(Video) „A posti înseamnă a-l purta pe brațele tale pe cel aflat în suferință” – Părintele Constantin Necula (Călătoria virtuților, episodul 3)
Părintele Constantin Necula a acceptat invitația DOXOLOGIA.ro ca, pe parcursul Postului Mare din acest an, în fiecare duminică seară, să adreseze câteva gânduri – călăuze pentru trup și suflet pe calea spre întâlnirea tainică și desăvârșită cu Iisus Hristos, cel răstignit şi Înviat din morţi. „Călătoria virtuților” este numele pe care l-am dat acestei serii de îndemnuri cu gândul că, pe parcursul celor 40 de zile de post, vom reuși să vedem virtuțile nu ca pe un „cod etic”, ci ca pe un adevărat mod de viaţă.