„Răstigniţi-mă cu capul în jos ca să privesc către ceruri, acolo unde mă voi duce”

Tradiţia Bisericii ne informează că Apostolul Petru s-a considerat nevrednic să fie răstignit ca Stăpânul Hristos. El le-a cerut călăilor săi să-l răstignească cu capul în jos.

Iisus i-a zis lui Petru: „Urmează Mie[1].

Chiar Apostolul Petru a vorbit despre plecarea sa în cea de-a doua sa Epistolă către creştini: „Socotesc, dar, că este drept, câtă vreme sunt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducerea aminte, fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos. Dar mă voi sili ca, şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit de acestea[2], pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri” (II Petru 1,13-16).

Aşadar, Petru s-a întors la credincioşi. După aceasta, a fost arestat de ostaşi şi dus la moartea sa.

Sfântul Simeon Metafrast relatează, în Vieţile Sfinţilor, că nu a fost prins numai Sfântul Petru singur, ci şi mulţi credincioşi, între care erau şi Clement, Irodion şi Olimp. Pe aceştia, tiranul Nero i-a osândit la tăiere cu sabia, iar pe Sfântul Petru, la răstignire. Luându-i ostaşii pe toţi, i-a dus la locul de moarte. Pe Clement, iertându-l, l-au lăsat în pace, ca pe unul ce era de stirpe împărătească, iar pe Irodion şi Olimp, care veniseră cu Sfântul Petru în Roma, i-au ucis cu sabia şi împreună cu ei au ucis şi o mulţime de credincioşi.

Apostolul a rugat pe răstignitorii săi să-l răstignească cu capul în jos şi nu drept, spunând: „Nu sunt vrednic ca să fiu răstignit precum Hristos al meu; căci El a fost răstignit astfel pentru a privi spre pământ, unde avea să coboare în Iad pentru a elibera sufletele închise acolo. Răstigniţi-mă cu capul în jos ca să privesc către ceruri, acolo unde mă voi duce. Astfel s-a preaslăvit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfântul Petru, prin moarte pe cruce, preamărind pe Dumnezeu, pentru că din pricina piroanelor din mâini şi din picioare suferea multă durere şi fără de prihană şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în anul Domnului nostru 67, în ziua de 29 a lunii iunie.

Sfântul Clement, ucenicul Sfântului Petru, după ce a cerut autorităţilor trupul apostolului, l-a luat de pe cruce şi l-a spălat. Clement a chemat pe credincioşii şi pe clerul care supravieţuise persecuţiei şi l-au îngropat cu cinste. La fel au făcut şi cu trupurile Sfinţilor Irodion şi Olimp, care au pătimit cu el. De asemenea şi pe cele ale celorlalţi credincioşi le-au îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu Care, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, este slăvit în veci. Amin.

Tradiţia Bisericii ne informează că Apostolul Petru s-a considerat nevrednic să fie răstignit ca Stăpânul Hristos. El le-a cerut călăilor săi să-l răstignească cu capul în jos. Cererea i-a fost îndeplinită. Astfel, marele Apostol al Domnului, Petru, şi-a sfârşit viaţa plecându-şi capul la picioarele lui Hristos. Purtând crunta durere a lanţurilor în mâinile şi picioarele sale, şi-a dat sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu.

Pe locul în care a fost ucis Sfântul Petru se înalţă acum o biserică. Aceasta este biserica Sfântului Petru de pe colina Ianiculum (Chiesa di San Pietro în Montorio). Biserica de pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru este mică, rotundă şi are două nivele. La cel de jos, se poate vedea locul unde a fost înfiptă crucea răsturnată. Deasupra acestui loc arde mereu o candelă. La nivelul de sus, a fost construită o deschidere boltită pentru a arăta înălţimea crucii Sfântului Petru. Locul de pe colina Ianiculum pe care este ridicată biserica poartă numele de Muntele de Aur (Monte d'Oro sau, abreviat, Montorio), datorită culorii aurii a solului.

(Extras din Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe. Luna iunie, în curs de apariţie la Editura Doxologia)

 

[1]Ioan 21,19.

[2]II Petru 1,15. Este probabil ca Sfântul Petru săfi avut în minte Evanghelia dupăSfântul Marcu, care ar fi fost o amintire lăsatădupămoartea sa. Sfântul Irineu este de aceastăpărere, scriind: „Noi am aflat despre planul mântuirii de la nimeni alţii decât de la cei prin care Evanghelia a venit la noi, pe care au pro-povăduit-o odatăpublic, şi, mai târziu, prin voia lui Dumnezeu, ne-au înmânat şi nouăScripturile ca săne fie stâlp şi temelie a credinţei... Marcu, ucenicul şi tâlcuitorul lui Petru, de asemenea, ne-a înmânat în scris ceea ce Petru a propovăduit”. Împotriva ereziilor, Cartea III, Cap. I (1), Ante-Nicene, I:414.

Ultimele din categorie