Vicina a fost un oraș important în secolele XIII-XIV, așezat în regiunile de nord ale Dobrogei, cel mai probabil pe o insulă din fața așezării actuale Isaccea (odinioară orașul Noviodunum). Scaunul mitropolitan de la Vicina a fost întemeiat înainte de secolul al XIII-lea, sub jurisdicție bizantină. Perioada de la jumătatea secolului al XIV-lea, când Iachint devine mitropolit, este marcată de criza Imperiului Bizantin, care, slăbit de războaie interne, nu-și mai putea exercita protecția asupra cetății Vicina. Prin anii 1337-1338, Vicina fusese deja cucerită și prădată de tătari, pentru ca din 1352 să intre sub ocupație genoveză.

În acest context, este posibil ca mitropolitul Iachint să se fi retras la Curtea Domnească de la Argeș, sub domnitorii Basarab I (1310-1352) și Nicolae Alexandru (1352-1364). Alungând hoardele tătare ce organizau expediții  de jaf în voievodat, domnitorul Țării Românești ajunsese să stăpânească teritorii din sudul Moldovei, până la Chilia și Marea Neagră. Nu avem certitudine cu privire la data când Sfântul Iachint a fost nevoit să părăsească scaunul mitropolitan de la Vicina. Cert este că, în anul 1359, se afla în Țara Românească, la Curtea Domnească a lui Nicolae Alexandru Basarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei.

Drept răspuns la stăruințele domnitorului român, în urma unei corespondențe a Cancelariei domnești cu Patriarhia Ecumenică, în mai 1359 un document patriarhal aprobă mutarea ierarhului Iachint, de la Vicina la Curtea de Argeș. Sinodul din Constantinopol, sub președinția patriarhului Calist, în timpul împăratului Ioan V. Paleologul, numea pe Iachint „păstor legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit, spre binecuvântarea și îndreptarea duhovnicească a domnitorului, copiilor lui și a întregii sale domnii“. Aportul ierarhului ortodox la recunoașterea scaunului vlădicesc, deja existent la Argeș, de către Patriarhia Ecumenică este deosebit de important, în contextul politic al vremii. Regele maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382), cunoscut pentru prozelitismul său, exercita presiuni asupra voievodului român pentru acceptarea confesiunii catolice în Țara Românească.

Amintita corespondență cu Patriarhia Ecumenică dovedește rodnica misiune a mitropolitului Iachint pe lângă domnul Nicolae Alexandru, care îi cerea  patriarhului Calist al Constantinopolului „numai pe el, nu pe altul, cu multe rugăminți, fiind foarte agreat de marele voievod”. Domnitorul însuși primea sfat de la patriarhul ecumenic, în scrisoarea din mai 1359, „să se păzească de adunările eretice și de dogmele din afară și străine credinței”. Ca arhipăstor al românilor dintre Dunăre și Carpați, Sfântul Iachint a organizat viața bisericească din Țara Românească, hirotonind preoți și construind biserici de mir pentru popor.

Ca prieten și ucenic al Sfântului Grigorie Palama, nu putea neglija monahismul românesc. De la Sfântul Munte Athos a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile românești după model athonit.  Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte a fost gazdă a călugărilor valahi, care se întorceau în țară cu experiență duhovnicească athonită. Mănăstirile Tismana, „Sfântul Nicolae” - Domnesc din Curtea de Argeș sau Negru-Vodă din Câmpulung datorează buna organizare încă de la începuturi Sfântului Ierarh Iachint. Ca „exarh al plaiurilor”, mitropolitul purta de grijă românilor transilvăneni, cărora le hirotonea clerici și le trimitea misionari.

În ultimii ani din viață îl găsim la reședința mitropolitană de la Curtea Domnească a lui Vladislav I (1364-1377), cel de-al treilea voievod român în timpul căruia a păstorit. În anul 1370, Iachint trimitea patriarhului ecumenic Filotei o scrisoare prin care justifica absența de la ședințele Sinodului Patriarhal, nu din motive de rea-voință, ci din cauza bătrâneții. Vârsta înaintată și sănătatea precară a mitropolitului Iachint l-au determinat pe domnul Vladislav I să-l oprească de la o așa lungă deplasare. În aceeași scrisoare, mitropolitul Ungrovlahiei se îngrijea de viitorul scaunului vlădicesc de la Argeș, cunoscându-și sfârșitul aproape. Astfel, cerea patriarhului ecumenic ca dicheofilaxul Daniil Critopol - juristul patriarhal trimis în Țara Românească să cerceteze activitatea bisericească - „să fie sfințit, dăruit și binecuvântat ca arhiereu a toată Ungrovlahia“. În prima jumătate a anului 1372, mitropolitul Iachint s-a mutat la cele veșnice, fiind înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeș.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în ședința din 8 iulie 2008, a hotărât canonizarea celui dintâi Mitropolit al Țării Românești, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina. La data de 26 octombrie 2008 a avut loc proclamarea solemnă a canonizării sale.