Viața Sfintei Mucenițe Arghira
Întemnițată și înlănțuită pentru Hristos, și-a sfârșit viața primind nepieritoarea cunună a muceniciei în anul 1725.
Sfânta Nouă Muceniță Arghira s-a născută în Prusia Bitiniei (astăzi orașul Bursa din Turcia) în jurul anului 1692. Părinții sfintei, Gheorghe și Suzana, au crescut-o în credința ortodoxă, iar Sfânta Arghira și-a însușit temeinic, încă din copilărie, dragostea de Dumnezeu.
Arghira s-a căsătorit cu un tânăr grec, însă după Sfânta Cununie a fost supusă la multe presiuni de un pașă - eparhul din Bursa din acele vremuri. Acesta o forța să-și abandoneze soțul și credința, pentru a o lua în haremul său. La sfatul părinților, Arghira, însoțită de soțul său, a plecat din cetatea natală la Constantinopol, la rudele și cunoscuții familiei.
Din mărturiile contemporanilor se știe că prigonitorul care o urmărea nu a renunțat și, folosind puterea și persecuția asupra rudelor tinerei Arghira, a aflat de plecarea ei și a trimis soldați pentru a o aduce cu forța în rândul femeilor sale. Atunci, cartierele locuite de grecii ortodocși constantinopolitani au fost aprig controlate, până ce prigonitorii au găsit-o pe Sfânta Arghira.
Pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Mântuitorul Iisus Hristos, iar grecii o apărau, asupritorii au folosit brațul legii și au acuzat-o pe nedrept de revoltă și insultă la adresa islamului și, astfel, au condamnat-o la închisoare pe viață. Părinții ei au încercat zadarnic să obțină o judecată dreaptă pentru eliberarea fiicei lor, dar nu au reușit.
În următorii 16 ani, tânăra femeie nevinovată a fost mereu întrebată de judecător, bătută și întemnițată. Iar în închisoare a fost mereu hărțuită de turcoaicele osândite acolo. Însă Arghira a purtat acest necaz cu măreție și răbdare, s-a dat pe sine la post și la rugăciune, îmbărbătând și pe alte creștine ce erau în aceeași temniță.
A fost amenințată că nu poate să fie liberă decât în condițiile în care renunță la credința creștină și acceptă să devină soția pașei din Bursa. De aceea, ea a trimis vorbă părinților că nu-i folosește să fie liberă, dacă este forțată să devină păgână – ci preferă închisoarea, rămânând astfel a lui Iisus Hristos.
Inima fericitei Arghira s-a umplut de necuprinsă bucurie și de o asemenea recunoștință, căci fusese întemnițată pentru Hristos, încât socotea că neajunsurile îi erau înlesniri. Așa se face că, atunci când evlaviosul creștin Manolis, împletitorul de năvoade, a izbutit să facă să-i fie retrasă învinuirea, pentru a putea fi slobozită, Arghira nu a primit ridicarea osândei, socotind temnița ca pe un palat împărătesc. Astfel, întemnițată și înlănțuită pentru Hristos, și-a sfârșit viața primind nepieritoarea cunună a muceniciei, în anul 1725.
La trei ani de la moartea Sfintei Arghira, sfântul ei trup a fost aflat neatins, răspândind o mireasmă neasemuit de plăcută – care i-a umplut pe creștini de negrăită bucurie. Însuși patriarhul Paisie al Constantinopolului a mutat moaștele ei minunate la Biserica Sfintei Paraschevi, unde și astăzi sunt cinstite de către credincioși.
Cărbuni încinși în mâna dreaptă, curaj până la capăt ‒ mucenicia Sfântului Varlaam
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro