Viața Sfântului Mucenic Lup

Vieţile Sfinţilor

Viața Sfântului Mucenic Lup

Sfântul Mucenic Lup, umplându-se de râvnă dumnezeiască, a sfărâmat pe zeii cei fără de suflet ai păgânilor, iar pe alții i-a scufundat în adâncul apei. A propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, fiind plin de credință, de înțelepciune și de darul lui Dumnezeu.

Sfântul Mucenic Lup a trăit pe vremea împărăției lui Aurelian. El era rob al unui oarecare stăpân, dar liber întru Hristos Domnul, în Care credea. Și umplându-se el de râvnă dumnezeiască, a sfărâmat pe zeii cei fără de suflet ai păgânilor, iar pe alții i-a scufundat în adâncul apei. De aceea, păgânii închinători de idoli umplându-se de mânie, s-au pornit asupra lui cu săbiile trase, voind să-l taie în bucăți, însă s-au tăiat ei între ei ca niște nebuni. Iar sfântul, stând întreg în mijlocul lor, le propovăduia cuvântul lui Dumnezeu, fiind plin de credință, de înțelepciune și de darul lui Dumnezeu.

Deci, voind ei să-l prindă, îi oprea pe ei puterea lui Dumnezeu și nu-i lăsa să se apropie de dânsul. Deci stând de departe, au întins arcurile și au început a trage asupra lui săgeți; dar, în loc să rănească pe mucenic, se răneau cu săgețile unii pe alții. Iar sfântul stătea în mijlocul lor ca un semn de țintă spre săgetare, dar nu-l nimereau, nici nu-l răneau. Iar de vreme ce mucenicul lui Hristos încă nu era botezat, și dorea ca să nu moară în mâinile chinuitorilor fără de Sfântul Botez, de aceea s-a rugat la Dumnezeu și îndată din cer s-a vărsat apă peste dânsul. Astfel a luat de sus scăldătoarea cea dumnezeiască, toți elinii privind la aceea și mirându-se.

Apoi Sfântul Lup, singur și de bună voie, s-a dat în mâinile păgânilor, ca un mielușel spre înjunghiere, iar ei, luându-l, l-au dus la ighemon. Iar ighemonul mai întâi îl amăgea pe credinciosul rob al lui Hristos, ca să se depărteze de Domnul său și să se închine idolilor, dar neputând să-l amăgească, a poruncit să-l bată cu bețe fără cruțare. Apoi, facându-i și alte feluri de chinuri și bătăi și neputând să-l biruiască pe ostașul lui Hristos, l-a osândit la tăierea cu sabia. Astfel Sfântul Mucenic Lup, plecându-și capul sub sabie, și-a dat sufletul pentru Hristos Domnul său și a fost îngropat de cei credincioși cu cinste, iar de la mormântul lui se dau tămăduiri de toate neputințele și bolile, cu rugăciunile lui cele sfinte și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Citește despre: