Viaţa Stareţului Tadei de la Vitovniţa

 

Părintele Tadei a fost unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani ai Serbiei, dăruit cu multe harisme şi atât de căutat, încât fugea de lume.

Părintele Tadei s-a născut de praznicul Sfântului Apostol Toma, în anul 1914, în satul Vitovniţa (Serbia), din părinţi români evlavioşi şi a primit numele de Toma. După ce a terminat şcoala primară, tânărul Toma a urmat şi absolvit Şcoala de Comerţ şi Meserii din Petrovaţ pe Mlava.

Îmbolnăvindu-se grav, a hotărât ca ultimii ani din viaţă să îi închine slujirii lui Dumnezeu. S-a închinoviat în 1935 la Mănăstirea Gorniak, pe 10 Martie. Începuturile vieţii sale călugăreşti sunt legate de părintele Ambrozie de la Milkovo, ucenic al Cuviosului Ambrozie de la Optina. Îndată după închinoviere a fost îndrumat spre Şcoala de Iconografie de la Mănăstirea Rakoviţa.

A fost  tuns în cinul monahicesc la 14 Iulie 1935. A fost hirotonit ieromonah la 3 Februarie 1938, la Mănăstirea Rakoviţa, de către Episcopul Mitrofan al Harkovului (arhiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste Graniţe). A fost ridicat la treapta de egumen în 1949, în catedrala din Belgrad, de către vicarul patriarhal Visarion, fost episcop al Banatului. În Octombrie 1938, ieromonahul Tadei a fost mutat, pentru nevoile slujirii, la Patriarhia din Peci. După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, ieromonahul Tadei a părăsit Peciul şi s-a întors la Mănăstirea Rakoviţa. În Aprilie 1947, cu dezlegare canonică, ieromonahul Tadei s-a întors în obştea Mănăstirii Gorniak.

La dorinţa Patriarhului Gavriil, ieromonahul Tadei se reîntoarce la Patriarhia din Peci, în anul 1949, şi devine vicar al acesteia. În 1955, din motive de sănătate, egumenul Tadei, având binecuvântarea Patriarhului Vichentie, se întoarce pentru a doua oară în eparhia Branicevo. În această eparhie a fost o vreme preot paroh în satele Peci şi Klenovaţ şi în parohia Şapinska, iar apoi, din 1957, stareţ al Mănăstirii Gorniak.

La începutul lui noiembrie 1959, egumenul Tadei a primit binecuvântarea pentru a pleca la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. După patru luni încheiate, părintele s-a întors în Serbia, unde a fost paroh în satul Bistriţa, apoi stareţ al Mănăstirii Tuman.

În anul 1962, la dorinţa părintelui, a fost rânduit la stăreţia Mănăstirii Vitovniţa. După zece ani, părintele Tadei a mers ca paroh în Vlaşki Dol, apoi ea fost pensionat şi aşezat la stăreţia Mănăstirii Pokainiţa de lângă Velike Plane şi ca duhovnic al Mănăstirii Tuman. În cele din urmă, părintele Tadei revine la stăreţia Mănăstirii Vitovniţa.

Arhimandritul Tadei a trecut la Domnul pe 13 Aprilie 2003, în satul Bacika Palanka din Voievodina, în casa credincioşilor ce s-au îngrijit de stareţ în ultimii ani ai vieţii sale pe pământ printre noi, păcătoşii.

De la același autor

Ultimele din categorie