Părintele Arsenie Simonopetritul - monahul nevoitor din Sfântul Munte

Viața într-un schit din Sfântul Munte este aspră și ostenitoare. Monahul singur trebuie să facă cele mai multe treburi și mai ales dacă în obște sunt puține persoane, cea mai mare greutate o ridică cel mai tânăr, precum slujbele zilnice, pravila personală, treburile zilnice și ascultarea lucrului de mână pentru cele necesare traiului. La chilia la care a mers părintele Arsenie aveau ca ascultare să facă linguri de lemn. A învățat cu ușurință meșteșugul și lucra atât de mult, încât flacăra nevoinței s-a stins înlăuntrul lui.

Era din Epir de origine. S-a născut în anul 1913, din Dimitrie  și Hrisavghi, în Fortosa, un sat din Ioanina. Părinții lui erau smeriți și săraci, dar credincioși și nobili la suflet. L-au botezat dându-i numele Nicolae. L-au crescut într-o evlavie simplă, tradițională. A învățat puțină carte și ajuta pe părinții lui la felurite treburi ale casei. Copil fiind a avut un accident. A căzut dintr-odată la picioarele unui vițel-taur și atunci a strigat chemând ajutorul Preacuratei. Vițelul a trecut pe deasupra fără ca el să pățească ceva. De atunci a considerat-o pe Preasfânta drept protectoarea lui. Nicolae a părăsit satul său pe când era încă copil și a venit la Athena, lângă unchiul său care avea o brutărie. Dimineața, foarte devreme, împreună cu unchiul său, se aflau la muncă și scoteau din cuptor pâinea și covrigii. După ce terminau treaba asta, lua coșul cu covrigi și ieșea pe drum dis-de-dimineață ca să-i vândă muncitorilor matinali. La un colț de stradă l-a găsit Arhimandritul Ieronim, egumenul de atunci al Mănăstirii Simonos Petra, care era foarte virtuos și duhovnicesc. La invitația micuțului de a cumpăra covrigi, acesta îi răspunde bucurându-se: „Eu pe tine te vreau, nu covrigii”, și a cumpărat covrigi. I-a vorbit despre Sfântul Munte, despre Preasfânta, despre sfinți, despre asceți, despre monahi, despre Simono Petra și astfel s-a aprins de atunci în el un foc nou, pe care l-a ținut aprins și în întâlnirile lui ulterioare cu gheronda Ieronim la metocul mănăstirii din Athena, când acesta cobora din Sfântul Munte pentru mărturisire.

Fiecare chemare monahală începe într-un mod minunat și în mod special pentru fiecare suflet în parte. Aici cuvântul și exemplul lui gheronda Ieronim l-au făcut pe tânăr să se gândească la monahism și la afierosirea lui Dumnezeu. S-a gândit la asta, a cultivat-o în inima lui și când s-a copt mai mult, a hotărât să-și înfăptuiască scopul, adică să lase lumea și să vină în Sfântul Munte și să devină monah nevoitor.

A găsit un mijloc și a ajuns până la Tesalonic și de acolo a mers până în Sfântul Munte pe jos. A făcut trei zile de drum. Dar ca să intre în Sfântul Munte avea nevoie de hârtiile necesare, certificat de naștere, buletin și celelalte. El însă nu le avea și fiindcă era și copil nu l-au lăsat să intre. Atunci el, ca un epirot încăpățânat, suflet viteaz și neînfricat, a intrat prin coasta de nord a Sfântului Munte făcând călătoria pe jos pe uscat și a ajuns în Simono Petra în anul 1929 unde a fost primit de gheronda Ieronim.

În acea vreme totuși, domina în Sfântul Munte blestematul patriotism local. Fiecare mănăstire avea monahi numai dintr-o anumită zonă locală. Dacă cineva din altă parte se ducea să se facă monah, chiar dacă aveau nevoie de el nu-l țineau. Dar chiar dacă pentru moment îl țineau, din pricina multor batjocuri umilitoare, îl sileau să plece. Așa s-a întâmplat și în cazul lui gheronda Arsenie, când mănăstirea, din pricina calendarului, a trecut printr-o criză adâncă, ce a avut ca rezultat izgonirea starețului Ieronim, în ciuda duhovniciei lui și a contribuției lui substanțiale la înmulțirea personalului mănăstirii. Atunci părintele Ieronim s-a aflat exilat în Sfânta Mănăstire Cutlumuș și de acolo la Metocul Înălțării, iar fiii lui duhovnicești, călugării lui, care nu erau din Asia Mică, s-au aflat afară din Mănăstire. Părintele Arsenie, pe atunci tânăr monah, s-a aflat la Kavsokalyvia, unde a auzit că sunt monahi sfinți și nevoitori, la Chilia Buneivestiri în ascultarea lui gheronda Mihail.

Viața într-un schit din Sfântul Munte este aspră și ostenitoare. Monahul singur trebuie să facă cele mai multe treburi și mai ales dacă în obște sunt puține persoane, cea mai mare greutate o ridică cel mai tânăr, precum slujbele zilnice, pravila personală, treburile zilnice și ascultarea lucrului de mână pentru cele necesare traiului. La chilia la care a mers părintele Arsenie aveau ca ascultare să facă linguri de lemn. A învățat cu ușurință meșteșugul și lucra atât de mult, încât flacăra nevoinței s-a stins înlăuntrul lui. A ascuns astfel scânteia nevoinței în așteptarea unor zile mai bune. În acest loc a trăit părintele Arsenie din anul 1930 până în 1941, lucrând, ascultând, sfințindu-se.

*** Din tradiția ascetică și mistică a Sfântului Munte

Ultimele din categorie