Teofan, bărbat drept, care provenea din Antiohia, eră fiul unor părinți necredincioși și lipsiți de evlavie. Cu toate acestea, în creșterea sa ei nu au putut îndepărta dorul timpuriu al copilului de Hristos și de credință. Când Teofan era de cincisprezece ani s-a însurat, ascultând astfel de îndemnul hotărât al părinților. A fost căsătorit timp de trei ani, până ce moartea a luat viața tinerei femei. Nemaifiind stânjenit de altceva, Teofan s-a grăbit la Biserica lui Hristos. Acolo el a primit Taina Sfântului Botez. Apoi, și-a construit o chilie îngustă lângă Antiohia. Acest om nelumesc s-a închis în adăpostul său sărac, s-a curățit de patimi — acele pofte și impulsuri care stăpânesc sufletul. Teofan s-a străduit, folosindu-se de orice mijloace, să atingă prin sine vârful desăvârșitei virtuți.

Cu trecerea timpului, a aflat că în oraș locuia o desfrânată pe nume Pansemnia, care aducea în noroi pe mulți tineri. Rănit în inimă atât de nenorocirea femeii, cât și a bărbaților care o admirau, Teofan a început să se roage din adâncul sufletului. Dorind să se dăruiască mai desăvârșit lui Dumnezeu, el L-a rugat pe Domnul să-i arate voia dumnezeiască în această problemă care îl măcina. Socotit vrednic de dumnezeiasca luminare, Teofan s-a supus dumnezeiescului plan care, cu înțelepciune, a dus la răscumpărarea Pansemniei. Așadar, și-a scos haina grosolană din păr și s-a îmbrăcat cu un veșmânt scump. După aceasta, Teofan a plecat să-și viziteze tatăl și, dezvăluindu-și intenția de a-și lua o a doua soție, tatăl i-a dăruit cu bucurie fiului său zece monede din aur.

Teofan, al cărui nume înseamnă „vederea lui Dumnezeu”, s-a îndreptat spre casa cunoscutei desfrânate, Pansemnia, pentru a-i schimba viața. După ce a intrat în casa care avea un rău nume, a fost invitat să mănânce și să bea cu femeia. După ce au conversat plăcut o vreme, Teofan a întrebat-o de cât timp avea această indecentă profesie. Fără a se simți jignită câtuși de puțin, ea i-a spus că de 12 ani. Apoi a adăugat că, dintre toți amanții săi, Teofan era, de departe, cel mai chipeș. Nerănit de acest compliment, căutând doar să-și păstreze curăția sufletului și a trupului său, el a continuat: „Doresc să trăiesc împreună cu tine într-o cinstită căsătorie”. Pansemnia, de-a dreptul onorată de această propunere minunată, s-a gândit că este o adevărată dovadă de respect față de ea - o prostituată fără de rușine. După ce a primit acordul, Teofan i-a dat arvuna de zece monede din aur și i-a spus să se grăbească cu pregătirile pentru nuntă. Apoi, Teofan a părăsit cetatea, ducându-se la chilia sa. Și el a făcut pregătiri pentru Pansemnia, construindu-i o chilie nu departe de a sa. Nu mult după aceea s-a întors în oraș pentru a o vizita. Însă, de data aceasta, el i-a pus o condiție. Puteau să trăiască împreună doar dacă ea ar îmbrățișa credința în Hristos, devenind creștină. Auzind această condiție, inițial, Pansemnei i s-a părut greu de împlinit. A hotărât sa se gândească un timp în privința ei.

După trecerea a șapte zile, s-a întâmplat ca Pansemnia să audă pe cineva vorbind despre judecata viitoare. Ea a aflat că drepții se vor bucura de viața cea veșnică și de binecuvântările pregătite pentru ei. Însă păcătoșii aveau să primească pedeapsa cea veșnică și chinurile. Rănită de mustrarea conștiinței, pământul inimii sale a fost lucrat de plugul acestor cuvinte. Prin harul lui Hristos, Pansemnia a înaintat în căință adâncă, îngăduindu-i inimii sale, care mai înainte primise semințele păcatului, să se bucure de cultivarea Evangheliei. Conștientă de păcătoșenia sa, ea s-a hotărât să se lepede de vechiul politeism și să îmbrățișeze învățătura Evangheliei.

Biruindu-și plăcerea și apucând desăvârșita cale a cucerniciei, nu a durat mult până ce a hotărât să intre în rândurile noilor purtători de lumină (catehumeni), primind Sfântul Botez. Imediat și-a eliberat suita de slujitori și de slujnice. Toți banii agonisiți prin păcat, vesela scumpă, bogățiile dobândite printr-o dezgustătoare îndeletnicire au fost donate Bisericii lui Dumnezeu pentru o împărțire dreaptă. Pansemnia, luându-și rămas bun de la această lume, s-a dăruit acum dobândirii acelei însușiri sugerate de numele său, devenind întru totul smerită. Apoi, sfânta femeie s-a dus la chilia construită pentru ea de Teofan. Înflăcărată de iubirea sfântă născută din închinarea la Sfânta Treime, ea a dorit să contemple Frumusețea camerei de nuntă: pe Hristos, Cel mai drept dintre bărbați. Lăsând deoparte orice gând la vreun soț lumesc, dorul și aspirația sa profundă erau îndreptate către unirea cu Dumnezeu. În acel adăpost ascetic, Pansemnia, luptătoarea duhovnicească a lui Hristos, s-a aruncat în alergarea pentru dobândirea virtuților. Ea își supraveghea gândurile, păzindu-și inima și mintea. Prin asceză sau disciplina trupului și a sufletului, ea a căutat nașterea din nou, nașterea duhovnicească. Nevoințele sale, atrăgând dumnezeiescul har, i-au dobândit biruința. Abundența dumnezeieștii puteri s-a revărsat asupra ei, arătând-o vrednică de harul izgonirii demonilor prin puternici le sale rugăciuni, și de a harul vindecării diferitelor patimi și boli. Pustnica Pansemnia a mai trăit doar 40 de luni după Botez și a fost mutată la Domnul său chiar în acea zi în care dreptul și făcătorul de minuni Teofan a fost chemat în ceata Părinților săi.