Sfânta Mare Muceniță Ecaterina ‒ drumul spre sfințenie

Mărturisindu-și credința în Domnul cu prilejul unei sărbători păgâne, convertindu-i și pe cei mai învățați dascăli prezenți acolo, ca urmare a poruncii împăratului, Sfânta Ecaterina a pierit ucisă de sabie.

Născută în Alexandria pe vremea împăratului Maximinus, în secolul al IV-lea, Sfânta Ecaterina era fiica guvernatorului provinciei egiptene. Refuzând să fie dată de soție celor fascinați de frumusețea și înțelepciunea ei, sfânta a fost trimisă de către mama sa, creștină în ascuns, la un duhovnic care i-a prorocit că va cunoaște un bărbat precum nimeni altul.

Acesta era Mântuitorul Care i s-a arătat în vis, dar care nu a privit-o, până când nu a primit Taina Sfântului Botez. Mărturisindu-și credința în Domnul cu prilejul unei sărbători păgâne, i-a convertit și pe cei mai învățați dascăli prezenți acolo, care au fost arși pentru mărturisirea lor, ca urmare a poruncii împăratului.

Refuzând să se închine idolilor, Sfânta Ecaterina a fost întemnițată și torturată, iar pe când se pregăteau să o tragă pe roată, un înger a lovit toate instrumentele, stricându-le planul păgânilor. În cele din urmă, călăul i-a tăiat capul pe care ea îl așezase, smerită, sub sabie. Sfintele sale moaște au fost duse de un înger în Muntele Sinai. 

Ultimele din categorie