Sfânta Singlitichia ‒ drumul spre sfinţenie

5 Ianuarie 2018 Vieţile Sfinţilor
 

Era foarte frumoasă la chip şi înţeleaptă, aşa că mulţi bărbaţi doreau să o ia de soţie, şi chiar părinţii ei o îndemnau să accepte, pentru a duce mai departe numele familiei. Ea avea în inimă o singură dorinţă însă, aceea de a fi mireasa lui Hristos. Nu numai că i-a respins pe logodnici, dar după moartea părinţilor ei a dăruit săracilor toate bogăţiile pe care le moștenise şi a luat calea pustiei.

Născută în Macedonia, Singlitichia s-a mutat în Alexandria împreună cu familia ei, auzind că acela este un loc în care iubirea de Dumnezeu înfloreşte. Era foarte frumoasă la chip şi înţeleaptă, aşa că mulţi bărbaţi doreau să o ia de soţie, şi chiar părinţii ei o îndemnau să accepte, pentru a duce mai departe numele familiei. Ea avea în inimă o singură dorinţă însă, aceea de a fi mireasa lui Hristos. Nu numai că i-a respins pe logodnici, dar după moartea părinţilor ei a dăruit săracilor toate bogăţiile pe care le moștenise şi a luat calea pustiei. Urmându-i Fericitei Tecla, şi-a pus gând hotărât să îndure şi să înfrunte orice război, pentru a ajunge la Domnul ei iubit. Nevoinţele sale nu sunt îndeaproape cunoscute, pentru că din momentul în care a fost călugărită, Singlitichia s-a tăinuit, fugind nu doar de bărbaţi, ci şi de femei, pentru a nu primi slava deşartă şi pentru că nu dorea nici să se abată de la rânduiala ei.

Dar fiind voia Domnului ca buna ei mireasmă sufletească să fie folositoare şi altora, a îngăduit să vină la ea femei care îşi doreau să se mântuiască şi să primească unele cuvinte de folos. Şi, după multe lacrimi şi tăcere, s-a hotărât Sfânta să le vorbească, învăţându-le să iubească, să postească, să doarmă pe jos, să se apere de cursele vrăjmaşului şi multe alte lucruri de care aveau nevoie pentru a putea îndeplini viaţa de monahii. Le-a vorbit despre primele patimi pe care aveau să le înfrângă, adică lăcomia pântecelui, iubirea de dezmierdare şi desfrânarea, dar şi despre mândrie, ultimul vicleşug al diavolului. „Corăbierii pregătesc corabia pentru orice fel de vânt şi, luptându-se cu furtuna, plutesc înainte; aşa şi noi, întâmpinând vânt potrivnic, vom întinde crucea în loc de pânze şi fără frică vom săvârşi înotarea”, le încuraja Fericita Singlitichia.

Diavolul, însă, nu răbda să vadă cum Sfânta se apropia și mai mult de Dumnezeu și le învăța și pe ucenicele ei asemenea. Așa că, atingându-se de plămânii ei, a fost cuprinsă de boală și se chinuia mult, având vârsta de 80 de ani. Durerea îi rodea trupul precum o pilă, încât a ajuns nici glas să nu mai aibă, ca să nu mai poată povățui. Pentru că ele se învățau prin felul în care își ducea Sfânta boala, fără de cârtire, a uneltit diavolul ca o măsea să se strice și toată gura ei mirosea așa de greu, încât să nu se mai poată apropia nimeni de Fericită, să privească la felul în care îndură. Fără să mai poată să mănânce sau să doarmă, pe când i se apropia sfârșitul, Fericita Singlitichia ‒ care înțelesese lupta vrăjmașului ‒ a văzut mulțime de îngeri, aproape de ușile Raiului. Le-a povestit vedenia sa ucenicelor și le-a lăsat pildă să nu se ferească de războiul duhovnicesc, anunțându-le că peste trei zile sufletul ei va merge la Domnul, așa cum s-a și întâmplat.

Ultimele din categorie