe sine prin cumpătare, post şi lucrul mâinilor. Întotdeauna îşi amintea Psalmul care spune: «Vezi smerenia mea şi truda mea şi iartă-mi toate păcatele mele». Își ducea cu bucurie jugul vieții monahale, prin cumpătare şi post îşi smerea sufletul, iar prin priveghere şi lucrul mâinilor îşi înfrâna trupul. Astfel, era atât de iubit de părinții Antonie și Nikon, aceștia slăvindu-L Dumnezeu, pentru cuminţenia sa, pentru smerenia, ascultarea şi dârzenia de care dădea dovadă, cu toate că era atât de tânăr.

Pentru că numărul monahilor din Lavra creștea în continuu, Antonie, dorindu-și o viață austeră, s-a mutat într-o peșteră din apropiere, numindu-l pe Varlaam din Kiev ca stareț. Când Varlaam a părăsit Mănăstirea Peșterilor pentru a merge la Mănăstirea Dimitriev, Teodosie a fost ales stareț de către frații săi, călugării. Ca stareț, veghea viața călugărilor, îi îndemna la rugăciune și asceză, îi sfătuia să își îndeplinească fiecare ascultările, toată ziua îi învăţa, nu doar cu cuvântul, ci şi cu fapta, participând la toate muncile obișnuite ale obștei: căratul apei, tăiatul lemnelor, coptul ș.a. El a întemeiat lângă mănăstire o locuință pentru săraci și bolnavi de care îngrijeau călugării.

Odată cu creșterea obștii, Teodosie a stabilit un set de reguli, regulament ce era folosit la Mănăstirea Studion. Starețul Teodosie prin rugăciunile sale aducea la credință, chiar și pe domnitori, fără să se implice în certurile dintre aceștia, nesfiindu-se să mărturisească adevărul când era cazul și, ca un părinte duhovnicesc, îi povățuia cu blândețe, îndemnându-i la iertare, pace și iubire de frați.

În timpul stăreției lui Teodosie, a fost începută construcția unei biserici mari de piatră, închinată Maicii Domnului. Nici Sfântul Teodosie și nici Sfântul Antonie nu au văzut această biserică finalizată. Părintele Antonie a adormit în 1073, urmat de Părintele Teodosie în 3 mai 1074. Înainte de a trece la Domnul, Teodosie l-a numit pe ucenicul său, Ștefan, ca stareț.

La trecerea sa la Domnul, Cuviosul Teodosie, având 45 de ani, după dorința lui, a fost pus în peștera, unde mergea să se roage. De aici, sfintele moaşte care fuseseră găsite întregi și nestricate, de călugărul Nestor, au fost puse de obștea mănăstirii în noua catedrală a Născătoarei de Dumnezeu, în ziua de 14 august 1091.

Apoi, la optsprezece ani de la scoaterea sfintelor sale moaşte din peşteră, în anul 1108, la inițiativa cuviosului Teoctist, s-a făcut înscrierea oficială în calendar a cuviosului, în rândul sfinţilor prăznuiţi de Biserica Ortodoxă.

De atunci a început să fie pomenit numele cuviosului în toate bisericile, să se roage către el şi să fie sărbătorit în fiecare an la 3 mai, spre slava lui Dumnezeu. 

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.