Împăratul Diocleţian (284-305), în anul întâi al prigonirii ce s-a făcut de dânsul asupra creştinilor, mergând de la Roma, a intrat în cetatea Nicomidiei, unde a făcut mulţi idoli şi s-a închinat lor; după câteva zile, a fost prins înaintea cetăţii omul lui Dumnezeu, episcopul Teopempt, care a pătimit la începutul prigonirii făcută de marele păgân Diocleţian, şi fiind adus înaintea împăratului, a zis: "Nu sunt dumnezei acei idoli de argint, de aur, de lemn sau de piatră, cărora tu te închini, pentru că nu pot nici să sufle, nici să grăiască, nici să facă ceva bine sau rău. Dumnezeul cel ceresc, Atotputernicul, a făcut cerul, pământul şi marea, precum şi toate cele ce sunt într-însele".

    Acestea şi multe altele grăindu-le sfântul despre credinţa creştinească, s-a supărat împăratul şi i-a zis: "Nu te-am chemat să vorbeşti multe cuvinte, ci ca îndată să încetezi vorba şi să aduci jertfă zeului Apolon". Sfântul Teopempt a răspuns: "Unor zei ca aceştia eu niciodată nu voi aduce jertfă, nici mă voi teme de chinurile tale, căci este scris: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Iar tu, având putere asupra trupului meu, fă ceea ce voieşti".

    Atunci împăratul a poruncit să fie ars în cuptor episcopul, de viu. Deci, ostaşii au aprins cuptorul de dimineaţa până la amiază, şi sfântul episcop a zis către dânşii: "Să încetaţi puţin şi eu voi arăta puterea Domnului Dumnezeului meu, pentru al Cărui sfânt nume se încinge acel cuptor, spre a mă pierde". Zicând aceasta, s-a aruncat în cuptorul cel foarte aprins şi a şezut în mijlocul lui, iar aceia s-au dus, crezând că el va arde şi va pieri îndată. Dar la miezul nopţii, ieşind sfântul bărbat din cuptor şi intrând în casă la împăratul, deschizându-se toate uşile singure, l-a deşteptat şi i-a zis: "Eu sunt Teopempt, episcopul, omul lui Iisus Hristos, pentru că n-am murit, după cum tu ai poruncit ca să mă omoare şi iată că sunt viu". Zicând acestea, s-a dus iarăşi în cuptor; iar împăratul, văzându-l pe sfântul şi auzind cuvintele lui, s-a înspăimântat şi a rămas ca un mut, de frica cea mare. A doua zi, chemând pe ostaşii săi, le-a zis: "Aţi aruncat pe creştinul acela în cuptorul cel ars, unde v-am poruncit?" Ostaşii au răspuns: "Am făcut, stăpâne, precum ne-ai poruncit; l-am aruncat şi, arzând, a murit ieri".

    Atunci Diocleţian a pornit cu ostaşii săi şi s-a oprit înaintea cuptorului, dar a auzit pe sfântul episcop, cântând şi binecuvântând pe Dumnezeu în mijlocul cuptorului celui arzând, şi s-a mirat foarte mult.

    Ieşind sfântul din cuptor nevătămat, împăratul a zis către cei de faţă: "Vedeţi ce putere are vraja creştinească; căci am auzit că în numele unui Iisus îşi săvârşesc farmecele lor". Deci a poruncit ca în acelaşi ceas să prindă un câine şi să-l arunce în cuptor, vrând să vadă dacă nu va arde câinele, precum n-a ars episcopul cu minune; dar îndată a ars câinele. Văzând aceasta împăratul, a zis către omul lui Dumnezeu: "Voi pune asupra ta mai multe chinuri, ca asupra unui necurat, de vreme ce te-am cunoscut că eşti înşelător şi vrăjitor". Şi a poruncit ca într-o temniţă să fie închis, fără a i se da nici pâine, nici apă, până în ziua în care avea să-l judece înaintea poporului; şi a petrecut omul lui Dumnezeu douăzeci şi două de zile în această temniţă, fără hrană şi băutură, întărindu-se de Dumnezeu.

    După trecerea acestor zile, împăratul a poruncit ostaşilor săi să meargă ca să cerceteze dacă se află încă în viaţă creştinul acela. Ostaşii, mergând la închisoare, l-au găsit viu şi cu faţa veselă, ospătat ca la o masă împărătească; apoi s-a supărat Diocleţian şi a scos din temniţă pe fericitul episcop şi, rupându-şi hainele de pe dânsul, a bătut din palme, zicând: "Veniţi şi vedeţi vraja creştinească". Iar fericitul episcop a zis: "Până când, ticălosule, ai inima închisă, şi nu cunoşti pe Dumnezeul cel adevărat, în Care eu cred? Acela mi-a dat mie putere şi tărie. Câtă vreme te voi birui, voi socoti nimic toate chinurile".

    Împăratul, auzind de toate acestea, a poruncit să-i scoată ochiul cel drept şi să-l puie în mâna lui cea dreaptă, şi astfel să-l ducă iarăşi în temniţă. Acolo, rugându-se sfântul, o lumină mare a strălucit în întuneric şi îndată ochiul său s-a deschis, fiind întreg şi sănătos ca şi celălalt. De acest lucru înştiinţându-se împăratul şi văzându-l, s-a mâniat mai mult şi a zis: "Mă jur pe împărăţia Romei şi pe marele Apolon, că nicidecum nu mă voi odihni până ce nu voi chema mai întâi pe cel mai puternic vrăjitor, care va putea să-ţi risipească toate meşteşugurile şi farmecele tale". Aceasta zicând, iarăşi a poruncit să-l ducă în temniţă. A trimis apoi scrisorile sale în toate părţile stăpânirii, că, dacă se va afla vreun vrăjitor, care să poată risipi farmecele creştineşti, să vină la dânsul degrabă şi să ia multe daruri şi mare cinste. Deci a venit un vrăjitor, anume Teona, care stând înaintea lui Diocleţian, a zis: "După porunca voastră împărătească, am venit ca mai degrabă să dezleg creştineştile farmece, căci nu se va afla în mine nedreptate înaintea ta".

    Aceasta auzind împăratul, s-a bucurat şi a zis: "Este la mine în temniţă un boier creştin, ale cărui farmece de le vei dezlega, mare cinste vei lua". Teona i-a zis: "Să facă creştinul acela vreo putere înaintea mea şi eu voi risipi toate lucrările lui".

    Deci, veselindu-se împăratul de nişte cuvinte ca acestea, a zis către dânsul: "Eu aş voi ca de la tine mai întâi să văd vreun semn". Teona i-a zis: "Să se aducă aici un bou mai sălbatic". Acela fiind adus, Teona a şoptit nişte cuvinte în urechile boului şi îndată boul a crăpat în două şi fiecare parte era deosebită.

    Atunci mirându-se împăratul, a zis: "Cu adevărat tu eşti destoinic pentru risipirea farmecelor creştineşti". Teona vrăjitorul a zis către împărat: "Aşteaptă puţin şi vei cunoaşte prin minune lucrul ce s-a făcut, împărate". Aceasta zicând, a poruncit ca să-i aducă un cântar şi a pus în el acele părţi ale boului, umflându-se amândouă deopotrivă.

    Deci a poruncit Diocleţian ca să aducă înaintea sa pe Sfântul Teopempt, episcopul, şi, punându-l împotriva vrăjitorului, a zis către dânsul: "Ştiindu-te că eşti înşelător şi vrăjitor, am chemat acest fermecător din părţile Egiptului, voind să cunosc cine din voi este mai puternic în fermecătorii".

    Atunci Teona a zis către episcop: "Două meşteşuguri ale farmecelor voi săvîrşi acum asupra ta şi de nu te vor vătăma, voi crede şi eu în Dumnezeul tău". Deci, făcând două turte din făină fermecată, i-a dat episcopului să mănânce; iar el, luând, le-a mâncat şi s-au îndulcit în gura lui ca mierea, cu nimic vătămându-l.

    Văzând aceea Teona, s-a mirat şi a zis: "Încă un meşteşug de farmece minunat voi săvîrşi asupra ta şi de nu te va vătăma, voi crede în Dumnezeul tău".

    Luând un pahar de apă, a pus într-însul o iarbă aducătoare de moarte şi a chemat numele celor mai puternici diavoli, ca mai puternică să-i fie otrava, apoi a dat-o sfântului să bea; el bând-o, a rămas nevătămat.

    Teona, căzând la picioarele episcopului, a zis: "Sunt creştin şi mă închin Celui răstignit". Împăratul auzind aceasta, s-a tulburat foarte şi a strigat, zicând: "Mari sunt facerile de minuni ale creştinilor, care se fac cu vrăji". Deci, a poruncit să-i ducă în temniţă, unde sfântul episcop învăţând credinţa pe Teona, l-a numit Sinesie, adică "plin de înţelegere", de vreme ce a înţeles cu inimă curată şi a cunoscut pe Hristos Dumnezeu; apoi l-a botezat acolo.

    A doua zi împăratul a poruncit ca pe sfântul episcop să-l aducă înaintea sa şi, plecându-şi grumajii, a zis către dânsul: "Bucură-te, învăţătorule al vrăjitorilor", şi-l sfătuia cu cuvinte multe spre păgânătatea elinească.

    Nevrând sfântul să jertfească zeilor, împăratul a poruncit să-l întindă pe pământ, cu faţa în sus şi de patru lemne să-l lege de mâini şi de picioare, apoi să aducă o bucată mare de piatră dintr-un stâlp sfărâmat, pe care abia opt oameni puteau s-o ducă şi s-o pună pe pântecele sfântului. Dar rugându-se sfântul episcop rugându-se, îndată acea piatră ce era pe pântece, singură ridicându-se, s-a aruncat de la dânsul departe, ca de 15 coţi.

    Atunci Diocleţian a poruncit să-l spânzure de picioare, cu capul în jos şi altă piatră grea să-i spânzure de grumaji; deci a lăsat pe sfântul spânzurat de dimineaţă până la al treilea ceas din zi. Apoi a poruncit să taie funia cu care sfântul era spânzurat de picioare, ca astfel, deodată căzând şi capul sfărâmându-şi de greutatea pietrei, iar grumajii rupându-şi, să se sfârşească. Aceasta făcându-se, sfântul episcop, cu puterea lui Dumnezeu, a stat drept pe picioarele sale.

    După aceasta tiranul a dat asupra lui hotărâre de moarte, pe care sfântul cu bucurie a primit-o şi cu glas mare a grăit: "Bine este cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului Iisus Hristos, Care m-a învrednicit să ajung această zi, pe care în toată vremea o doream; deci mă rog, Ţie, Doamne, pomeneşte-mă şi în acest ceas". Zicând aceasta, şi-a plecat genunchii şi i-au tăiat capul, săvârşindu-se în pace şi în mărturisirea Sfintei Treimi.

    După aceea a poruncit împăratul ca să aducă înaintea sa pe Teona vrăjitorul, care crezuse în Hristos şi după ce n-a putut nici cu îmbunări, nici cu îngroziri să-l înduplece la jertfele idoleşti, a poruncit să-l arunce într-o groapă adâncă, să-l astupe cu ţarina, apoi a adus cai ca să calce pe sfânt în groapă. Astfel, Sfântul Teona astupându-se cu ţarină şi de picioarele cailor mult călcându-se, a trecut către Domnul.

    Deci Sfinţii Mucenici Teopempt episcopul şi Teona, zis Sinesie, şi-au săvârşit nevoinţele lor cele muceniceşti de la Diocleţian împăratul, în Nicomidia; împărăţind peste toţi Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine slava, în veci. Amin.