Sfântul Teodot, tăinuitul rob al lui Hristos, a trăit în Ancira Galatiei pe vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian. El lua în taină trupurile sfinților mucenici, care se ucideau în acea vreme pentru Hristos și se aruncau spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor, și le îngropa cu cinste. Iar când a scos noaptea din apă trupurile celor șapte fecioare înecate în iezer, atunci a fost prins de ighemonul Teotecn și, fiind muncit cumplit, a luat sfârșit de sabie.

Sfântul Mucenicul Teodot, mai înainte de a intra în nevoința mucenicească, a făcut multe lucruri bune. La început s-a luptat împotriva poftelor trupești, deși era căsătorit după lege, a ridicat război duhovnicesc, supunându-și trapul duhului. El atât de mult a sporit în fapte bune, încât și altora putea să le fie învățător al curătiei și al întregii înțelepciuni.

Și de mirare era la el aceasta că, prefăcându-se că duce viață de cârciumar, făcea multă neguțătorie duhovnicească, câștigând lui Dumnezeu multe suflete omenești, pentru că, sub chipul de cârciu­mar, lucra apostolește în taină ca un episcop, iar prin învățăturile și sfătuirile sale de Dumnezeu insuflate, aducea pe elini și pe iudei la Biserica lui Hristos, iar pe cei păcătoși îi povățuia la pocăință. El avea și darul tămăduirii, căci, prin punerea mâinilor și prin rugă­ciune, tămăduia toate bolile trupești cele netămăduite între oameni; iar prin cuvântul cel mântuitor de suflete, vindeca rănile cele sufle­tești.

Viața și pătimirea lui, împreună cu a sfintelor șapte fecioare, a fost pusă pe larg în ziua de optsprezece mai, în care au pătimit acele fecioare.