Deci, fraţilor, se cuvine a plânge şi a ne tângui pentru cei ce nu au blândeţe, ci cu vicleşug sunt înjugaţi, că sub rea hotărâre sunt supuşi! „Că cei ce viclenesc, de tot vor pieri" (Psalmul 36, 9). Iar Dumnezeul nostru Cel Sfânt, pe unii ca aceştia îi ocărăşte, zicând: „Omul cel viclean, din comoara cea vicleană a inimii sale scoate cele viclene” (Matei 12, 35). Şi proorocul zice: „Pe cei vicleni ce se ridică asupra mea, îi va auzi urechea mea” (Psalmul 91, 11). Căci cumplit drac este cel al vicleşugului! Pentru aceea, luaţi aminte, ca nu căzând cineva sub robia lui, pe sine să se păgubească. Că cel viclean niciodată nu petrece în pace, ci totdeauna în tulburare; totdeauna de mânie, de vicleşug şi de iuţime este plin, totdeauna pândeşte pe aproapele său, totdeauna şopteşte, totdeauna zavistuieşte, totdeauna pizmuieşte, totdeauna se aspreşte, totdeauna, când i se porunceşte, împotrivă grăieşte. Când i se dă sfat, face împotrivă; când este îndreptat, batjocoreşte; când este iubit, ia în râs; pe cei ce sporesc îi urăşte, de cei învăţaţi se îngreţoşează, sfătuirile le micşorează, pe fraţi îi răzvrăteşte, pe cei fără de răutate îi necăjeşte, pe cei blânzi de la sine îi îndepărtează, de cei îndelung-răbdători râde, înaintea străinilor se făţăniceşte, pe unul la altul îl cleveteşte, tuturor se împotriveşte, la gâlceavă ajută, spre ceartă porneşte, spre defăimări este gata, la clevetiri dulce, spre ocară lesnicios, în multă grăire viteaz, spre a certa osârdnic, spre tulburare cel întâi alergător, la cântare de psalmi neputincios, la post slăbănog şi la tot lucrul bun neputincios şi nefolositor, la cuvinte duhovniceşti tâmpit, pentru că toată fărădelegea îi va astupa gura lui.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 80)