Sfânta Muceniță Teofana, împărăteasa ‒ drumul spre sfințenie

Teofana, nesocotind slava cea împărătească, lucra pentru mântuirea sufletului său, rugându-se şi cântând neîncetat. Pe dinafară era împodobită, iar pe dinăuntru purta haine aspre, de păr de animale, chinuindu-şi trupul, şi hrănindu-se doar cu pâine proastă şi verdeţuri. Bogăţia o împărţea săracilor, iar locaşurile în care vieţuiau monahii erau refăcute, prin bunăvoinţa ei. Pe nici una dintre slugile sale nu le trata mai prejos, ci pe toţi îi avea ca pe nişte fraţi, plângând cu cei ce plângeau şi bucurându-se cu cei ce se bucurau.

Sfânta Teofana s-a născut după multe cereri şi rugăciuni adresate Maicii Domnului, căci părinţii ei erau sterpi. Crescând la Constantinopol, a fost dusă de la vârsta de şase ani la învăţătură de carte, spre toată fapta cea bună. Semnele sfinţeniei sale se vedeau încă de când era copil. Ajungând la vârstă desăvârşită, s-a însoţit cu Leon, fiul împăratului Vasile Macedon, făcând nuntă cu mare veselie.

Peste un timp, diavolul l-a ridicat pe tată împotriva fiului său şi i-a închis într-un loc întunecos pe Leon şi pe Teofana. Aceasta s-a făcut prin lucrarea episcopului Evhaitei, Teodor Santavarin, care era vrăjitor şi neiubit de Leon. Episcopul l-a amăgit pe Leon să poarte o sabie în cizmă, la vânătoare, pentru a-l putea apăra pe tatăl lui, la nevoie. Dar împăratului i-a şoptit că fiul său poartă o sabie ca să îl omoare, încât împăratul a crezut şi, găsind sabia la fiul său, s-a aprins de mânie şi nu voia să îl asculte pe Leon. Nu doar că l-a închis pe acesta împreună cu Teofana, ci voia chiar să îi scoată ochii fiului său, de nu s-ar fi opus patriarhul. Petrecând în acel loc întunecos mai mult de trei ani, Leon şi Teofana posteau şi se rugau, nădăjduind în Domnul care le ştia nevinovăţia.

Fiind vremea praznicului Sfântului Ilie, papagalul din palat a început a repeta cuvintele de jale ale mamei lui Leon, aceasta plângându-l pe fiul ei. Auzind boierii, s-au mâhnit cu toţii, ştiindu-l nevinovat pe acesta, şi nu au voit a gusta din bucatele puse înainte. Cu inima zdrobită, împăratul a poruncit ca fiul lui să fie scos de acolo, aranjat şi adus cu cinste în sala ospăţului. Şi l-a îmbrăţişat împăratul cu lacrimi pe Leon, punându-l în rânduiala cea dintâi. După puţină vreme, împăratul a murit şi a lăsat locul său fiului.

Dar Teofana, nesocotind slava cea împărătească, lucra pentru mântuirea sufletului său, rugându-se şi cântând neîncetat. Pe dinafară era împodobită, iar pe dinăuntru purta haine aspre, de păr de animale, chinuindu-şi trupul, şi hrănindu-se doar cu pâine proastă şi verdeţuri. Bogăţia o împărţea săracilor, iar locaşurile în care vieţuiau monahii erau refăcute, prin bunăvoinţa ei. Pe nici una dintre slugile sale nu le trata mai prejos, ci pe toţi îi avea ca pe nişte fraţi, plângând cu cei ce plângeau şi bucurându-se cu cei ce se bucurau.

Pentru somn nu se pleca pe patul ei împodobit, ci pe o rogojină pusă pe pământ, ori pe oase ascuţite. Ducând o viaţă atât de aspră, trupul ei a fost repede cuprins de boală şi, simţind că sfârşitul ei se apropie, i-a chemat pe toţi la ea, pentru sărutarea de pe urmă. Trecând la cele veşnice, în ceata sfinţilor, a fost îngropată cu mare cinste.

Iar Leon, bărbatul ei, cinstind-o ca pe o doamnă, a voit ca mai înainte de a se duce ea la Domnul, să îi zidească o biserică, dar Sfânta Teofana l-a oprit, încât Biserica a devenit a Tuturor Sfinţilor. Astfel gândea împăratul că, de va voi Sfânta Teofana, va fi prăznuită împreună cu toţii sfinţii.

Ultimele din categorie