În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a zis către ei: Puteți oare să faceți pe fiii nunții să postească atâta vreme cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele se va lua de la ei și, în acele zile, vor posti. Le-a spus lor și pilda aceasta: Nimeni, rupând petic de la haină nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potrivește la cea veche. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile și se varsă vinul, iar burdufurile se aruncă. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi și împreună se vor păstra. Și nimeni, bând vin vechi, nu voiește din cel nou, căci zice: Este mai bun cel vechi. (Luca 5, 33-39) (Miercuri în săptămâna a 19-a după Rusalii)

Există printre unii credincioși creștini, de altfel întru multe evlavioși și drepți, impresia că tot ceea ce ține de credință trebuie să fie sobru, hieratic, lipsit de zâmbet și de bucurie. Că viața religioasă trebuie să impună o seriozitate confundată cu sobrietatea din preajma catafalcului pe care e așezat un mort. O asemenea credință puțin bolnavă aveau fariseii și cărturarii care s-au apropiat de Iisus. La aceștia se referă textul Evangheliei acestei zile. Pentru ei, urmarea legii însemna să fii atent în fiecare secundă din zi și din noapte ca nu care cumva să se încalce vreuna din legile cele mari, importante. Dar nici din cele mici să nu se omită ceva. Astfel, ei au transformat credința în legalism, faptele credinței în nefapte, iar pe Dumnezeu într-un soi de gardian care așteaptă cu varga în mână ca, fie atunci când cineva greșește, fie poate la moartea aceluia, să îl pedepsească exemplar. 

Transformarea faptei în nefaptă naște anti-credința, anti-religia mai rea decât laxismul sau indiferentismul religios. Într-o asemenea stare, acel pretins credincios gândește totul de-a-ndoaselea, concentrându-se să nu facă anumit lucru. Originea acestui raționament greșit poate fi în Decalog, unde fiecare dintre cele zece porunci începe cu cuvintele „să nu...”. Aceasta nu înseamnă că poruncile sunt în esență rele. Dumnezeu le-a dat lui Moise și, prin el, poporului Israel. Însă nu cu scopul ca acestea să fie transformate în garduri de sârmă ghimpată pentru viața duhovnicească, ci ca să ele fie repere împotriva relelor care se săvârșeau fie din ispită, fie din cauza imitării oamenilor din alte neamuri. De aici s-a ajuns la acea extremă, așa cum procedau cărturarii și fariseii, de a trăi numai cu spaima păcatului. Soluția cea mai bună pentru nepăcătuire devenise, eronat, aceea de a nu face nimic. 

Fariseii veniți la Hristos nu Îl critică direct pe Hristos, însă chiar acolo țintesc. Ocolit, Îl întreabă pe Domnul de ce ucenicii Săi mănâncă și beau, în timp ce ucenicii lor, precum și cei ai Sfântului Ioan Botezătorul postesc. Întrebarea putea fi legitimă. Nu e clar în ce perioadă a anului puneau această întrebare. Poate chiar era o zi de post pe care ucenicii o încălcau. Dar Domnul Iisus le răspunde pe măsura întrebării lor, dându-le tot un răspuns ocolit. Nu le spune pe față că El este Dumnezeu, Cel care este deasupra postului și a dezlegărilor, deasupra mâncării și a nemâncării, ci Se numește pe Sine „Mire” și aseamănă comuniunea Sa cu ucenicii cu o nuntă. Cum la nuntă nu se poate posti, tot la fel ucenicii pregustă din întâlnirea cu Dumnezeu. Dar pentru farisei și cărturari era dificil de înțeles comuniunea întru bucurie cu Dumnezeu. Față de El, omul trebuia să se comporte ca și sluga față de stăpân. Din această perspectivă ei își imaginau, fără să-și dea seama, un despot rău și morocănos, care își privește de sus robii. Nu vedeau în Dumnezeu un Stăpân care Își iubește slujitorii și vrea să Se bucure împreună cu ei.

Continuând însă cuvintele Sale, Iisus prorocește spunând că urmează curând zilele în care „Mirele se va lua de la ei și, în acele zile, vor posti”, anticipând tulburarea și durerea ucenicilor risipiți și ascunși din momentul Sfintelor Sale Pătimiri. 

Prin două scurte comparații, Hristos Se autodefinește ca fiind Cel ce aduce ceva nou, totodată catalogând legea, obiceiurile și tradițiile iudaice ca fiind vechi. Dar noul adus de El nu este o peticeală la ceea ce este vechi. El nu este un reformator al iudaismului, Care schimbă câte ceva pe ici, pe colo pentru ca lucrurile să meargă. Nu este un „petic de la haină nouă”, nu reprezintă un „fragment” dintr-o nouă viziune asupra lumii. Dar nici nu trebuie să înțelegem că învățătura Domnului anulează tot ceea ce însemna credința iudeilor, venind cu un set totalmente nou de legi și practici, de parcă Dumnezeul Care a dat prin Moise și proroci Legea cea Veche ar fi un dumnezeu depășit. Ceea ce dorește să sublinieze este că viziunea fariseilor și a cărturarilor asupra vieții e greșită, învechită, putredă, asemenea unei haine care s-a rupt de la prea deasa purtare. La fel cum o practică devine rutină atunci când omul nu mai aprofundează rostul ei, tot la fel și legea mozaică s-a deteriorat. Ea  este bună ca haină, ca acoperământ al omului în fața răului, însă nu mai ajută și trebuie înlocuită cu altă haină. Peticirea celei vechi e o soluție de avarie care nu aduce nimic bun: ruptura ar deveni prea mare. 

Haina cea nouă propusă de Iisus este haina Botezului prin care se schimbă optica: legile nu mai sunt respectate pornind de la cuvintele „să nu faci...”, așa cum se afirmă în Decalog, ci de la cuvintele „fericiți sunt cei care” și urmează o anumită virtute, căci aceia vor primi o anume răsplată. Este viziunea propusă în cele nouă Fericiri. Puterea duhovnicească a cuvintelor Domnului sunt ca vinul cel nou, care fierbe. Acesta nu poate fi pus în burdufuri vechi fiindcă ele s-ar rupe. Oamenii care s-au împietrit într-o mentalitate greoaie, cu anevoie se pot schimba auzind cuvântul Domnului. La fel ca aceia care obișnuindu-se cu vinul vechi, le displace vinul cel nou. Dar, asemenea vinului nou, spumos, care produce uneori aciditate, cuvintele lui Iisus cheamă la regândire, repoziționare. Ele nu sunt comode, ba chiar deranjează. Dar ele scot pe om din comoditatea sa și îl provoacă la autoreflexie.