Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș – drumul spre sfințenie

Călugărit fiind încă de la 15 ani, Sfântul Iosif a fost pe rând egumenul mai multor mănăstiri, ajungând spre finalul vieții să fie mitropolit al Banatului și un mare duhovnic, cinstit încă de pe atunci ca unul care dobândise chipul îngeresc.

Născut în secolul al XVI-lea, în Raguza Dalmației, Sfântul Iosif a rămas orfan de mic, astfel că la 12 ani a mers la Ohrida să învețe carte. Călugărindu-se la numai 15 ani, a mers apoi la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte, primind schima mare. După ce a deprins rugăciunea în osteneală și dragostea de frați, s-a nevoit în sihăstrii, având darul lacrimilor și focul inimii, vindecându-i pe cei bolnavi și povățuind sufletele.

Numit mai întâi egumen al Mănăstirii Sfântului Ștefan din Adrianopol, a condus apoi Mănăstirea Cutlumuș din Athos, iar pe când avea 80 de ani deja a fost ales mitropolit al Banatului. În vremea aceea, fiind cuprinsă Timișoara de foc, a ieșit Sfântul Iosif cu Sfintele Taine, rugându-se cu lacrimi, și atunci Domnul a trimis ploaie, iar focul s-a stins. Ultimii trei ani din viață Sfântul Iosif i-a trăit la Mănăstirea Partoș, retras, ca și cum ar fi fost deja în Împărăția Cerurilor.

Ultimele din categorie